Doi tineri din Bolboși reținuți pentru lovire: incident violent pe DJ 673, victima transportată la spital

0
166
Doi tineri din Bolboși reținuți pentru lovire: incident violent pe DJ 673, victima transportată la spital
Sursa: arhivă

La data de 5 mai 2025, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au reținut pentru 24 de ore doi bărbați, în vârstă de 19 și 35 de ani, ambii din comuna Bolboși, județul Gorj, sub suspiciunea comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Potrivit anchetei preliminare, incidentul s-a petrecut în seara de 3 mai, pe marginea drumului județean DJ 673, în zona localității Bălăcești, când, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 47 de ani ar fi fost agresat fizic de cei doi tineri. Acesta se afla împreună cu fiul său, de 26 de ani, în momentul altercației.

Victima a fost transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Turceni pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conform procedurii prevăzute de Legea nr. 26/2024, polițiștii au informat victima cu privire la posibilitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu. Bărbatul agresat a refuzat această opțiune, însă a primit o cerere prin care poate solicita un ordin de protecție din partea instanței de judecată.

Astăzi, cei doi reținuți urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale corespunzătoare.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.