Dana Budeanu, cunoscută pentru stilul său direct și inconfundabil, trece printr-un moment dificil. Vedeta și-a pierdut tatăl, Adrian Guțilă, care s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani. Înmormântarea a avut loc vineri, în comuna Godinești, județul Gorj, într-o discreție totală.
Alături de Dana Budeanu s-au aflat fratele său, Tudor Guțilă, și partenerul ei de viață, Hrebenciuc Junior. Cei doi frați îndoliați au fost susținuți de familie, printre cei prezenți numărându-se și verișorii Delia și Costel Mărgulescu.
Designerul și creatoarea proiectului „Verdict” a fost mereu discretă în privința vieții sale personale. Cu toate acestea, într-un mesaj emoționant postat pe rețelele de socializare, Dana Budeanu a vorbit despre părinții săi, pe care i-a descris drept oameni excepționali:
„Am crescut superb, în iubire infinită și necondiționată, cu o mamă și un tată plini de povești fantastice… M-au crescut niște oameni superbi, unici prin cât amar au dus în spate, fără să ne arate nouă, copiilor, nimic.”
Tatăl său, Adrian Guțilă, a fost un om de afaceri implicat în industria energetică, în timp ce mama sa, Adriana, a fost arhitect. Deși originari din Godinești, localnicii spun că locuința familiei Guțilă este rar deschisă.
Discreția și respectul față de familie au fost mereu valori esențiale pentru Dana Budeanu, care și în aceste momente grele a ales să păstreze distanța de ochii publicului.










