La data de 27 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați de o tânără de 21 de ani, din comuna Glogova, județul Gorj, cu privire la dispariția fratelui său, Traian Robert Alexandru, în vârstă de 18 ani.
Potrivit sesizării, la data de 25 mai 2025, tânărul ar fi plecat din Thailanda cu avionul, având ca destinație Lisabona. De la acel moment, membrii familiei nu au mai reușit să ia legătura cu acesta. Telefonul său este închis, iar activitatea sa pe rețelele de socializare a încetat complet.
Semnalmentele tânărului sunt următoarele: înălțime aproximativ 1,65 metri, greutate de circa 50 de kilograme, ten alb, păr șaten, tuns scurt, față ovală, ochi căprui. De asemenea, acesta are o cicatrice postoperatorie vizibilă în zona genunchiului stâng. Nu se cunosc articolele vestimentare pe care le purta în momentul dispariției.
Poliția face apel la toți cetățenii care pot oferi informații relevante pentru identificarea sau localizarea tânărului să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile colaborează cu partenerii internaționali pentru a stabili traseul tânărului și a-i da de urmă.










