CE Oltenia explică motivele pentru care face noi concedieri

0
168

Este deficit uriaș de personal în carierele miniere și termocentralele din Complexul Energetic Oltenia, estimat la patru mii de oameni. Cu toate acestea, compania face noi concedieri colective în acest an, în iulie urmând să plece acasă 200 din cei circa 13.000 de salariați.

Compania explică într-un document trimis sindicatelor care sunt motivele care determină noi concedieri colective. Sunt aceleași motive invocate în ultimii ani pentru cele cinci mii de concedieri care au avut loc, datele fiind actualizate.

Administrația explică faptul că, din 2012 până în 2018, cota pe piața de energie a Complexului Energetic Oltenia s-a redus de la 30,4% la 21,98%. Și livrările de cărbune către terți au fost reduse, pentru că beneficiari precum CET Arad, CET Oradea, RAAN Dr. Tr. Severin au intrat în insolvență sau faliment.

Compania mai face referire la devalorizarea monedei naționale, la creșterea cheltuielilor cu amortismentele ca urmare a schimbării legislației, dar și la întârzierea cu care guvernul a adoptat hotărâri pentru expropriere pe cauză de utilitate publică sau pentru defrișarea unor suprafețe.

Bineînțeles, compania invocă și creșterea accelerată a costurilor cu certificatele de CO2, dar și faptul că producătorii de energie verde sunt subvenționați.

Cele 200 de concedieri anunțate de CE Oltenia vor avea loc pe 10 iulie.

Articolul Original

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.