Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au intervenit în urma unui apel 112 primit de la o femeie care a sesizat un conflict în familie cu soțul său. Incidentul a avut loc pe 5 decembrie 2024, în jurul orei 19:50, în locuința comună a celor doi soți, în municipiul Târgu Jiu.
Conform cercetărilor, conflictul verbal dintre apelanta de 40 de ani și soțul ei de 44 de ani a escaladat, iar femeia a apelat la ajutorul fratelui său, în vârstă de 39 de ani. La sosirea cumnatului, acesta l-a observat pe bărbatul de 44 de ani, care era sub influența alcoolului și ținea în mână o armă. Încercând să-l oprească, cumnatul a prins bărbatul de mână, moment în care arma s-a descărcat în plan vertical.
Ulterior, s-a stabilit că arma respectivă era în dotarea bărbatului de 44 de ani, agent de poliție în cadrul IPJ Gorj, care se afla în timpul liber. Arma și muniția erau deținute legal la domiciliul acestuia. În urma incidentului, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de armă fără drept și amenințare. De asemenea, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru victime.
În urma cercetărilor, polițiștii din Serviciul de Investigații Criminale s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar bărbatul a fost internat la spital pentru îngrijiri medicale. Arma și muniția au fost ridicate de autorități, iar cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu pentru continuarea cercetărilor.










