Chivu, dispus să încalce legea pentru a-și aduce rudele și apropiații în Primăria Rovinari!

0
12

Laurențiu Chivu încearcă să-i inducă în eroare pe rovinăreni și să pară fecioara neprihănită a politicii locale, așa că nu apare în nici o fotografie-afiș, cu cei de pe lista sa de consilieri. Nu candidează singur și nici nu e din cauza vreunei crize de personalitate, ci are o angoasă generată de teama că rovinărenii vor observa că pe primele poziții ale listei sale se regăsesc rudele și apropiații.

Primul pe lista de consilieri a Pro România s-a trecut chiar pe el, pe locul al doilea apare una din apropiatele sale, pe poziția a treia figurează cumnata sa, Eugenia Irina Chivu, iar următoarele locuri sunt ocupate de nepoata sa, un alt apropiat al său, mai exact un cumnat, tatăl nepoatei.

Deci, mesajul subliminal din sloganul său de campanie este cât se poate de elocvent : Hai să ne luăm orașul înapoi și să-l dăm rudelor și apropiaților mei!

În acest context, al unui nepotism evident, Chivu a trecut la priorități, în programul său electoral, că ”vom termina cu navetiștii”.

Ce nu știe candidatul Pro România este că, prin acea așa zisă năzuință electorală, se încalcă Articolul 3 din Codul Muncii: ”Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă și a profesiei, meseriei sau activității pe care urmeaza să o presteze, (…) Nimeni nu poate fi obligat sa muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea”.

Mai exact, Chivu are o problemă cu cei care nu locuiesc în oraș și pare a fi dispus să încalce legea, doar pentru a ”termina” navetiștii! Și mai are una, legată de faptul că mare parte din lucrurile pe care le-ar face, în situația în care rovinărenii ar avea proasta inspirație să-l voteze, sunt deja făcute sau se află în derulare ori în procedura de contractare. Cu siguranță că, din poziția de consilier local, Laurențiu Chivu cunoaște acestea aspect, însă nu-i e jenă să-i mintă în față pe rovinăreni.

Andreea Popovici

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.