Craiova se va reuni luni fără antrenorul principal. Are coronavirus

0
9

Universitatea Craiova nu a scăpat de probleme, antrenorul oltenilor fiind depistat pozitiv la ultimul test pentru coronavirus. Conform ProSport, Bergodi a fost internat la spitalul de boli infecțioase Victor Babeș din Craiova.

Un nou caz de coronavirus la Universitatea Craiova, însuşi antrenorul Cristiano Bergodi, care a fost testat luni şi a fost descoperit pozitiv. El nu va putea fi prezent la reunirea echipei, programată luni, 10 august, şi nici în prima perioadă a pregătirii. „În urma testului COVID-19 efectuat ieri, întreg lotul de jucători este NEGATIV, în timp ce în rândul staffului tehnic a fost depistat un caz pozitiv. Din fericire, colegul nostru este asimptomatic”, a anunţat clubul din Bănie.

Până acum, unul dintre secunzii lui Bergodi, Gigi Ciurea, preparatorul fizic Cornel Blejan şi team-managerul Lucian Pretorian au fost găsiţi infectaţi cu coronavirus, toţi fiind asimptomatici.

Cristiano Bergodi a mai făcut câteva teste pentru coronavirus în luna iulie, după ce team-managerul echipei Lucian Pretorian a fost depistat pozitiv. Atunci a fost testat negativ, după ce în prima fază rezultatul a fost neconcludent.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.