13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:56:48
Acasă Actualitate CONSILIERI LOCALI de la Târgu-Jiu, PLÂNGERI la POLIŢIE după şedinţa de la...

CONSILIERI LOCALI de la Târgu-Jiu, PLÂNGERI la POLIŢIE după şedinţa de la teatru

0
189

Adrian Tudor susţine că mai mulţi aleşi locali care s-au simţit jigniţi de injuriile aduse de oamenii care au participat la şedinţa ordinară de consiliu local de luni au făcut deja plângeri la IPJ Gorj.

Viceprimarul Târgu-Jiului anunţă că după ce au fost făcuți ”hoți” și ”nenorociți” de unii dintre oamenii aduși la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu’’ să participe la şedinţa de consiliu local, mai mulţi colegi de-ai săi au apelat la oamenii legii. Una dintre persoanele care au vociferat a fost consilierul local PMP de la Alimpeşti, Leonida Belgher. Adrian Tudor acuză că cei care au făcut scandal sunt tocmai oamenii primarului Târgu-Jiului, Marcel Romanescu.“Şedinţa de consiliu local a decurs civilizat, normal pentru că în consiliul local sunt oameni cu capul pe umeri şi responsabili. Ce a urmat, nu mă priveşte. Eu am mers acolo pentru şedinţa de consiliu local. În rest, circoteca asta făcută de unii şi de alţii, nu mă interesează, nu mă cobor la nivelul acesta de a întelege sau de a intra în aceste jocuri. Am văzut că domnul Romanescu e amator de spectacole de acest gen şi rămâne la aplaudat, pentru că sunt oamenii dânsului. Dânsul este înconjurat numai de oameni de acest gen, care au un cazier bogat, care nu lasă nimic în urma lor. Sunt foarte mulţi colegi de-ai mei care au făcut deja plângere la poliţie pentru că au fost jigniţi, de nişte cetăţeni, nici măcar ai Târgu-Jiului, pentru că domnul Romanescu nu se înconjoară de oameni din Târgu-Jiu, vine cu unii de pe la ţară, care nu au nicio legătură cu acest oraş. Acolo, în sală, au fost persoane care au adus jigniri şi acuze membrilor consiliului local. Şi eu o să mă alătur colegilor, pentru că nu concep ca un om care are un cazier plin şi a fost condamnat pentru furt să mă jignească. Organele statului trebuie să-şi facă datoria şi genul acesta de oameni trebuie eliminaţi la marginea societăţii, acolo unde le este locul”, a conchis Tudor.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!