A încercat să violeze o tânără de Ziua Femeii

0
Un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunii de...

Snopit în bătaie în mijlocul drumului

0
Un bărbat, de 36 de ani, din comuna Bustuchin, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe....

Șofer băut pe o stradă din Novaci

0
Un bărbat de 56 de ani, din comuna gorjeană Crasna, a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe Strada Ocolului din Orașul Novaci, având o concentrație de 0,48 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Orașului Novaci pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, anunță IPJ Gorj.

Tânără ademenită în locuința unui bărbat

0
Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a ajuns pentru 24 de ore în arest, fiind bănuit de săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol. "Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 8 martie a.c., bărbatul a încercat să întreţină raporturi sexuale prin constrângere cu o tânără de 21 de ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, pe care acesta o invitase la domiciliul său pentru a purta unele discuții", arată IPJ Gorj. În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru a dispune măsuri corespunzătoare.

Firma primăriei, amendată de poliție

0
Polițiștii de la Rutieră au aplicat o amendă firmei Edilitara din Târgu Jiu, care efectua luni lucrări la carosabil, fără a avea avizele necesare. "La data de 9 martie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier au depistat mai mulți angajați ai unei societăți comerciale în timp ce efectuau pe strada Unirii din municipiul Târgu Jiu lucrări la drumul public, respectiv descopertare asfalt trotuar pietoni, pod și lucrări de întreținere la balustrada de protecție, fără a avea avizul poliției rutiere", a transmis IPJ Gorj. În cauză, societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3.045 de lei, conform OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Tânăr din Runcu, mort într-un accident în Cehia

0
Gheorghe Dorel Voichițoniu, în vârstă de 28 de ani, a murit într-un accident de circulație care a avut loc pe o autostradă din Cehia....

Restricții la Penitenciarul Târgu Jiu pentru rudele deținuților

0
Penitenciarul Târgu Jiu a impus noi restricții. De această dată, îi vizează pe cei care vin să viziteze persoanele încarcerate aici. Într-un comunicat de presă, oficialii închisorii au transmis persoanelor care au călătorit în zonele atinse deja de virusul Covid 19 ori au intrat în contact cu alți oameni care au călătorit în aceste țări sau dacă au simptome specifice coronavirusului să nu vină la vizitele programate în Penitenciar pentru că nu le va fi permis accesul. “Dat fiind contextul epidemiologic generat de răspândirea virusului COVID-19 inclusiv pe teritoriul României, precum şi în considerarea măsurilor de prevenţie adoptate la nivelul sistemului penitenciar, Penitenciarul Târgu Jiu informează: Persoanelor vizitatoare (aparţinători ai persoanelor private de libertate) care au tranzitat sau au călătorit, începând cu luna februarie a.c., în afara teritoriului României (în ţări în care au fost confirmate infectări cu COVID-19), au cunoştinţă că ar fi intrat în contact cu persoane..

Încă trei medici la Motru

0
Spitalul Municipal Motru caută din nou medici. Este vorba de un rezident în ultimul an în specialitatea oftalmologie, un cardiolog și un medic specialist în radiologie imagistică medicală. Dosarele de înscriere se depun la secretariatul spitalului, până la data de 23 martie, ora 15.00. Taxa de concurs este de 150 de lei. Concursurile vor avea loc până la începutul verii.

Coronavirus, 10 martie, live text: Cazuri noi, în spitale din România

0
08.15: Federația Română de Fotbal (FRF) a luat, luni seara, decizia să suspende toate competițiile de copii și juniori, din cauza temerii legate de coronavirus. Hotărârea va rămâne în vigoare până când se vor redeschide școlile din țară. 08.10: Mai mulți oficiali din Franța au ieșit pozitiv la testul de coronavirus. După ce mai mulți deputați și angajați ai Adunării Naționale au fost infectați cu noul coronavirus, a fost testat pozitiv și ministrul Culturii, Franck Riester. 08.00: În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 01:00, trei ambulanțe cu cadre medicale ce au îmbrăcat echipamentul special de protecție au plecat de la stația centrală a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov să preia 3 noi cazuri de persoane infectate cu coronavirus. „Un caz a fost confirmat la Spitalul de Urgență Sf. Ioan, un caz a fost confirmat la Spitalul Județean de Urgență Ilfov, iar al 3 lea caz la Spitalul Gerota, acolo unde luni a fost confirmat cu coronavirus un bărbat de 60 de ani și care se af..

