Potrivit ITM Gorj, accidentul s-a produs ca urmare a conditiilor meteo.
“Ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile, respectiv ceață foarte densă, astăzi, în jurul orelor 06:10, un mijloc de transport ce efectua transportul salariaților sectorului Roșia a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un utilaj din cadrul carierei. Evenimentul a avut loc UMC ROSIA – PESTEANA, SECTOR ROSIA din cadrul COMPLEXULUI ENERGETIC OLTENIA SA.
La fața locului s-au deplasat doi inspectori de muncă din cadrul instituției noastre pentru a efectua primele constatări.
Victimele au fost transportate la unități medicale din Rovinari și Municipiul Târgu-Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite ITM.
Inspectoratul Județean de Poliție Gorj transmite ca în urma accidentului de la Roșia, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, deși în autoutilitara transportoare se aflau mai multe persoane.










