Comunicat CEO: „Redeschiderea depozitului de cărbune de la Cariera Roșia, o necesitate”

0
108

COMUNICAT

În Monitorul Oficial nr.753/31.08.2018 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 664/29.08.2018 privind aprobarea unor măsuri pentru realizarea stocurilor de siguranță ale sistemului electroenergetic național în ceea ce privește combustibilul lignit, prin care s-a aprobat activarea și utilizarea parțială a depozitului Roșia, din cadrul Exploatării Miniere de Carieră Rovinari din cadrul Societății Complexul Energetic Oltenia – S.A., începând cu data de 1 septembrie 2018 și până la data de 15 martie 2019.

Conform prevederilor legislației în vigoare, în data de 31.08.2018, CE Oltenia a notificat Agenția de Protecție a Mediului Gorj și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Gorj despre publicarea HG nr.664/29.08.2018 în Monitorul Oficial.

Redeschiderea, pentru o perioadă determinată, a vechiului depozit de la Cariera Roșia reprezintă o necesitate din motive care ţin de siguranța energetică națională. Depozitul va asigura stocul de cărbune necesar funcționării SE Rovinari cu 3 grupuri energetice în perioada de iarnă.

CE Oltenia a realizat o serie de măsuri de protecție a factorilor de mediu în zona depozitului vechi de la Cariera Roșia, precum:

– montarea de panouri fonoabsorbante cu o înălțime de peste 4 m, pe o lungime de cca 900 m;

– carcasarea punctelor de deversare;

– înlocuirea rolelor uzate pentru diminuarea nivelului de zgomot.

Pentru perioada utilizării depozitului vechi în acest an, vor fi întreprinse măsuri suplimentare:

– eliminarea concasorului din fluxul tehnologic existent pentru diminuarea zgomotului și prafului;

– etanșarea buncărilor de preluare/deversare cărbune;

– montarea instalațiilor de umectare în zona buncărilor;

– asigurarea de autospeciale pentru umectarea cărbunelui în timpul procesului de haldare și încărcare.

Influența asupra mediului înconjurător la Cariera Roșia este monitorizată de o firmă acreditată RENAR, conform actului de reglementare a activității, care efectuează măsurători lunare ale nivelului de zgomot și pulberi sedimentabile. De asemenea, CE Oltenia va efectua monitorizări ale nivelului de zgomot și particulelor în suspensie, cu aparatura din dotare.

Funcționarea depozitului vechi de cărbune de la EMC Roșia, în perioada toamna – iarna a anului trecut, a fost monitorizată de Garda de Mediu și, conform notelor de constatare încheiate, nu au fost depășite limitele de praf impuse de legislația în vigoare. Rapoartele și buletinele de analize există în arhiva Departamentului Protecția Mediului al CE Oltenia, putând fi puse la dispoziția celor interesați.

Conducerea CE Oltenia își manifestă, în continuare, disponibilitatea pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de necesitățile companiei raportate la menținerea siguranței sistemului energetic, dar și de cele ale comunităților din zonele sale de activitate, responsabilitățile de mediu și inclusiv sănătatea locuitorilor fiind scopul eforturilor investiționale întreprinse de companie.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.