Senatorul de Gorj, Florin Cârciumaru, a ținut să le ureze gânduri bune ortacilor. În data de 6 august, când credincioşii ortodocşi sărbătoresc „Schimbarea la Faţă”, minerii din toate bazinele carbonifere ale țării comemorează, minerii uciși în timpul grevei de la Lupeni din 5-6 august 1929. Această grevă a fost prima mare acțiune colectivă de protest a muncitorilor, din timpul crizei economice (1929-1933).
„Dragi mineri,
Această zi îmi oferă plăcutul prilej de a-mi exprima înalta apreciere pentru activitatea dumneavoastră, dar și pentru contribuția inestimabilă în dezvoltarea economiei naționale.
Pentru profesionalismul și abnegația de care dați dovadă zilnic, vă urez multă sănătate, realizări în tot ceea ce faceți spre binele și prosperarea activității miniere, întru bunăstarea familiilor dumneavoastră și împlinirea tuturor năzuințelor profesionale și personale.
La multi ani! Noroc bun!”, a scris Florin Cârciumaru pe rețeaua de socializare facebook.
Greva minerilor din Lupeni a avut loc în august 1929 ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6.000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist să reprime protestul, dintre care 28 au decedat pe loc, mulți dintre ei împușcați fiind în spate.
Sursa aici









