Giorgi nu mai e director: “M-au scos din ședința Consiliului de Administrație”
Minprest Serv Rovinari, societate din Gorj cu peste o mie de salariați, are de la începutul lunii martie o nouă conducere executivă. Cristinel Vișan i-a luat locul lui Gabriel Giorgi în postul de director general. Vișan are un mandat de patru luni, până la organizarea unui concurs pe post.
Gabriel Giorgi a vorbit la final de mandat despre cum a colaborat în ultimele luni cu noul Consiliu de Administrație numit de guvernarea PNL. “Ceea ce a făcut acest Consiliu de Administrație, în speță din decembrie 2019 și până în prezent, nu a făcut decât să provoace numeroase șicane la adresa conducerii executive, solicitări de documente care nu erau în competența și în atribuțiilor dumnealor”, a spus Giorgi la TV Sud.
Gabriel Giorgi a spus că noii membri ai CA au avut solicitări în afara cadrului legal: “În aceste trei luni nu au cerut decât nume și salarii, ceea ce nu este în regulă. Să le prezint liste cu salariații care sunt pe perioadă determinată, nedeterminată, contracte individuale de mun..
Rușeț: În martie primim ajutorul de salvare
Ion Rușeț, consilier al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, spune că “o evoluție negativă a Complexului Energetic Oltenia ar avea un impact social devastator pentru această regiune, dar mai ales pentru județul Gorj”. Un argument ar fi acela că zece mii din cei 13.000 de angajați ai companiei sunt din Gorj.
“Complexul Energetic Oltenia nu trece printr-o situație benefică. Am fost nevoiți să cerem guvernului României, în cursul anului 2019, un ajutor de salvare. S-au îndeplinit toate procedurile care sunt prevăzute atât de legislația națională, cât și cea europeană, s-a dat o ordonanță de guvern, s-a prenotificat și apoi notificat Comisia Europeană, care ne-a dat un aviz pozitiv, s-a cerut poziția Consiliului Concurenței și urmează ca în cursul lunii martie să primim acest ajutor de salvare”, a spus Rușeț la Emi TV.
Suma nu este mică, a mai spus Rușeț. “Discutăm de 251 de milioane de euro. O sumă foarte mare, care totuși ne obligă să parcurgem niște pași. Până la 30 aprilie t..
Coronavirus la un club mare din Italia, jucători plasaţi în carantină
Coronavirusul face ravagii în italia şi a ajuns şi la echipele de fotbal, mai precis la Juventus. Toți jucătorii de la echipa a doua au fost plasați în carantină dar italienii se întreabă dacă nu cumva aceştia au intrat în contact cu Ronaldo și vedetele de la echipa mare.
Epidemia de coronavirus face din ce în ce mai multe victime în Italia. Competițiile cu mai mult de 1000 de persoane în public au fost suspendate în Italia din cauza coronavirusului ori s-au disputat fără spectatori. Sâmbătă, oficialii lui Juventus Torino au luat decizia de a plasa în carantină toată echipa de sub 23 de ani, ce evoluează în Serie C, liga a 3-a din Italia, după ce, săptâmâna trecută a întâlnit formația Pianese, în campionat,echipă care avusese un jucător infestat.
Un jucător de la clubul toscan a fost depistat pozitiv cu COVID-19, atacantul King Udoh, fost jucător al lui Juventus, crescut de torinezi, s-a plasat, din proprie inițiativă, în carantină, după ce a acuzat o stare puternică de febră, înaint..
Victorie importantă în deplasare pentru CSM Târgu Jiu
Echipa masculină de baschet a CSM Târgu Jiu s-a impus într-unul dintre cele mai importante meciuri din Grupa Albastră a Ligii Naţionale. Gorjenii au învins, în deplasare, pe CSM Sighetu Marmației, scor 79-84.
CSM Târgu Jiu a câştigat pe terenul formaţiei CSM Sighetu Marmaţiei într-un meci considerat foarte important. Chiar dacă nu s-a putut baza pe toţi jucătorii, echipa gorjeană, antrenată de Claudiu Alionescu, sa impus cu 84-79, în meciul din etapa 2-a din Grupa Albastră.
În lupta pentru un loc mai bun în Grupa Albastră şi practic, pentru a rămâne în Liga Naţională, CSM Târgu Jiu a repurtat o victorie extrem de importantă în economia finală a clasamentului.
