Județul Gorj se află, începând de joi, 2 octombrie, sub avertizare meteorologică de cod portocaliu de ploi abundente și ninsori viscolite la munte, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). În zonele montane, la altitudini de peste 1500 de metri, stratul de zăpadă ar putea depăși 30-40 de centimetri, iar în restul județului sunt așteptate cantități importante de precipitații, care pot ajunge la 70-90 l/mp.
În acest context, ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu, a convocat astăzi Comitetul Ministerial pentru Situații de Urgență (CMSU), ședință extraordinară condusă de secretarul de stat Raul Pop. Reuniunea a fost organizată după emiterea avertizărilor de cod galben și portocaliu transmise de ANM și de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).
„Fenomenele prognozate impun vigilență maximă și reacție rapidă. Fac apel către primari să asigure permanența în comitetele locale pentru situații de urgență și să fie pregătiți pentru intervenții. De asemenea, solicit deținătorilor de amenajări hidrotehnice și acumulări să respecte regulamentele de exploatare și să monitorizeze permanent lucrările administrate”, a declarat secretarul de stat Raul Pop.
Risc de viituri pe râurile din Oltenia
Potrivit hidrologilor, în perioada 2 octombrie, ora 16:00 – 4 octombrie, ora 24:00, sunt posibile viituri rapide pe râurile mici din bazinele hidrografice Jiu și afluenții săi, cu risc de inundații locale în Gorj și alte județe din Oltenia. În intervalul 3 octombrie, ora 06:00 – 4 octombrie, ora 12:00, avertizarea hidrologică de cod portocaliu se extinde pe mai multe cursuri de apă din regiune, cu risc crescut de depășire a cotelor de apărare.
Recomandări pentru populație
Autoritățile le recomandă cetățenilor din Gorj și din întreaga zonă vizată:
– să evite deplasările inutile în intervalul cu fenomene periculoase,
– să respecte indicațiile autorităților locale,
– să nu traverseze cursuri de apă sau zone inundabile,
– să asigure siguranța gospodăriilor și anexelor.
Ministerul Mediului subliniază că toate instituțiile responsabile sunt mobilizate pentru a interveni prompt în caz de urgență, însă cooperarea populației este esențială pentru prevenirea situațiilor de risc.
Gorjul rămâne sub incidența codului portocaliu până sâmbătă, 4 octombrie, ora 24:00.










