Dăncilă i-a aruncat mănușa lui Iohannis

0
29

Viorica Dăncilă a făcut un gest neașteptat și l-a provocat pe Iohannis la o dezbatere – confruntare, unu la unu, față în față. Sunt însă puține șanse ca președintele să ridice mănușa și să accepte duelul, pentru că mandatul său nu a fost, analizând la rece, unul de mare succes în ceea ce privește realizarea obiectivelor pe care și le-a propus atunci când a câștigat alegerile prezidențiale din 2014.

Vorbe mari și idei generoase conținea discursul susținut de președintele Iohannis, în data de 21 decembrie 2014, cu ocazia ceremoniei de învestitură în funcția de Președinte al României. „Sunt recunoscător și onorat de încrederea pe care cetățenii României mi-au acordat-o, (…) Și îi asigur că voi fi Președintele tuturor românilor, spunea atunci proaspătul președinte, în fața Camerelor reunite ale Parlamentului. Între timp, starea sa de spirit s-a mai schimbat și, ghinion, discursul prezidențial a involuat până la nivelul la care Iohannis s-a trezit brusc visând la o „Românie fără PSD”, adică la o Românie fără o parte a cetățenilor săi.

Acum cinci ani, președintele vorbea de „România lucrului bine făcut”, lucru care între timp, probabil nefiind făcut sau rămânând neterminat, s-a transformat în sloganul actual ”Pentru o Românie normală”. Pentru că dacă Iohannis are ca proiect, în următorul mandat, realizarea unei Românii normale, asta nu poate decât să însemne că proiectul primului său mandat a eșuat, lucrul n-a fost bine făcut și țara pe care a condus-o de la Cotroceni a devenit cumva „anormală”.

Vreau ca la sfârșitul mandatului meu să avem satisfacția (…) de a fi lăsat în urmă o Românie mai puternică și mai unită (…) Îmi doresc o voce mai puternică a României în concertul european, un profil mai solid, o contribuție mai mare la ceea ce înseamnă construcția Europei unite”, mai spunea Iohannis, în 2014. Și la acest capitol, președintele a dat-o în bară pentru că, în acești ani, n-a mediat mai nimic în plan intern. Ba mai mult, și-a încurajat europarlamentarii fideli să își exporte frustrările și să-și pună poalele în cap în fața Parlamentului European, ori de câte ori România avea de demonstrat că este „o singură națiune cu valori și mai ales obiective, o națiune de cetățeni, care știe ce vrea în Europa, în lume, și mai ales care știe ce vrea pentru sine”.

Cu entuziasmul noului venit, președintele ales de la acea dată părea că își cunoaște locul, atribuțiile, că își va da silința să respecte Constituția mai mult decât predecesorul său, „președintele jucător” Băsescu. Pe atunci nu lua lecții de dicție și nu juca teatru ieftin, nu venise vremea concediilor pe pârtiile de schi sau în Florida, iar „de îndată” era încă sinonim cu „numaidecât” și se traducea, până și în germană, prin „fără întârziere”.

Ce vremuri! Curtea Constituțională tremura la gândul că își va trimite judecătorii în concediu fără plată, pentru că, în fine, venise un președinte alb și proaspăt ca un ghiocel, care își dorea o Românie „în care nu e timp de spectacol, pentru că și puterea și opoziția lucrează, și Președintele și Guvernul și Parlamentul lucrează, fiecare cu atribuțiile sale și din poziția sa”.

Îmi pun întreaga putere și pricepere la dispoziția poporului român. Ca peste 5 ani să putem spune că România este țara care a uimit lumea, prin transformarea și reconstrucția ei”, își încheia Iohannis, solemn, discursul de învestitură.

Adevărul este că, într-o confruntare televizată, asta ar face-o mat pe Dăncilă! Nu sunt mulți politicieni care să se poată mândri că și-au pus în joc întreaga putere și pricepere pentru a-și rata toate obiectivele, dar președintele nostru este unul dintre cei care au atins această performanță, convins fiind că „există aproape numai lucruri care schimbă fundamental lucrurile”.




Sursa aici

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns