La data de 20 iunie 2025, o femeie de 41 de ani din Târgu Jiu a sesizat Poliția Municipiului, reclamând că autoturismul său, parcat în fața locuinței, a fost zgâriat intenționat pe mai multe elemente de caroserie, în seara zilei de 16 iunie, în intervalul 21:00–21:30. Paguba estimată se ridică la suma de 5.000 de lei.
Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului și au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. În urma investigațiilor, au fost identificați doi minori – de 6 și 12 ani, ambii din Târgu Jiu – ca fiind bănuiți de comiterea faptei.
Cercetările în cauză continuă, cei doi minori fiind anchetați în stare de libertate.










