Peste 200.000 de doze de vaccin Pfizer ajung luni în România

0
O nouă tranșă, de 214.110 doze de vaccin produs de Pfizer BioNTech vor ajunge luni în România. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană,...

Mai puțini gorjeni fără treabă pe străzi după creșterea amenzilor

0
Direcția de Sănătate Publică Gorj a anunțat luni că 145 de gorjeni au fost sancționați în 24 de ore pentru pentru nerespectarea condițiilor în care se poate realiza circulația persoanelor. Valoarea totală a amenzilor se ridică la suma de 180.050 de lei. În zilele precedente, numărul gorjenilor sancționați a trecut de 200. Un motiv ar putea fi creșterea amenzilor anunțată de autorități. „Facem apel la cetățenii județului Gorj să respecte măsurile dispuse pe perioada stării de urgență. De asemenea, amintim că se vor majora amenzile pentru persoanele care nu vor respecta ordonanțele militare. Astfel, gorjenii care vor părăsi domiciliul fără a avea un motiv bine întemeiat riscă amenzi cuprinse între 2000 de lei și 20.000 de lei. Asta în condițiile în care amenzile stabilite, inițial, aveau valori cuprinse între 100 de lei și 5000 de lei“, a transmis DSP Gorj. Pe lângă sancțiunea contravențională, cei care încalcă regulile izolării vor intra în carantină și vor suporta obligatoriu toate c..

Ministrul Sănătății ajunge la Târgu Jiu

0
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, ajunge joi la Gorj. Vizita acestuia se datorează inaugurării unui nou punct de lucru al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj la Rovinari. Oficialul Guvernului ajunge și în municipiul Târgu Jiu, iar cel mai probabil va face o vizită și Spitalului Județean de Urgență. Inaugurarea punctului de lucru al ISU de la Rovinari are loc joi, începând cu ora 15:00, pe strada Prieteniei nr. 12. De asemenea, vor fi asigurate toate măsurile necesare pentru prevenirea infecției cu noul coronavirus. Ministrul va purta discuții și cu autoritățile din județul Gorj. Vizita ministrului Sănătății în județul Gorj se va desfășura după următorul program: - Ora 12,00 – vizită la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu; - Ora 13,00 – sala Maură a Prefecturii Gorj - întâlnire cu președintele Consiliului Județean Gorj – Cosmin Popescu, primarii localităților gorjene pe raza cărora există unități spitalicești, respectiv Motru, Rovinari, Tg-Cărbunești, Novaci , Bumbeș..

Scandalagii din trei județe, reținuți în Gorj. Amenzi usturătoare!

0
Poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au reţinut miercuri pentru 24 de ore opt bărbați din trei județe, implicați într-un scandal de stradă. Este vorba de cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 47 de ani, din comuna gorjeană Ţânţăreni, doi bărbaţi de 37 şi 40 de ani, din oraşul Filiaşi, judeţul Dolj, şi un bărbat de 47 de ani din comuna Rogova, judeţul Mehedinţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere. "Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în cursul zilei de ieri, aceştia, aflându-se pe raza comunei Ţânţăreni, în apropierea unei societăţi comerciale, în urma unui conflict spontan ar fi exercitat acte de violenţă unul împotriva celuilalt, fiind distrus totodată şi un geam al magazinului", a transmis IPJ Gorj. În cauză poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Par..

Veste rea pentru un fost director de școală din Gorj

0
Veste nu tocmai bună pentru fosta directoare a Școlii gimnaziale din Bengești Ciocadia. Aceasta a fost trimisă în judecată în urmă cu câțiva ani pentru angajarea unei îngrijitoare, fiind vorba despre mama sa. Postul de femeie de serviciu era ocupat la aceea vreme, însă fostul director a decis să o demită pe îngrijitoare, afirmând că nu mai are resursele financiare necesare să o plătească. La scurt timp, același post a fost scos din nou la concurs, însă fără ca cineva să știe de el, iar câștigătoarea a fost chiar mama sa. Supărată pe cele întâmplate, femeia demisă a depus plângere, iar directoarea Roxana Dobre (Bălăcescu) a fost trimisă în judecată pentru conflict de interese. Aceasta a avut parte de o primă victorie la Judecătoria Novaci, fiind achitată. O astfel de decizie nu a fost acceptată de judecătorii din Craiova. ”Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Definitivă”, se arată în decizia Curții de Apel Craiova.

Scandal cu sticle și cuțit la o terasă din Motru

0
Scandal la o terasă din Motru, unde un bărbat a agrest doi Moreni aflați în local. Sub influența alcoolului, un bărbat de 38 de...

S-a ales cu dosar penal pentru refuz de recolatere de mostre biologice

0
La data de 28 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul că,...

La ACS Viitorul Târgu Jiu e linişte

0
ACS Viitorul Târgu Jiu a efectuat deja două săptămâni de pregătire din această iarnă fără a avea antrenor principal. Tehnicianul cu care echipa a...

Avion de linie, deturnat pentru o arestare

0
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis că deturnarea de către Belarus a unui avion de linie forţat să aterizeze la Minsk şi...

