200 de ani de la nașterea lui Cuza
Vineri, 20 martie, se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza, Domnul Micii Uniri. Ceremonialul care ar fi trebuit să aibă loc cu această ocazie la Târgu Jiu a fost anulat, ca toate celelalte manifestări programate în această perioadă.
Un bust al domnitorului va fi amplasat într-unul din amfiteatrele Universității “Constantin Brâncuși”. Inițiativa este a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu instituția de învățământ superior, și s-a dorit a fi atât un omagiu adus domnitorului, cât și o punere în lucru a primei hotărâri a Consiliu Județean Gorj, de acum un secol și jumătate.
“Mai exact, pe 26 octombrie 1864, Consiliul General al Județului Gorj, întrunit în ședința de constituire a primei instituții administrative moderne din istoria Gorjului, a dat prima sa Hotărâre prin care se stabilea construirea unei școli pentru toți fiii județului, școală care să poarte numele domnitorului Al. Ioan Cuza și în a cărei..
Paine fara framantare: cum faci rapid paine in casa
Reteta de paine fara framantare: cum sa faci paine acasa fara sa stai sa framanti aluatul.
Pentru foarte multi romani este de neconceput sa servesti masa fara paine. Romanii sunt mari consumatori de paine, media anuala pe cap de locuitor fiind de aproximativ 82 de kilograme, cu 4 kilograme mai mult fata de media europeana.
De cele mai multe ori insa painea din comert nu este cea mai buna alegere: majoritatea sortimentelor vandute sunt toxice din cauza ingredientelor din compozitie.
Pe de alta parte, multa lume evita sa faca paine in casa, datorita procesului de durata. Stiai insa ca poti prepara painea fara sa stai sa mai framanti aluatul? Iata cum se procedeaza.
Paine fara framantare: cum se face
Pentru prepararea unei paini care nu necesita framantarea aluatului ai nevoie de urmatoarele ingrediente: un kilogram de faina, 700 de mililitri de apa calduta, 10 grame de drojdie proaspata, doua lingurite de sare, o lingurita de zahar si 50 de mililitri de ulei de masline. Daca nu ai d..
Michael Levitt, laureat al premiului Nobel: „Coronavirusul încetinește”
Michael Levitt, un biofizician americano-britanic-israelian laureat al premiului Nobel pentru chimie, susține că noul #coronavirus se află într-o curbă descendentă. Biofizicianul este cel care...
Mesajul zdrobitor al unei asistente medicale din Italia: „Noi, tinerii, nu suntem imuni la...
Lupta împotriva coronavirus este una dificilă, pe care o poartă atât personalul medical din spitale, cât și oamenii care, într-un efort de a încetini...
5 plante care te scapă de stres şi anxietate
Afară-i primăvară, dar tu eşti indispusă, anxioasă, nervoasă? Precis ai motivele tale. Vestea bună este că poţi scăpa de ele înecându-le într-o ceaşcă de...
Ce ne facem cu ei? Un român care știa că e infectat cu coronavirus...
Cazurile ciudate, greu de înțeles, cu români care au un comportament inconștient în plină epidemie de coronavirus sunt, din păcate, din ce în ce...
De ce coronavirus nu este o simplă răceală sau gripă
Pe internet circulă multe opinii cu privire la noul coronavirus, care enunță sus și tare că acesta nu este nimic mai mult decât o...
Maia naturala: cum faci maia pentru paine in casa
Cum faci maia naturala pentru paine acasa: ai nevoie de doar doua ingrediente. Trucuri ca sa faci maia rapid.
Maiaua este un tip de drojdie 100% naturala, care poate fi folosita in cresterea aluaturilor pentru paine, cozonac sau biscuiti. Pentru a prepara maia ai nevoie de doar doua ingrediente, insa tehnica de pregatire trebuie respectata cu atentie daca dorim sa obtinem rapid o maia buna.
Iata cum sa faci maia pentru paine in casa.
Maia naturala: cum se face maiaua
Pentru a prepara maia naturala aveti nevoie de urmatoarele ingrediente si ustensile: un cantar de bucatarie, un bol de sticla sau portelan, o lingura de metal, un borcan de sticla cu capac de 800 de grame, faina integrala, apa plata.
Afla aici cum faci maia pentru paine in casa.
Poveștile coronavirusului. Româncă din Italia: „Am primit mesajul pe care nu-mi doream să-l citesc...
Coronavirusul nu este numai despre calcule. Cifrele seci care par să crească necontentit arată doar partea matematică a acestei crize. Sub mantia statisticii se...
Lupta împotriva Covid-19: XVision, prima aplicație pentru radiografii pulmonare din România, poate fi...
În contextul pandemiei de coronavirus, platforma medicală ce analizează radiografiile pulmonare cu ajutorul inteligenței artificiale, dezvoltată de startup-ul MedTech XVision, va putea fi accesată...
10 lucruri pe care nu le știai despre sănătatea ta
Nu esti un fan al mersului la doctor, iar cand ajungi sa-l vizitezi e fie ca te doare ceva, fie ca trebuie sa faci...
Alimente fără gluten – ce să mănânci dacă ai intoleranță la gluten
Alimente fără gluten. Aceasta este alternativa pentru cei care au intoleranță la gluten. Află ce este alergia la gluten, ce alimente fără gluten sunt,...
APIA suspendă primirea cererilor unice de plată
Apreciind cu maximă responsabilitate evoluția COVID-19, conducerea APIA, susținută de MADR a luat decizia de a suspenda primirea cererilor unice de plată începând cu data de 16 martie 2020 până la data de 06 aprilie 2020, iar în funcție de evoluția virusului vom lua măsurile care se impun. Menționăm faptul că activitatea agenției se va desfășura normal, evitând contactul cu publicul.
