17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:53:15
Acasă News Alert Consilierul acuzat de amenințare reacționează: Nu sunt o persoană violentă

Consilierul acuzat de amenințare reacționează: Nu sunt o persoană violentă

0
30

Silviu Popeangă, consilier local în comuna gorjeană Lelești, a reacționat după ce presa a scris despre faptul că a fost trimis în judecată pentru amenințarea primarului Laurențiu Turcilă.

“Nu sunt o persoană violentă”, a spus Popeangă. Acesta recunoaște faptul că a fost un incident filmat, înainte de alegeri, în care a rostit o amenințare, dar a explicat că schimburile mai dure de replici erau reciproce și de mulți ani.

“Nu cred că s-a simțit amenințat, că dacă se simțea amenințat pleca, nu mai stătea la discuții. El a venit să mă provoace, eu m-am enervat, am zis că o să-l tai bucăți. Nu vorbeam serios. Nu am dat niciun semn să mă apropii de el, aveam o rangă în mână, cu care încercam să montez un semn de circulație”, a explicat Popeangă. De altfel, filmarea a fost făcută de un amic de-al lui și postată chiar de Popeangă pe pagina de socializare.

Turcilă a făcut plângere la Parchet, unde a declarat că „sentimentul de teamă a fost accentuat şi de faptul că inculpatul a lansat în mediul online, cât şi în rândul comunităţii locale din Leleşti, ameninţări asupra integrităţii fizice şi a vieţii, de care acesta a luat cunoştinţă în mod direct şi indirect”.

Silviu Popeangă spune că a avut nenumărate postări critice la adresa lui Turcilă, dar pe care nu le consideră amenințătoare.

Totul a pornit de la faptul că Silviu Popeangă ceruse de foarte mult timp montarea unui stâlp privind restricția de 10 tone pe un drum din localitate, pentru că indicatorul rutier a dispărut cu ceva timp în urmă, nu se știe în ce condiții. “Avem neînțelegeri de mai mulți ani, mă rog de el de cinci ani să monteze acel semn pentru o restricție de tonaj de zece. Dacă vă vine să credeți, este restricție de tonaj pe un sens de mers, pentru celălalt nu există. S-a întâmplat doar atunci, nu sunt o persoană violentă, nu am cazier”, a mai spus consilierul local.

Dosarul de ultraj a fost înregistrat la Judecătoria Târgu Jiu în octombrie anul trecut, următorul termen de judecată fiind pe 15 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!