Într-un oraș în care ne mândrim cu moștenirea lui Brâncuși, un alt monument istoric, cu o vechime de peste două secole, zace uitat, sufocat de indiferență. Este vorba despre Crucea de piatră ridicată în anul 1779, un simbol al credinței și identității noastre românești, lăsat acum pradă degradării.
Crucea nu e doar o simplă piatră sculptată. E o mărturie mută a trecutului – a jertfei, a credinței, a rădăcinilor care ne definesc. De peste 240 de ani, veghează locul în care a fost ridicată. Azi? A fost îngropată în nepăsare, flancată de țevi moderne, cutii de gaze și garduri ruginite.
Analiza situației pe teren scoate la lumină o realitate dureroasă
Monumentul este vizibil afectat de timp: eroziune, praf, încrustații aproape imposibil de descifrat.
Este amplasat într-un colț îngust, complet neadecvat unui obiect de patrimoniu.
Nu există niciun panou informativ, niciun element care să spună trecătorilor ce comoară stă acolo.
Vegetația spontană, infrastructura inestetică și lipsa unei protecții adecvate șterg din valoarea și demnitatea monumentului.
Este o problemă care ține nu doar de patrimoniu, ci și de moralitate
Cum putem vorbi despre respect pentru trecut, când uităm chiar simbolurile care ne leagă de el?
Recomandările specialiștilor:
- Restaurarea și consolidarea crucii,
- Reamenajarea zonei de protecție,
- Instalarea unui panou informativ cu cod QR,
- Protejarea monumentului cu un gard estetic și iluminare ambientală,
- Eliminarea sau mascarea elementelor inestetice din jur.
„Crucea străbună nu ne cere mult. Doar să nu o uităm. Să o cinstim. Să nu o lăsăm să piară în tăcere.” – mesajul emoționant transmis de Peptenatu Valeriu-Marius, care luptă pentru salvarea acestui simbol.
Istoria nu moare singură. Moare când noi o uităm.