Convinși de faptul că fiecare dintre noi, angajat APIA sau fermier, ar putea fi expus contaminării cu acest virus, în ciuda tuturor măsurilor de precauție impunse în această situație, considerăm că cel mai important este să ne gândim la sănătatea fiecăruia.
De aceea, conducerea APIA susține inițiativa de a reduce riscul infestării în cazul oricărui angajat al Agenției. Cu toții știm că munca în echipă, făcută cu seriozitate și cu conștiinciozitate de fiecare dintre noi, a dus la atingerea nivelului maxim de performanță în acest domeniu. Dar, dincolo de rezultatele care ne onorează și ne obligă să fim înt..
Coronavirus: ce simte o persoană infectată cu coronavirus?
Coronavirus: teama de a se infecta cu virusul COVID-19 i-a făcut pe oameni să fie mult mai atenți la simptomele cu care se confruntă.
Ce simte o persoană infectată cu coronavirus? Este întrebarea care, în aceste zile, se află pe buzele tuturor. O femeie infectată cu COVID-19 a oferit răspunsul la această întrebare, explicând cât se poate de clar cu ce simptome s-a confruntat și cum a ajuns să afle că este bolnavă.
Ce simte o persoană infectată cu coronavirus?
Bridget Wilkins, o femeie din Australia, a dezvăluit simptomele care i-au făcut pe medici să se gândească imediat la coronavirus.
Femeia a fost diagnosticată cu COVID-19 imediat după ce a zburat pe ruta Londra-Brisbane, cu escală în Singapore.
Bridget Wilkins a făcut această călătorie în scop personal, cu ocazia unei nunți. La scurt timp, femeia a început să se simtă rău, dar nu s-a gândit nici măcar o secundă că ar putea fi infectată cu temutul coronavirus.
Afla aici ce simte o persoana infectata cu coronavirus.
Denise Rifai a demisionat de la Realitatea Plus
Denise Rifai, realizatoarea talk-show-ului cu cea mai mare audiență de la Realitatea Plus, a anunțat duminică pe Facebook că a demisionat de la postul TV pe motiv de ”incompatibilitate” cu noua linie editorială.
Demisia lui Rifai vine pe fondul apariției în grila de programe a unor emisiuni în care apar tot mai des Miron Mitrea, Anca Alexandrescu și fiica patronului Maricel Păcuraru.
"Eu sunt Denise Rifai. Moderator si Realizator al emisiunii #LegilePuterii. Si asa o sa raman! Si nu pot lucra ca profesionist si om care am trait zi de zi prin emisiunea pe care o realizam, in acest nou climat pe care cu siguranta l-ati remarcat si dvs. Plec asadar de la noua RealitateaPlus, dar cu Acea RealitateaTV care astazi nu mai e, in suflet! Sunt multumita ca am avut parte de 9 ani de activitate jurnalistica asa cum scrie la carte, in aceasta televiziune care, in toti anii acestia, a fost o insula de independenta jurnalistica. Poate singura! Iar pe dvs, iubitii mei telespectatori, promit sa va ia..
Ceaiul de anghinare distruge celulele canceroase din ficat
Anghinarea aduce o mulțime de beneficii sănătății cea mai importantă fiind aceea că tratează ficatul gras şi omoară celulele canceroase. Pe lângă protejarea ficatului, are un bogat conţinut de inulină, substanța care îmbunătăţeşte tranzitul intestinal, ajută la stimularea sistemului imunitar şi creşte asimilarea calciului şi magneziului în organism.
Este dovedit ştinţific că anghinarea are proprietăţi detoxifiante și, totodată, stimulează secreţia biliară datorită unor substanțe precum ciarina. Partea comestibilă a plantei are o concentraţie redusă a acestei substanţe, cea mai mare parte a ei găsindu-se în tulpină și în frunze. Infuzia din frunze de anghinare este cea mai eficace în stimularea ficatului.
Polifenolii din anghinare sunt eficienţi în lupta împotriva cancerului de ficat, provocând apoptoza celulelor canceroase ale ficatului. Apoptoza, sau tipul I de moarte celulară, și autofagia sau de tipul II de moarte celulară, sunt ambele, forme de moarte celulară programată. De asem..
Chiftele la cuptor. Reteta de post de chiftelute de legume
Chiftele la cuptor sunt o alternativa mai sanatoasa atunci cand nu vrei sa consumi preparate prajite, imbibate in ulei.
Reteta de post de chiftelute pufoase cu legume. Crocante la exterior si moi in interior, pot fi servite ca aperitiv sau ca fel principal, daca le insotesti de o garnitura potrivita, tot de post.
Prajeala nu este sanatoasa, asa ca iti prezentam o varianta in care poti pregati chiftelele la cuptor, nu preparate termic in baie de ulei.
Chiftele la cuptor. Cum se pregatesc chiftelutele cu legume la cuptor
Aceasta reteta poate fi pregatita cu dovlecei sau vinete sau dintr-o combinatie de dovlecei si vinete, depinde de preferinte.
Ingrediente:
3 dovlecei medii/ 2 vinete potrivite
2 cartofi
2 morcovi
o jumatate de cana de orez, de preferat brun
1 ceapa mai mare
2-3 linguri de pesmet
1 legatura de patrunjel
ulei de masline
3-4 catei de usturoi
sare, piper dupa gust
Mod de preparare:
Morcovii se dau pe razatoarea fina si se calesc in tigaie in cateva linguri de ulei, put..
Pe ce suprafețe rezistă coronavirusul cel mai mult
Oamenii de știință de la Institutul de Sănătate Națională din Montana, Statele Unite au încercat să afle care sunt suprafețele pe care noul coronavirus...


