CEO plătește servicii de consultanță juridică după ce a pierdut un proces la Curtea de Apel Craiova

0
22

Complexul Energetic Oltenia a scos la licitație servicii de consultanță juridică și un raport de analiză a opțiunilor juridice ale companiei, în urma constatării nulității unei hotărâri ale Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 2013. Licitația a avut loc în urmă cu câteva zile iar CEO a pus la bătaie pentru aceste servicii 40.800 de lei fără TVA. Totul, deoarece o instanță a Curții de Apel Craiova a admis, anul trecut, acțiunea în anulare făcută de Fondul Proprietatea, care contesta faptul că AGEA CEO a acceptat, cu șapte ani în urmă, să stingă o datorie a ELECTROCENTRALE GRUP SA de peste 28,7 mil. de lei către compania din Gorj, prin darea în plată a unui activ de la Chișcani.

Conducerea CEO încearcă abia acum să regleze o greșeală apărută în 2013 privind stingerea unei datorii a companiei către o societate privată, decizie care a fost anulată de instanța de judecată din Craiova în octombrie 2019. Este vorba despre dosarul nr.9488/95/2013, în care CEO a făcut apel în 2015, dar a pierdut procesul la finalul lui 2019, la Curtea de Apel Craiova. Situația este destul de complicată deoarece compania a greșit în acel demers. Cu toate acestea, au trecut zece luni până când CEO a avut o reacție încercând să angajeze o firmă de consultanță juridică ce poate să scoată CEO din situație.

Firma de consulanță juridică căutată de CEO, la licitația din 25 august, trebuie să studieze hotărârea adunării generale a acţionarilor prin care s-a acceptat stingerea unei datorii a SC ELECTROCENTRALE GRUP SA, în valoare de 28.709.475,13 lei, către Complexul Energetic Oltenia SA, prin darea în plată a unui activ, reprezentând bunurile întabulate în Cartea Funciară sub nr.70301 a localităţii Chişcani, judeţul Brăila.

De asemenea, firma de consultanță juridică trebuie studieze de ce s-a hotărât atunci şi plata către SC ELECTROCENTRALE GRUP SA a diferenţei dintre valoarea de piaţă a activului şi valoarea creanţei COMPLEXULUI ENERGETIC OLTENIA SA, adoptată prin votul Statului Român, prin Ministerul Economiei – Departamentul pentru Energie, în calitate de acţionar deţinând 77,17% din capital al societății.

Aceiași firmă trebuie să găsească ce obținuți juridice are compania ca să scape de problema respectivă.

Tag-urifeaturedOriginal Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.