Caz absolut șocant la Târgu Jiu, după ce o femeie a fost operată de medicii Spitalului Județean de Urgență de hernie, deși era de fapt însărcinată

0
3428

Caz absolut șocant la Târgu Jiu, după ce o femeie a fost operată de medicii Spitalului Județean de Urgență de hernie, deși era de fapt însărcinată.

Medicii și-au dat seama că femeia are un copil în burtă abia când au intervenit chirurgical pentru scoaterea intestinului, anunță antena3.ro

Cazul va fi anchetat de conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu jiu.

Femeia, din localitatea Tismana, a ajuns la spital județean de urgență din Târgu Jiu cu dureri abdominale. După ce a fost consultată de medici, aceștia i-au pus diagnosticul de hernie intestinală. Femeia nu știa că este însărcinată în luna a 9-a, dar nici medicii care au consultat-o nu și-au dat seama.

Pacientei nu i s-a efectuat nicio analiză, nicio ecografie, fiind condusă direct în sala de operație a secției chirurgie. Acolo i s-a efectuat anestezia, iar chirurgul a intervenit. Abia în acel moment, medicul și-a dat seama că femeia este însărcinată, iar sarcina este la termen, durerile fiind cele ale nașterii.

In final, medicul a fost nevoit să efectueze operația de cezariană. A fost chemat de urgentă medicul neonatolog pentru a prelua bebelușul. O fetiță de 3,200 kg.

Femeia mai are acasă 2 fete gemene, în vârstă de 16 ani. Cazul este considerat scandalos de către conducerea Spitalului din Târgu Jiu care a dispus o anchetă internă.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.