FRF a decis suspendarea tuturor competițiilor fotbalistice pe teritoriul României
Având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă virusul COVID-19 și luând în considerare deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Federația Română de Fotbal a decis să suspende toate competițiile până la data de 31 martie 2020.
Federația Română de Fotbal consideră că este datoare să protejeze familia fotbalului românesc și să participe activ la măsurile pe care Guvernul României și autoritățile internaționale le recomandă pentru protejarea sănătății publice. Astfel, în urma unei ședințe ce a avut loc astăzi la Casa Fotbalului și a consultărilor avute cu membrii afiliați, conducerea FRF, printr-un Comitet de Urgență, a decis astăzi, 12 martie, să suspende toate competițiile de fotbal, masculin și feminin, precum și de futsal, organizate în România.
Așadar, meciurile din Liga 1, Liga 2, Liga 3, Liga 1 feminin, Liga 2 feminin, Liga 3 feminin, Liga 1 Futsal, Liga 2 Futsal și competițiile de la nivel județean vor fi am..
Peste 40 de gorjeni, în carantină
43 de persoane se aflau în carantină, în această dimineață, pe teritoriul județului nostru, față de cinci aflate în această situație în ziua precedentă....
43 de gorjeni în carantină
Joi, la ora 9.00, erau în Gorj 43 de persoane în carantină, față de cinci în ziua precedentă. "Sunt persoane venite din zona roșie, zona Italiei", a spus președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu. La aceeași oră, erau 176 de persoane izolate la domiciliu.
La spitale au fost instalate corturi pentru triaj epidemiologic, a mai spus Popescu. Acesta a precizat că în județ "sunt mai multe centre de carantină", fără a preciza câte.
Cifrele se modifică oricum de la o zi la alta. Pe măsură ce autoritățile primesc de la vamă informații privind numărul de persoane care vor fi aduse în Gorj, sunt amenajate locuri noi.
Persoanele nevoite să stea în carantină sau în izolare la domiciliu primesc hrană și alte produse de strictă necesitate.
Chifteluțe mănăstirești. Rețetă de post gata în doar 20 de minute
Chifteluțe mănăstirești. Rețeta de post care este gata în doar 20 minute. Pentru această rețetă, aveți nevoie de următoarele ingrediente.
Chifteluțele mănăstirești. Ingrediente:
500 g fasole boabe
2-3 feli de pâine
150 g orez
150 ml ulei
2 cepe
5-6 căței de usturoi
1 morcov
1 păstârnac
2 frunze de dafin
mărar
pătrunjel
50 g făină
sare
cimbru
Chifteluțele mănăstirești. Mod de preparare:
La început, se pun boabele de fasole la fiert. Se adaugă morcovul, păstârnacul și ceapa. Apoi se pun frunzele de dafin, condimentăm cu sare, piper și totul se amestecă bine.
Vezi cum se prepara chiftelutele manastiresti AICI, ai reteta pas cu pas.
Coronavirus, 12 martie, live text: Încă doi oameni îmbolnăviți de fostul polițist
11.00: Spitalele din București își anunță pacienții că nu vor mai fi tratate decât urgențele în următoarele două săptămâni, consulturile fiind reprogramate.
10.55: Două cazuri noi de coronavirus au fost confirmate joi dimineață în România, numărul total ajungând astfel la 49. Este vorba despre o femeie și un bărbat din București, ei fiind contacți indirecți ai fostului polițist care a infectat mai multe persoane.
09.05: Spitalul Gerota din București este în carantină de ieri pentru două săptămâni. Nimeni nu poate intra în clădire și nici nu poate ieși, până când nu vor fi gata testele. Și accesul pe strada pe care este spitalul este restricționat, nu intră decât oamenii care locuiesc în zonă. Este spitalul în care a fost internat fostul polițist care a ascuns faptul că a fost în Israel și s-a dovedit a fi extrem de contagios, îmbolnăvind cel puțin șase persoane, inclusiv un medic. Fostul polițist a intrat în contact cu circa 150 de persoane.
08.35: O femeie de 103 ani a ajuns în st..
Dosar penal pentru hărțuire
Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi miercuri de către o femeie de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că, în perioada decembrie 2019 - martie 2020, în repetate rânduri, fără drept și fără interes legitim, ar fi fost contactată telefonic și urmărită pe stradă de fostul său prieten, un bărbat, de 53 de ani, din comuna Bălești.
Femeia a spus că îi este frică de bărbat. În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de hărțuire, anunță IPJ Gorj.
Bărbat din Bălești, cercetat pentru hărțuire
O femeie, de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că în perioada decembrie 2019 – martie...
Coronavirus, 12 martie, live text: Spital în carantină pentru 14 zile
09.05: Spitalul Gerota din București este în carantină de ieri pentru două săptămâni. Nimeni nu poate intra în clădire și nici nu poate ieși, până când nu vor fi gata testele. Și accesul pe strada pe care este spitalul este restricționat, nu intră decât oamenii care locuiesc în zonă. Este spitalul în care a fost internat fostul polițist care a ascuns faptul că a fost în Israel și s-a dovedit a fi extrem de contagios, îmbolnăvind cel puțin șase persoane, inclusiv un medic. Fostul polițist a intrat în contact cu circa 150 de persoane.
08.35: O femeie de 103 ani a ajuns în stare gravă la un spital din Wuhan, infectată cu noul coronavirus. Medicii au declarat-o vindecată în mai puțin de o săptămână, iar pacienta a fost externată. Este cea mai bătrână persoană care a scăpat cu viață în urma infectării cu noul virus.
08.30: Actorul Tom Hanks a anunţat că el și soția sa, Rita Wilson, au fost diagnosticați cu noul coronavirus, potrivit CNN. