22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 19:51:53
Acasă Actualitate Complexul Energetic Oltenia vinde în medie o mie de megawați pe zi

Complexul Energetic Oltenia vinde în medie o mie de megawați pe zi

0
16

Vânzările de energie electrică la Complexul Energetic Oltenia sunt în medie de o mie de megawați în fiecare zi. În momentul de față, sunt în activitate trei dintre sucursalele electrocentrale ale companiei. Este vorba de Termocentrala Rovinari, Termocentrala Turceni și Termocentrala Craiova 2. Se funcționează cu 4 – 5 grupuri energetice în fiecare zi, iar producția este de peste o mie de megawați în fiecare zi.

Livrările sunt pentru contractele bilaterale care au prețurile deja stabilite de la data încheierii sau pe Piața Zile Următoare, unde, în ultima perioadă, se înregistrează o creștere a prețurilor.

Energia pe bază de cărbune a ajuns în aceste zile pe locul al patrulea în topul național al producătorilor, în spatele hidro, nuclear și al hidrocarburilor. În ciuda temperaturilor extrem de ridicate, energia fotovoltaică este pe locul al cincilea în clasamentul național, cu o producție de numai 600 MW.

Tag-uriceo featured termoSursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!