PLUS și-a desemnat candidatul pentru CJ Gorj

0
Flavius Bălăcenoiu a fost ales pentru a candida la președinția Consiliului Județean Gorj, din partea Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS). Mai sunt însă pași de făcut pentru ca acesta să intre oficial în cursă, pentru că PLUS și USR sunt în alianță și vor avea candidat comun. Mai mult, există și o propunere a PNL pentru un candidat comun din partea partidelor antiPSD. "Sunt conectat la realitatea din județul Gorj și, datorită parcursului profesional, cunosc și celelalte zone din România, dar și zone importante din Europa, din punct de vedere al dezvoltării. Am absolvit Facultatea de Agricultură a USAMV București, specializarea Silvicultură, și un master în Managementul Ecosistemelor Forestiere, la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov. Actualmente, sunt doctorand în cadrul Universității Transilvania din Brașov", a transmis Bălăcenoiu. Acesta lucrează în domeniul silviculturii. "Am ales să extind implicarea din plan profesional spre cea politic..

Târgu Jiu: 100 de lei pe zi pentru fiecare izolat la domiciliu

0
Primăria Târgu Jiu aproape a terminat banii pe care i-a alocat pentru hrana persoanelor izolate acasă în municipiu. Drept este că și suma alocată pentru fiecare masă a fost peste ceea ce își permite fiecare dintre noi. La sfârșitul acestei săptămâni, primarul Marcel Romanescu are în plan să convoace aleșii locali într-o ședință extraordinară și să ia bani de la alt capitol pentru a continua să aibă grijă de oamenii care au fost izolați la domiciliu din cauza coronavirusului. Pentru situații de urgență, în acest an, municipalitate a avut la dispoziție 55 de mii de lei. Peste 100 de oameni au primit, în fiecare zi, trei mese. O sută de lei pe zi au costat acestea. Autoritățile speră ca, pe viitor, să primească de la Guvern banii pe care i-au cheltuit acum. Până atunci, nu țin cont de bani și vor sprijini familiile care sunt izolate la domiciliu. „Am avut cel mai mult, acum nouă zile, 108 persoane cărora le-am asigurat strictul necesar. Pentru ziua de astăzi (n.r. luni), avem 44 de perso..

Pedro Mingote, prezentat oficial de Internaţional Băleşti

0
Fostul pandur Pedro Mingote a revenit pe teren la vârsta de 39 de ani şi a debutat în week-end la formaţia de Liga 4 Internaţional Băleşti. Portughezul, care a jucat opt ani la Pandurii, a fost ultima dată jucător la Juventus Bucureşti, în sezonul 2017-2018 al Ligii 1. Portarul care a evoluat timp de opt sezoane consecutiv în prima ligă pentru Pandurii Târgu Jiu, iar în ţara noastră a mai evoluat şi la ASA Târgu Mureş, Universitatea Craiova şi Juventus Bucureşti, a semnat cu echipa Internaţional Băleşti, aflată pe locul 8 în Liga a 4-a Gorj. Conducătorii echipei gorjene Internaţional Băleşti l-au legitimat la finalul săptămânii trecute pe Pedro Mingote şi l-au prezentat oficial odată cu celelalte achiziţii. Portughezul se află de peste 12 ani în România şi s-a stabilit de mai mulţi ani la Târgu Jiu. Pentru Internațional Bălești, fosta campioană a Gorjului şi fostă echipă de Liga 3, portarul Pedro Mingote devine unul dintre cei mai reprezentativi jucători şi va juca acolo pânâ la sfâ..

Coronavirus, 10 martie, live text: Numărul dublu de cazuri în Spania

0
06.10: Spania a raportat luni 555 de cazuri noi de infectare, totalul ajungând la 1229. Tot luni au fost raportate și 13 decese, numărul total ajungând la 30. Practic, o dublare a cazurilor într-o singură zi. 06.00: Cazul de coronavirus din Bucureşti confirmat luni este unul cu simptome complet diferite faţă de cele obişnuite în cazul pacienţilor infectaţi cu virusul 2019-nCoV, informează Grupul de Comunicare Strategică. La câteva zile după internare, bărbatul de 60 de ani, ofițer MAI în rezervă, a dezvoltat simptome pulmonare agresive, fapt ce i-a determinat pe medici să ceară efectuarea testului pentru COVID – 19. Pacientul afirmă că nu a călătorit recent în niciun stat aflat în zonele considerate de risc maxim. Persoanele care au lucrat în unitatea medicală în perioada în care bărbatul era internat vor rămâne în izolare la domiciliu. De asemenea, accesul în spital a fost restricţionat. 05.50: Italia a extins carantina din cauza epidemiei de coronavirus la nivelul întregii ţări,..

