Organismul de supraveghere a sistemului de sănătate și al serviciilor sociale din Marea Britanie a deschis o anchetă privind informațiile că azilurile de bătrâni au avut indicații să nu resusciteze rezidenții în timpul pandemiei de COVID-19.
Dr. Rosie Benneyworth, de la Care Quality Commission (CQC), a declarat că declanșează o investigație „rapidă” ca urmare a „îngrijorărilor care ne-au fost aduse la cunoștință anul acesta”.
„Împreună cu partenerii noștri, am declarat că era inacceptabil ca planurile de îngrijiri prealabile, cu sau fără dispoziție DNR (Do Not Ressucitate – Nu resuscitați), să fie aplicate unor grupuri de persoane la modul general. Asemenea decizii trebuie să fie luate pe bază individuală, în funcție de necesități”, a declarat dr. Benneywort, citată de The Telegraph.
Investigația a fost declanșată la solicitarea organizației de binefacere Compassion In Dying, care a declarat că, din luna martie, a avut informații despre dispoziții DNAR (Do Not Attempt Resuscitation – Nu încercați resuscitarea) sau DNACPR (Do Not Attempt Cardiopulmonary Resuscitation – Nu încercați resuscitarea cardio-pulmonară) puse pe dosarele pacienților, fără existența vreunui consimțământ, doar pe baza anumitor caracteristici, cum ar fi vârsta sau starea de sănătate.
Peste 18.000 de pacienți din aziluri au murit sau se bănuiește că au murit de coronavirus în Marea Britanie.
Breitbart Londra a relatat în luna aprilie despre cazuri în care medicii făceau presiuni asupra persoanelor vârstnice și bolnave să semneze formulare DNACPR, în cazul în care s-ar fi infectat cu coronavirusul.
Un azil din Țara Galilor le spunea pacienților că ar putea pune presiune pe serviciile de ambulanță și expune la riscuri personalul de primă intervenție dacă nu semnează că renunță la dreptul de a fi resuscitați.
De asemenea, casa de sănătate Llynfi le-a spus pacienților grav bolnavi că dacă se infectează cu COVID este „improbabil să fie primiți în spital” și „cu siguranță nu li se va oferi un pat cu ventilator”.
Apoi, respectivilor pacienți li s-a cerut să semneze un formular DNACPR.
Instituțiile de binefacere au prezentat și ele, luna aceasta, „exemple șocante” din toată țara despre persoane bolnave, vulnerabile și vârstnice „care s-au simțit presate să semneze formulare DNACPR”.
La un azil din Bury, Manchester, au existat relatări despre medici care au pus ștampila DNACPR pe dosarele pacienților lor, fără consimțământul acestora sau al familiei.
Au existat de asemenea relatări despre autorități sanitare locale din Brighton și Hove, în sudul Angliei, care le-au comunicat medicilor că pacienții vârstnici ar putea să nu fie primiți în spitale, dacă au coronavirus, sau care s-au interesat dacă existau formulare DNR completate.
Serviciul Național de Sănătate a vizat cu asemenea indicații inclusiv copiii bolnavi și persoanele cu autism. Părinții a doi copii cu vârste de 11, respectiv 16 ani, în stare gravă, au fost întrebați dacă semnează formularele DNR în caz că fiii lor se infectează cu coronavirus.
Un raport din august arată că 10% dintre managerii de aziluri și case de îngrijire au fost solicitați de Serviciul Național de Sănătate să pună dispoziții DNR pe dosarele pacienților lor.
De asemenea, mai relatează Breitbart, Serviciul Național de Sănătate a lăsat milioane de persoane bolnave de cancer să aștepte tratamentele sau investigațiile necesare, după ce programările acestora au fost anulate din cauza pandemiei, bolnavii cu coronavirus având prioritate în fața celor cu cancer.
BBC a relatat în iunie că în această situație au fost nu mai puțin de 2,4 milioane de britanici.
În septembrie, s-a estimat că aproape un milion de femei britanice nu au putut beneficia de programul de depistare a cancerului la sân, din cauza priorității acordate tratării COVID.
Daily Mail a relatat duminică faptul că managerii clinicilor continuă să interzică femeilor peste 70 de ani solicitarea depistării cancerului la sân.
Scientific Advisory Group for Emergencies (SAGE), de pe lângă guvernul britanic, arăta într-un raport de luna trecută că 75.000 de persoane ar putea muri în următorii cinci ani din cauza unor boli non-COVID, ca urmare a izolării.
