Criză bugetară acută: Victor Ponta acuză falimentul statului și justifică demisia premierului Ciolacu

0
210
Victor Ponta

Fostul premier Victor Ponta lansează acuzații grave la adresa actualei guvernări, susținând că demisia lui Marcel Ciolacu este cauzată de lipsa fondurilor la bugetul de stat, nu de motivele oficiale invocate. Potrivit unei postări făcute pe rețelele sociale, Ponta afirmă că România se confruntă cu un blocaj financiar fără precedent, în care doar salariile mai pot fi plătite de către instituțiile publice.

„S-au terminat BANII la Guvern. Din acest motiv a demisionat premierul Ciolacu”, scrie Ponta, catalogând motivul oficial al demisiei — eșecul electoral al lui Crin Antonescu — drept „o altă minciună”.

În sprijinul afirmațiilor sale, Ponta invocă un mesaj intern al Direcției Economice transmis instituțiilor publice, conform căruia începând cu luna mai 2025, nu se mai pot efectua plăți din bugetul de stat decât pentru drepturi de personal și sociale, restul cheltuielilor fiind amânate până după data de 20 a lunii.

Acest blocaj afectează grav companiile care au contracte cu statul, spune fostul premier:

„Băgăm și firmele în blocaj și faliment. Vă mai mirați că toată lumea vrea să scape de banii în RON și să-i scoată din România?”

Ponta critică liderii PNL și PSD pentru „jocuri politicianiste iresponsabile”, sugerând că aceștia ar fi acționat deliberat împotriva intereselor electorale ale anumitor candidați, inclusiv ale sale, în detrimentul stabilității economice.

În final, fostul premier cere soluții concrete de la actualii candidați și lideri politici privind economia, finanțele publice, fondurile europene și relația cu investitorii străini, acuzându-i că evită temele majore ale momentului.

„Niciunul nu vorbește despre ‘elefantul din sufragerie’: economia, finanțele, viața oamenilor!”

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.