Victoria CSM-ului este prima reuşită în istoria întâlnirilor oficiale disputate la Sighet de o echipă din Târgu Jiu. Şi ACS Târgu Jiu a jucat în două sezoane la rând pe terenul Sighetului şi a pierdut de fiecare dată.
Pentru formaţia gorjeană urmează alte două deplasări, pe 7 martie, cu Athletic Constanţa, liderul Grupei Alb..
Primul pacient cu coronavirus, declarat vindecat
Pacientul din Gorj care este internat la Institutul Național de Boli Infecțioase "prof. Dr. Matei Balș" a fost retestat pentru noul coronavirus în cursul acestei zile. Rezultatul testului este negativ. Urmare a acestui rezultat, pacientul este considerat vindecat și poate fi externat, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.
"Amintim că testarea de astăzi este a doua care are rezultat negativ, primul test care a arătat că bărbatul nu mai este purtător al virusului fiind făcut ieri, 28 februarie. Bărbatul a fost depistat pozitiv cu virusul COVID-19 (coronavirus) în data de 26 februarie", arată sursa menționată.
Familia bărbatului rămâne în continuare în izolare la domiciliu până la împlinirea perioadei de incubație a virusului, de 14 zile.
Până astăzi, 29 februarie, la nivel național, în 3 dintre cele 5 centre de testare, au fost analizate probe de la 351 de persoane pentru care existau suspiciuni că ar fi putut contracta virusul COVID-19 (coronavirus).
Analizele au fost efectuate..
Patru medici epidemiologi trimiși în Gorj. Continuă ancheta epidemiologică!
Ministrul Sănătății a trimis în județul Gorj patru medici epidemiologi din alte județe. În cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj este un singur medic epidemiolog care nu mai făcea față investigațiilor. Chiar dacă inițial era anunțată reluarea anchetei epidemiologice, cei de la DSP Gorj au explicat că aceasta nu se va relua de zero, ci va continua.
DSP Gorj a cerut sprijinul Ministerului Sănătății pentru că singurul medic specialist din cadrul instituției a lucrat non-stop și nu mai făcea față. „Conducerea DSP Gorj a solicitat ajutor Ministerului Sănătății. Am avut până în momentul de față, la nivelul DSP Gorj, un singur medic epidemiolog. Am cerut ajutor, am cerut medici epidemiologi. Singurul medic a stat până acum non-stop și a desfășurat această anchetă epidemiologică non-stop, la sediul DSP, împreună cu asistentele”, a explicat Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Sâmbătă, patru medici din alte județe au ajuns la Târgu Jiu să le dea o mână de ajutor specialiștilor ..
Corpul de Control al ministrului Sănătății a ajuns în Gorj. Ce verifică!
Controlorii ministeriali trimiși în Gorj de ministrul Sănătății au început verificările la Direcția de Sănătate Publică Gorj. Sunt controlate toate raportările făcute de când a fost confirmat primul caz de coronavirus în județul nostru și toate măsurile care s-au impus. De asemenea, sunt luate la puricat și listele persoanelor de la care au fost prelevate probe și trimise la București pentru a se stabili dacă acești oameni au fost sau nu, cu adevărat, contacți direcți ai tânărului de 25 de ani.
Verificările vin după ce ministrul Sănătății a demis directorul DSP Gorj pentru că nu ar fi respectat protocoalele și nu ar fi gestionat cum trebuie situația declanșată după confirmarea primului caz de virus Covid 19 din România. Sâmbătă, Corpul de Control a ajuns în Gorj și a început deja verificările. „A sosit Corpul de Control al Ministerului Sănătății, la noi, în Gorj. Sunt la întâlnire cu colegii mei din conducere, cu fosta și actuala conducere. Ancheta este în desfășurare. În momentul în ..
Senator PSD, acuzat că a luat o parte din șpaga Sorinei Pintea
Ionuț Pintea, fiul fostului ministru al Sănătății - Sorina Pintea, a povestit cum a fost contactat de denunțător a doua zi după ce mamei sale i s-a făcut flagrant. Acesta face dezvăluiri incredibile, care aduc în poveste și numele senatorului PSD Liviu Pop.
