Curtea de Conturi a călcat pragul Universității Constantin Brâncuși din Tg-Jiu, la finalul anului trecut pentru un audit. Subiectul îl constituia modul de organizare și desfășurare a concursurilor pentru posturi de cercetare științifică pe perioada nedeterminată și modul de selectare a partenerului privat în cadrul proiectului ”Formarea continua a profesorilor de chimie în societatea cunoașterii”.
UCB a organizat concursuri și a încheiat contracte de muncă, pentru posturi de cercetare științifică, cu nerespectarea prevederilor legale, situație care a condus la efectuarea unor cheltuieli de personal în sumă totală de 497.033 lei. Contractele de muncă încheiate în condiții de nelegalitate fiind declarate nule iar banii încasați trebuie recuperați, se arată în raportul Curții de Conturi.
De altfel, autoritatea cu competență în gestionarea fondurilor europene a stabilit în sarcina Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, ca beneficiar al proiectului POSDRU/87/1.3/S/62517, cu titlul „Formarea continuă a profesorilor în Chimie în societatea cunoașterii”, cod SMIS-213863, o creanță bugetară în valoare de 3.057.138,66 lei, suma totală afectată de neregulă fiind de 3.119.529,23 lei.
”Astfel, printr-un procesul verbal s-a stabilit că Universitatea Constantin Brâncuși, datorează autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, o creanță bugetară în valoare de 3.057.138,66 lei, din care: 2.474.753,75 lei contribuție UE și 582.384,91 lei contribuție publică națională de la bugetul de stat, pentru care s-a stabilit ca termen de plată 30 zile de la data comunicării titlului de creanță menționat, neplata acestuia în termenul stabilit atrăgând dobânda și recuperare conform prevederilor OUG 66/2011. Diferența de 62.390,57 lei, dintre totalul cheltuielilor neeligibile de 3.119.529,23 lei și creanța bugetară de 3.057.138,66 lei reprezintă contribuția proprie a universității” se arată în raportul Curții de Conturi din noiembrie anul trecut.
Din verificarea efectuată de echipa de audit, s-a constatat, că în perioada 01.09.2010-28.02.2014, în calitate de beneficiar de fonduri europene, Universitatea Constantin Brâncuși-ca partener principal a derulat, în parteneriat cu mai mulți parteneri publici/privați, Proiectul POSDRU/87/1.3/S/62517, cu titlul „Formarea continuă a profesorilor în Chimie în societatea cunoașterii “, cod SMIS -213863, încheindu-se, în data de 10.09.2009, Acordul de parteneriat nr. 781/10.09.2009, semnat numai de fostul rector al universității din acea perioadă cu: Universitatea Valahia Târgoviște, județul Dâmbovița-partener 1, S.C. ….SA București- partener 2 si Inspectoratul Școlar Județean Botoșani-partener 3, fără viza de legalitate din partea consilierului juridic și viza de control financiar preventiv, acord care a fost modificat ulterior, prin actele adiționale 1-4.
De altfel, din verificarea, în perioada misiunii de audit, a Buletinelor informative care conțin hotărârile emise de Biroul Senatului universității, în perioada 2009-2010, a rezultat că nu a fost supusă aprobării inițiativa de depunere a proiectului, nu a fost numită o comisie de analiză și selecție a partenerului privat, conform Ghidului solicitantului și nu a fost aprobat Acordul de parteneriat, fiind angajate cheltuieli, în valoare totală de 11.145.736 lei, fără aprobarea organismului colegial de la nivelul UCB.










