22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 20:09:59
Acasă Headlines Doliu la Delfinariul Constanța: A murit Chen Chen, un delfin îndrăgit de...

Doliu la Delfinariul Constanța: A murit Chen Chen, un delfin îndrăgit de public

0
154
Doliu la Delfinariul Constanța
Sursa: Delfinariul Constanța

În dimineața zilei de 2 martie 2025, în jurul orei 9:00, la secția Delfinariu a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, a încetat din viață Chen Chen, o femelă delfin iubită deopotrivă de public și de echipa de îngrijitori. Cauzele decesului nu sunt, deocamdată, cunoscute, iar conducerea instituției a demarat procedurile legale pentru a clarifica împrejurările acestui eveniment trist.

“Ulterior efectuării demersurilor necesare, la finalizarea acestora, vom reveni cu un comunicat care să cuprindă rezultatele și măsurile ce vor fi dispuse”, au transmis reprezentanții Delfinariului Constanța.

Un val de emoție

Vestea pierderii lui Chen Chen a stârnit un val de emoție printre angajați și vizitatori, mulți dintre aceștia având amintiri speciale alături de delfinul care a încântat generații întregi cu grația și inteligența sa.

Unul dintre instructorii Delfinariului a transmis un mesaj emoționant în memoria lui Chen Chen:

“Chiar dacă am început acest drum alături de un alt delfin (Pi-Pi), îți mulțumesc pentru toți anii petrecuți împreună, au fost de vis. Îți mulțumesc pentru toate clipele minunate, îți mulțumesc pentru BABY (chiar dacă a făcut parte din viața noastră pentru puțin timp), îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat și pentru că m-ai ales (lăsat) să-ți fiu antrenor, îți mulțumesc pentru că m-ai ajutat în această călătorie. O să-mi lipsești!”

Chen Chen a fost parte din familia Delfinariului Constanța timp de mulți ani, contribuind nu doar la spectacolele oferite vizitatorilor, ci și la programele de educație și cercetare. Amintirea sa va rămâne vie în sufletele celor care au cunoscut-o și au îndrăgit-o.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!