Coronavirus, 10 martie, live text: Italia extinde catantina în toată țara

0
06.00: Cazul de coronavirus din Bucureşti confirmat luni este unul cu simptome complet diferite faţă de cele obişnuite în cazul pacienţilor infectaţi cu virusul 2019-nCoV, informează Grupul de Comunicare Strategică. La câteva zile după internare, bărbatul de 60 de ani, ofițer MAI în rezervă, a dezvoltat simptome pulmonare agresive, fapt ce i-a determinat pe medici să ceară efectuarea testului pentru COVID – 19. Pacientul afirmă că nu a călătorit recent în niciun stat aflat în zonele considerate de risc maxim. Persoanele care au lucrat în unitatea medicală în perioada în care bărbatul era internat vor rămâne în izolare la domiciliu. De asemenea, accesul în spital a fost restricţionat. 05.50: Italia a extins carantina din cauza epidemiei de coronavirus la nivelul întregii ţări, începând de marţi dimineaţă, premierul Giuseppe Conte afirmând că oamenii vor putea călători numai în interes de serviciu sau pentru urgenţe de familie şi vor fi obligaţi să prezinte o dovadă în acest sens, re..

CE Oltenia, noi măsuri împotriva coronavirusului

0
Cu 13 mii de salariați, cel mai mare angajator din județul Gorj ia măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. Oficialii Complexului Energetic Oltenia au anunțat că sunt dezinfectate zilnic autobuzele care transportă minerii acasă și la muncă. De asemenea, prezența nu se mai face în sălile de apel, unde se strâng sute de mineri, ci direct la locul de muncă. Daniel Burlan, președintele Directoratului companiei, a explicat că primele măsuri au fost luate încă de la confirmarea primului caz de coronavirus. Prezența se face acum la locul de muncă. În acest fel, minerii nu se mai îngrămădesc în sălile de apel, unde orice virus s-ar putea răspândi cu ușurință. “Încă de la prima ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, societatea a încercat să lucreze la prevenția personalului. Cel mai bine este ca personalul să conștientizeze că modul cum gestionează ei această situație contează foarte mult. S-au luat anumite măsuri, sunt medii aglomerate la noi. Mă refer..

Sfatul lui Săndoi pentru Corneliu Papură

0
Fost antrenor al Universităţii Craiova, Emil Săndoi a pus tunurile pe jucătorii Craiovei după eşecul cu FCSB din ultima etapă. Fostul tehnician al oltenilor a avut însă şi un sfat pentru Corneliu Papură, să treacă repede peste acest eşec pentru că mai sunt meciuri de jucat. Emil Săndoi, fostul antrenor al Universității Craiova, a pus tunurile pe jucătorii lui Corneliu Papură după eșecul suferit de olteni pe Arena Națională. FCSB s-a impus cu scorul de 4-1 în fața celor de la Universitatea Craiova, iar Emil Săndoi i-a criticat pe jucătorii din Bănie pentru jocul prestat pe în etapa a doua din play-off-ul Ligii 1. Acesta a avut și un sfat pentru Corneliu Papură, antrenorul care l-a înlocuit pe Victor Pițurcă pe banca oltenilor. „Am un sfat pentru Papură. El încearcă să facă o muncă bună. Trebuie să treacă peste acest rezultat. Mai sunt 8 etape, campionatul se joacă Sunt cam dezumflat. Ce să faci, parcă e o diferență de scor cam mare după cum a decurs jocul. La 1-2, Craiova a avut două..

Suspiciune de coronavirus, la Motru. Bărbat adus la Infecțioase

0
O nouă suspiciune de coronavirus în județul Gorj. Un bărbat din municipiul Motru, care era izolat acasă împreună cu familia, a fost adus, luni, la Secția Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Medicii i-au prelevat probe și urmează să stabilească dacă acesta a fost sau nu infectat cu noul virus gripal. Din primele informații, bărbatul nu are simptome specifice coronavirusului. În cursul zilei de luni, el a sunat la 112 și a anunțat că nu se simte bine. A fost adus cu ambulanța SMURD la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, unde a fost izolat la Secția Boli Infecțioase. El a mărturisit că a făcut un atac de panică. I-au fost prelevate probe și, în cursul zilei de marți, medicii vor primi rezultatul la testul pentru coronavirus. Bărbatul era izolat la domiciliu din data de 1 martie. Atunci s-a întors în țară din Italia, mai exact din regiunea Lombardia, împreună cu soția și copilul minor. În aceeași locuință din Motru, mai sunt în izolare un adu..

Pieton beat criță, lovit de mașină în Baia de Fier

0
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a ajuns, luni seara, la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Jiu, după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul a avut loc în comuna gorjeană Baia de Fier. Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat pe șofer cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ. Nu același rezultat a fost în cazul pietonului rănit. Acesta băuse bine. Avea 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost transportat cu o ambulanță la spitalul din Târgu Jiu, unde va rămâne internat. Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a se stabili exact cum s-a petrecut accidentul.