Dian se consideră ”imprevizibil în politică”, nu exclude o candidatură la șefia ALDE Gorj

0
37

Toți îl credeau aproape mort politic numai că, după luni de tăcere, Dian Popescu iese la atac. Într-un interviu pentru Radio Infinit, fostul senator se laudă cu prietenia veche pe care o are cu Norica Nicolai, critică atacurile ALDE la adresa PSD, dar și unele dintre schimbările făcute în ALDE Gorj, în ultima perioadă. În plus, Dian lasă impresia c-ar putea candida la conferința județeană de alegeri.

De la demiterea sa din fruntea ALDE Gorj, în luna iunie, Dian Popescu n-a mai scos grai în spațiul public. Acum, explică, într-un interviu pentru Radio Infinit, că faptul că n-a vorbit n-a însemnat vreo retragere a sa. Din contră, spune c-a urmărit cu atenție scena politică a Gorjului și schimbările produse în cadrul ALDE. Unele dintre ele i s-au părut a fi imorale.

Dian Popescu se laudă că are o relație foarte bună cu europarlamentarul Norica Nicolai, președintele interimar al ALDE Gorj. Zice că se sfătuiesc, la București. Cât despre organizația județeană, afirmă că este, în acest moment, un simplu spectator pentru că nu crede că are cineva nevoie de implicarea sa.

Dian vine cu o reacție și pe tema atacurilor liderilor ALDE Gorj la adresa PSD. Le consideră răfuieli personale. Spre deosebire de Ion Iordache sau Robert Filip, Dian Popescu pare să aibă, în continuare, o impresie bună despre managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza.

Dian se consideră ”imprevizibil în politică” așa că nu exclude o candidatură la șefia ALDE Gorj. Robert Filip îl asigură pe Dian Popescu că actuala echipă de conducere a ALDE Gorj, va scoate TRIPLU în următoarele alegeri. Cât despre acuzația c-au avut loc schimbările imorale la partid, Filip spune că ”oamenii care muncesc nu pot fi trași pe linie moartă”.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns