22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 20:33:28
Acasă Headlines Concurs de încondeiat ouă prin metode tradiționale

Concurs de încondeiat ouă prin metode tradiționale

0
36
Concurs de încondeiat ouă

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, prin intermediul programului de studii de licență Inginerie și Management în Alimentația Publică și Agroturism și Liga Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, a organizat, ieri 06 aprilie 2023, în stațiunea Rânca, prima ediție a Concursului de încondeiat ouă prin metode tradiționale.

La concurs s-au înscris 10 grupe formate din studenți ai universității și elevi din cadrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Târgu-Jiu, Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu și ai Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” Peștișani, care au experimentat obiceiuri de odinioară, tradiții și meșteșuguri de Paște într-o zonă de poveste.

Concurs de încondeiat ouăAu fost premiate cele mai originale ouă, vopsite cu culori naturale sau încondeiate cu simboluri sacre, motive populare și modele din natură.

În tradiția populară românească, ouăle de Paște sunt considerate simbolul regenerării și purificării, iar vopsirea în culoarea roșu a acestor simboluri primordiale, le încarcă cu semnificații profunde legate de Învierea lui Hristos.

Pe lângă această competiție, participanții au degustat produse gastronomice tradiționale specifice zonei și s-au bucurat de momentul artistic oferit de Grupul de Fluierași ai Ansamblului Folcloric Cheile Oltețului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!