Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu s-a adresat FRF pentru a proteja marca „Pandurii”

0
26

Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu s-a adresat azi Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, şi preşedintelui Federației Române de Fotbal Răzvan Burleanu, precum şi şefului departamentului juridic al FRF, Adrian Stângaciu, pentru a nu valida în Comitetul Executiv al FRF noua denumire a clubului ACS Energeticianul, întrucât clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu deţine marca „Pandurii”: „În conformitate cu prevederile art. 45-49 din Statutul F.R.F., vă solicităm prin prezenta să nu aprobați Decizia Comitetului de Urgență al FRF emisă în data de 31 iulie 2019 în ceea ce privește schimbarea denumirii clubului ACS Energeticianul în Asociația Clubul Sportiv Viitorul Pandurii Târgu Jiu întrucât aceasta încalcă dispozițiile art.2 pct. 4, art. 2 pct. 7 și art. 2 pct. 8, lit. b din ROAF valabil al FRF și, totodată, drepturile noastre de proprietate intelectuală ca titulari ai mărcii ”PANDURII TÂRGU JIU 1962” – clasele 35, 41, 42, înregistrată legal la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Așa cum desigur cunoașteți, pentru îndeplinirea condițiilor de schimbare a denumirii, clubul ACS Energeticianul avea obligația de a depune la FRF, împreună cu cererea de schimbare a denumirii, și toate documentele care atestă acest fapt, inclusiv dovada înregistrării la OSIM a denumirii Viitorul Pandurii Târgu Jiu, conform art. 2 pct. 8, lit. b din ROAF al FRF. De asemenea, conform art. 2 pct. 7 din ROAF al FRF, cluburile care participă la competițiile organizate de FRF/LPF trebuie să dețină dreptul de folosință a mărcii înregistrate, mai exact a înregistrării denumirii sub care participă la competiție. Vă rugăm să constatați că aceste obligații impetuos necesare și prevăzute în regulamentul FRF nu au fost respectate și nici nu vor putea fi respectate în viitor, atât timp cât suntem singurii deținători legali ai mărcii „PANDURII TÂRGU JIU”.

Vă rugăm să observați că, după aprobarea de către Comitetul de Urgență al FRF a cererii clubului ACS Energeticianul de schimbare a denumirii în Asociația Club Sportiv Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în toate clasamentele oficiale ale Ligii a II a, cât și site-urile de specialitate, clubul respectiv participă cu numele ”Pandurii Târgu Jiu”, creând o confuzie evidentă în rândul tuturor oamenilor și încălcând în mod flagrant și vădit dreptul nostru de proprietate intelectuală”.

În aceste condiții, este evident faptul că solicitantul schimbării denumirii clubului ACS Energeticianul în Asociația Club Sportiv Viitorul Pandurii Târgu Jiu dorește să se folosească de notorietatea denumirii PANDURII, care dăinuie pe plan județean și național încă din 1962, dată la care a luat ființă ca asociație sportivă a orașului Târgu Jiu. Performanțele pe plan sportiv ale Clubulului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu la nivel internațional, în speță participarea echipei de fotbal în competițiile organizate de către UEFA, înregistrarea la echipe de top din toată lumea a unui număr mare de fotbaliști profesioniști crescuți sau formați la CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, au condus la un renume fără precedent al numelui PANDURII TÂRGU JIU, care aparține de fapt și de drept clubului nostru.

Este evident faptul ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu dorește să se folosească de o marcă devenită atât de cunoscută ca urmare a rezultatelor sportive ale clubului nostru fără să dețină nici un drept asupra ei, cu scopul de a crea confuzie în rândul opiniei publice. Fără îndoială, această confuzie va crea prejudicii clubului nostru, cu atât mai mult cu cât evoluăm în același campionat.

sursa: panduriics.ro




Articolul integral aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Site de vanzare

Se vinde conținutul si paginiile aferente (twiter si facebook)!
Dreptul de folosință pentru domeniul sgorj.ro ți se va transfera fără cost ca parte integrată din acest acord.

Lasă un răspuns