Redăm integral spusele lui Ionuț Pintea: „Nici eu nu știu prea multe în afară de ce se spune la televizor, dar voi face o mărturie. Este vorba despre ce mi s-a întâmplat astăzi. Dimineață am fost sunat de către senatorul PSD de Maramureș Liviu Marian Pop și m-a rugat să mă întâlnesc urgent cu cineva. Am coborât la mașină, m-am înregistrat deoarece nu știam cu cine mă întâlnesc și despre ce este vorba. (...) M-am întâlnit cu un domn mic de înălțime, cu părul grizonat, mi-a spus că urmează să se întâlnească cu Marius, finul primarului din Ulmeni. După alte 15 minute a venit la mine și mi-a spus că are niște informații care o pot ajuta pe mama: Știi că, de fapt, eu n-am mai spus despre ceilalți bani. L-am întrebat: Care ceilalți bani?..
Sexagenar depistat la volan sub influența alcoolului
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat în trafic un bărbat, de 63 de ani, din orașul Novaci, în timp ce conducea un...
Pandurii cu suporterii, Viitorul cu golurile în derby-ul de Târgu Jiu
Derby-ul de Târgu Jiu dintre ACS Viitorul şi Pandurii s-a încheiat rău pentru echipa de tradiţie a oraşului, Pandurii Târgu Jiu. Susţinută tot meciul de o galerie inimoasă, dar şi de puţinii suporteri din tribune, Pandurii nu a rezistat doar o repriză în faţa celor de la ACS Viitorul care s-au impus cu 4-0, marcând chiar şi în prelungiri.
Deşi era posibil ca meciul să se joace fără spectatori, din cauza cazurilor de coronavirus confirmate în Gorj, organizatorii au primit, în cele din urmă, acordul FRF, pentru a permite accesul publicului pe stadion.
Pentru al doilea meci consecutiv, Pandurii nu a avut portar de rezervă, pentru că Alexandru Opriţa e în continuare suspendat, după ce a primit cartonaş roşu, din postura de rezervă, la finalul meciului de la ASU Politehnica, în ultima etapă jucată în 2019.
Aproximativ 500 de spectatori au fost prezenţi la derby-ul Municipiului Târgu Jiu. Pandurii a dominat însă fundalul sonor cu o galeria formată din aproximativ 100 de fani, care au af..
Dezinfectant pentru mâini şi flori la Sala Sporturilor
CSM Târgu Jiu aşteaptă azi suporterii care vor fi prezenţi lameciul de Divizia A la handbal feminin dintre echipa locală şi Activ Ploieşti cu dezinfectant pentru mâini pe care spectatorii îlpot folosi la intrarea şi ieşirea din sală. Doamnele şi domnişoarele sunt şi ele întâmpinate de oficialii clubului cu flori pentru ziua de 1 Martie.
Mobilizare la Sala Sporturilor pentru meciul dintre echipele aflate pe locurile 2 şi 3 din Divizia A, Seria C, CSM Târgu Jiu şi Activ Prahova Ploieşti. Organizatorii s-au conformat normelor şi au amplasat în holul sălii locuri în care spectatorii îşi pot dezinfecta mâinile, pentru a elimina orice posibilitate de posibilă contaminare cu noul coronavirus.
O altă ocazia specială, ziua de 1 Martie, a făcut ca oficialii clubului să vină la sală cu flori pe care să le ofere doamnelor şi domnişoarelor care vor veni la meci.
Sorina Pintea, reținută pentru 24 de ore
Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost reținuta pentru 24 de ore. Ea este acuzata de luare de mita în forma continuată. Procurorii DNA au transmis, sâmbătă, ca Sorina Pintea ar fi primit mita, în dooua transe. Ea va fi prezentata magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Iată comunicatul DNA:
"În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.
Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ..
Bărbatul dependent de dializă din Prigoria, adus la Târgu Jiu
Veste bună pentru bărbatul din comuna gorjeană Prigoria care așteaptă de aproape cinci zile să meargă la dializă. Este dependent de dializă, dar de marți este izolat la domiciliu. Bărbatul este vecin cu tânărul de 25 de ani, la care s-a confirmat, în această săptămână, coronavirusul. Rudele sale ar fi intrat în contact direct cu acesta, așa că sunt izolați cu toții acasă.
Omul are 65 de ani și de trei ani face dializă. Până în această săptămână, obișnuia să vină la Târgu Jiu de trei ori pe săptămână. Acum, a ajuns cu întârziere. Acesta a fost transportat cu o ambulanță la un centru de dializă din Târgu Jiu, este în stare bună și va fi dus înapoi acasă.
Chiar dacă ultimul test al tânărului de 25 de ani a ieșit negativ pentru coronavirus, specialiștii urmează să-l testeze din nou și abia după aceea, în caz că analizele vor fi la fel, el va putea fi externat.
În acest moment, tânărul se află tot la Institutul „Matei Balș” din București și nu prezintă simptome specifice coronavirusului,..