Salarii și investiții, în pericol

0
Primarii din Gorj așteaptă rectificarea bugetară ca pe pâinea caldă. Edilii se plâng că riscă să nu mai poată plăti nici măcar salariile angajaților de luna viitoare. Alții semnalează că investițiile vor fi amânate până când vor face rost de bani. La Prigoria, angajații primăriei riscă să nu își poată primi salariile de luna viitoare. Primăria nu mai are bani și așteaptă o rectificare bugetară ca să poată plăti lefurile la timp. „Așteptăm o rectificare bugetară pentru că altfel nu ne mai putem continua activitatea. Din luna iulie, avem deficit bugetar. Nu le mai putem susține salariile angajaților dacă nu suntem sprijiniți, a declarat primarul din Prigoria”, Iuliana Iliescu. Situația nu este mai bună nici măcar la nivel municipiului Târgu Jiu. Aici, edilul a cerut bani de la Guvern ca să poată finaliza investițiile odată demarate. Primarul Marcel Romanescu ar avea nevoie de 30 de milioane de lei ca să nu aibă probleme financiare. „Am trimis o adresă către Ministerul de Finanțe și căt..

Sexy asistenta Iza, sancționată pentru abateri disciplinare! Concluzia Consiliului etic și a comisiei de...

0
Pe scurt……la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, câțiva angajați ai SJU Tg-Jiu au sesizat conducerea instituției medicale, dar și pe ministrul Sănătății, Nelu...

Fost căpitan de la Pandurii, chemat la Universitatea Craiova

0
Gică Craioveanu îl cheamă și pe Paul Anton la Craiova. Universitatea Craiova vrea să se întărească în pauza de iarnă pentru a câștiga în...

Mineri cu pensie de 8.000 de lei

0
Mii de dosare de pensionare au fost recalculate, la nivelul județului Gorj, și multe pensii au crescut în această perioadă. Sunt foști mineri care au acum pensie de 8.000 de lei brut. Mulți pensionari au beneficiat în aceste luni de majorări substanț..

Vrea să păstreze în comună românii reveniți din străinătate

0
Primarul din comuna gorjeană Plopșoru se bucură că revin românii acasă și le oferă facilități să se ocupe de agricultură. Grigorie Petre consideră că modernizând drumurile de exploatare agricolă va aduce acasă, să investească în agricultură, sătenii plecați în străinătate. În acest moment, în comuna Plopșoru se lucrează la modernizarea drumurilor de exploatare agricolă, dar și la o parte din cele sătești. Primarul din localitate speră ca în felul acesta să creeze condiții localnicilor să investească în agricultură. ”Toate drumurile de exploatare agricolă vor fi reabilitate. În felul acesta o să ușurăm accesul cetățenilor la proprietăți și pot cultiva terenul. Eu sper că această investiție este bine venită în comună și, în felul acesta, cei care sunt plecați în străinătate să vină acasă, dacă nu vin acum de frica coronavirusului, și cu banii câștigați acolo să își cumpere utilaje și să investească în agricultură. În felul acesta, vor fi acasă și la cum stă treaba acum produsele române..

Rezultate LOTO joi, 25 februarie. Numerele câștigătoare la LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc

0
Rezultatele extragerii LOTO de joi, 25 februarie, pot fi vizualizate mai jos.Duminica, 21 februarie, Loteria Romana a acordat 28.355 de castiguri in valoare totala...

A plouat cu amenzi în Gorj

0
Străzile, piețele și magazinele au fost pline în ultimele zile, dar nici amenzile nu au lipsit. Instituția Prefectului – Județul Gorj informează că, în ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale și Armatei au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19 în județul Gorj. Astfel, în cadrul acțiunilor, polițiștii au aplicat 112 sancțiuni contravenționale, în valoare de 162.500 lei, pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației/deplasării. Totodată, polițiștii locali au aplicat 5 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr.3/2020, în valoare de 7.000 de lei. Și efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu" Gorj au executat misiuni de menținere a ordinii publice în zona centrelor de carantină sau însoțirea transporturilor de persoane spre centrele de carantină. Jandarmii gorjeni au desfășurat și activități de verificare a respectării interdicț..

Craiova vrea un jucător pe care nu-l poate folosi cu Astra

0
Gabi Tamaş este dorit de Universitatea Craiova dar regulamentul nu-i permite să joace în aceeaşi săptămână şi pentru Astra şi împotriva ei. Tamaş a jucat luni pentru Astra împotriva Mediaşului iar marţi a devenit jucător liber de contract, lui expirându-i înţelegerea cu clubul Astra. Deşi Tamaş are oferte, preşedintele clubului giurgiuvean, Dani Coman, spune că înţelegerea se va prelungi pe încă două luni în cel mai scurt timp. deocamdată însă Tamaș nu a semnat și spune că discuțiile cu conducerea nu s/au concretizat și poate pleca. „Mie mi s-a terminat contractul, n-am semnat prelungirea. De mâine pot să nu mai vin, pot să stau acasă. Au fost discuții cu conducerea, dar nu s-au concretizat. Actele nu s-au semnat. Dacă semnez, oricum o s-o fac pentru doar două luni, nu pentru un an”, a declarat Gabi Tamaş la finalul partidei cu Gaz Metan. Tamaş a fost dorit în iarnă de Universitatea Craiova, echipa pe care Astra Giurgiu o întâlneşte vineri, în etapa a 4-a a play-off-ului. „Au fost ni..

CSM Târgu Jiu Junioare 3, în Grupa 1 la Turneul Final

0
Echipa de junioare 3 a CSM Târgu Jiu continuă meciurile din acest sezon, urmând să participe la Turneul Final al competiţiei. Echipa antrenată de...