13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:42:02
Acasă National Ce îi așteaptă pe târgujieni la „Sărbătoarea Narciselor”

Ce îi așteaptă pe târgujieni la „Sărbătoarea Narciselor”

0
103

Târgujienii sunt invitați, în acest weekend, la Narcise. Sărbătoarea câmpenească este reluată după ce, în ultimii doi ani, n-a fost organizată din cauza restricțiilor impuse în pandemie.

"Sărbătoarea Narciselor" va debuta cu o competiție de autocross. Terenul a fost deja pregătit de utilajele de la Edilitara. Vor fi tarabe cu mici, tiribombe și spectacole de muzică populară.

"Ca de fiecare dată, Poiana Narciselor va fi în centrul atenției, comercianții vor fi prezenți în număr cât mai mare, iar societatea Transloc va asigura transportul către zona amenajată din cartierul Preajba, la un interval de 20 de minute între orele 10:30 și 22:10 pentru cursele pe Calea București și de 50 de minute pentru cursele prin zona Artego.

Sărbătoarea câmpenească va cuprinde și un program deosebit, asigurat de prietenii noștri, după cum urmează:11:00 – 14:00 Cupa Narciselor la Autocross; 13:00 – 15:00 Ansamblul Folcloric „Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Arte; 15:00 – 17:00 Taraful de Pripor” a transmis primarul Marcel Romanescu.

Poiana de narcise, din Târgu Jiu, este monument al naturii. Cei care rup florile riscă amenzi.

Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!