Demisie din fruntea unei unități de învățământ din Gorj

0
22

Directorul școlii din Bengești-Ciocadia, Doina Marica, și-a dat demisia din funcția pe care o deținea. Primarul localității, Victor Geogia, spune că în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale a fost un adevărat scandal, fiind vorba despre decizia Inspectoratului Școlar Județean Gorj de a închide școala din Bengeștii de Jos.

Primarul Geogia a mai acuzat și faptul că decizia de închidere a școlii a fost una politică, iar acest lucru s-a întâmplat imediat după instalarea Doinei Marica în fruntea unității de învățământ.

”Am auzit acest lucru. Nu știu care este motivul. Este foarte greu să fii director de școală în timpurile de astăzi. Nu am vorbit cu această femeie din campania electorală. Am avut o discuție de maxim 2-3 minute, doar strict profesională. A reușit performanța să bulverseze învățământul din Bengești-Ciocadia și a reușit să închidă și o școală. Copiii sunt nevoiți să meargă în alte părți. Este o performanță negativă, nu pozitivă. Școala de la Bengeștii de Jos rămâne închisă”, a spus primarul Georgia, la Radio Infinit.

Există informația că finul primarului Victor Geogia va ocupa funcția de director al școlii, acesta fiind profesor de sport. Primarul nu neagă acest lucru, afirmând că este nevoie de o conducere puternică.

Inspectoratul Școlar Județean Gorj confirmă demisia directorului, dar nu cunoaște detalii cu privire la acest aspect.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.