17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:20:35
Acasă Politic DEPUTAT de Gorj, REACȚIE după ce președintele Iohannis i-a RETRIMIS o LEGE...

DEPUTAT de Gorj, REACȚIE după ce președintele Iohannis i-a RETRIMIS o LEGE în parlament

0
148

Președintele Klaus Iohannis nu a promulgat legea deputatului PSD Elvira Șarapatin, care ar fi permis reluarea lucrărilor la hidrocentralele din Defileul Jiului.

Șeful statului a decis să nu promulge actul normativ aprobat, luna trecută, după ce activiștii de mediu i-au cerut să se opună legii prin care inclusiv șantierele hidrotehnice erau declarate obiective de interes național major și ar fi fost ușurată exproprierea pentru cauze de utilitate publică. Dacă președintele României ar fi promulgat legea deputatului Elvira Șarapatin, hidrocentralele din Defileul Jiului ar fi putut fi finalizate, având în vedere că lucrările sunt realizate în proporție de peste 90%. Peste 150 de milioane de euro a cheltuit Hidroelectrica până în prezent pentru amenjarea hidroenergetică a râului Jiu. Lucrările au fost întrerupte prin decizii ale instanțelor de judecată, la solicitarea activiștilor de mediu. Elvira Șarapatin nu este surpisă de faptul că șeful statului i-a întors legea în parlament. Spune că data viitoare președintele Klaus Iohhannis va fi obligat, să promulge legea care poate duce la finalizarea hidrocentralelor de pe Jiu “Nu este o surpriză faptul că Iohannis nu a promulgat această lege. Părerea mea este că în Camera Deputaților va rămâne la forma inițială. A doua oară, președintele n-o va mai putea respinge. Vreau să vă spun că inițiativa mea nu se referă strict la hidrocentralele de pe Jiu. Cei ce se leagă de acest proiect nu reprezintă interesul național. Sunt reprezentanții unor ONG-uri rău famate. Reprezintă interesele altora, nicidecum interesul național. Normal ar fi să se deblocheze investiția de pe Defileul Jiului pentru că este aproape finalizată”, a declarat parlamentarul PSD.




Articolul complet aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!