Ciocea: Aştept să fiu ofertat de partide
Primarul din comuna gorjeană Bustuchin, Ion Ciocea, şi-a anunţat candidatura pentru încă un mandat. Acesta nu va candida independent şi aşteaptă oferte de la partidele politice. La alegerile trecute, Ciocea a candidat din partea PSD şi a obţinut un procentaj de aproape 90%.
Ion Ciocea susţine că este la dispoziția partidelor şi aşteaptă să fie ofertat. "De astăzi aştept oferte de la partide şi acolo unde cred eu că este mai bine, acolo mă voi duce. Până acum nu am discutat cu nimeni, dar sunt pregătit. E nevoie de o schimbare şi această schimbare vreau să vină de la mine. Eu nu mă duc la niciun partid pentru mine, ci pentru comunitate".
Ciocea este decis să o ia de la zero într-un alt partid şi susţine că PSD i-a lăsat un gust amar. "Vreau să vă spun că luni bune am fost efectiv hărţuit de conducerea PSD. Eu am făcut treabă la PSD, am muncit de jos ca să duc partidul la un nivel, iar domnul Weber a venit pe masă pusă şi m-a aruncat la coşul de gunoi. L-am plimbat de mână peste tot ca..
A murit un veteran al presei gorjene
Col (r) Constantin Pănoiu a murit, vineri, 29 februarie, la vârsta de 88 de ani. Acesta a colaborat cu mai multe publicații, printre care:...
Ce se face la Polovragi cu un milion de euro
Persoanele defavorizate dintr-o localitate din Gorj vor merge la cursuri două ore pe zi şi vor fi angrenate în activităţi interactive. Totul se face în cadrul unui proiect cu finanţare europeană care se va implementa în comuna Polovragi.
Valoarea proiectului este de 1.000.000 de euro, bani de care vor beneficia persoanele defavorizate. Acestea vor beneficia de o serie de servicii organizate la nivelul comunei Polovragi. "Grupul ţintă îl constituie persoanele defavorizate de pe raza comunei noastre. Vrem să dezvoltăm o serie de servicii pentru ei. Zilnic câte 1-2 ore vor participa la cursuri de cunoaştere, medicale, legislative, activităţi sociale, dar şi o serie de activităţi interactive. Vor participa romi din comună, dar şi restul populaţiei defavorizate, indiferent de vârstă. Se vor face grupe şi vom lucra cu ei", a precizat primarul din Polovragi, Gheorghe Epure.
Activităţie de incluziune socială vor fi desfăşurate la Căminul Cultural din Polovragi şi la o grădiniță. În perioada ..
Când ar putea fi externat gorjeanul numit “pacientul 1”
Directorul Institutului Matei Balș, Adrian Streinu-Cercel, a declarat, vineri, la „Tucă Show”, că tânărul din Gorj, primul pacient confirmat cu coronavirus, ar putea fi externat, dacă al treilea test, luni, va ieși negativ.
„La al doilea test a ieșit negativ, ceea ce e îmbucurător. Ne așteptam să iasă negativ pentru că practic am vorbit de o persoană asimptomatică”, a spus Streinu-Cercel.
Dacă și al treilea test, de luni, va ieși negativ, bărbatul ar putea fi externat. „Noi așteptăm să îi facem al treilea test și dacă și acela iese negativ, practic îl externăm”, a mai spus directorul de la „Matei Balș”.
Potrivit acestuia, multe dintre cazuri sunt asiptomatice. „Un gât ușor roșu, dar nesemnificativ. Ca dovadă că și vorbea cu cei din televiziune. Asta înseamnă să lucrezi pe o procedură clară. Indiferent ce spune pacientul, trebuie să îți iei măsurile de precauție în așa fel încât să nu lași o persoană afectată în comunitate cu virusul la purtător”, a mai spus medicul.
Testul la coron..
A furat lemne dintr-o pădure privată
Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Săcelu au depistat joi în trafic un bărbat de 39 de ani, din comuna Crasna, în timp ce transporta cu o autoutilitară pe DJ 665 Crasna, aproximativ 3 metri cubi de lemn esență mesteacăn, fag și carpen.
"În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că materialul lemnos ar fi fost tăiat ilegal și sustras din fondul forestier privat din comuna Crasna", arată IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tăiere ilegală și sustragere de arbori.
Cantitatea de material lemnos a fost confiscată și predată în custodie la Ocolul Silvic Novaci.


