Ce spune Reghe despre o posibilă plecare de la Craiova

0
15

Universitatea Craiova a câștigat, scor 4-1, disputa contra celor de la Farul Constanța, din cadrul etapei cu numărul 10 a play-off-ului Ligii 1. Această victorie a fost mai mult pentru moralul formației alb-albastre, deoarece meciul important este pe 27 mai, contra celor de la FC Botoșani, în cadrul barajului pentru Conference League.

Înainte de această partidă, Laurențiu Reghecampf a vorbit despre viitorul său la echipă, dar și ce obiective are alături de olteni în sezonul viitor. În ultimul timp s-a zvonit faptul că Reghecampf ar putea pleca de la Universitatea Craiova. Tehnicianul a negat acest lucru și a dezvăluit că mai are un an contract cu gruparea din Bănie. „La noi lucrurile sunt foarte clare. Mai am contract un an de zile. Lucrurile sunt foarte bine definite în contract atât din partea mea, cât şi din cealaltă parte. Relaţia mea cu Mihai Rotaru este una foarte bună, cu preşedintele şi cu toţi membrii stafului. Nu există nicio discuţie în momentul de faţă, nu au fost şi nici nu vor fi. La noi e simplu. Când unul dintre noi are un alt drum, este foarte simplu, este stipulat în contract, ne dăm mâna şi rămânem prieteni. Relaţiile pe care mi le-am construit aici în aproape un an de zile nu le voi uita niciodată”, a spus Laurențiu Reghecampf despre relația pe care o are cu Mihai Rotrau și cu restul conducerii.

Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns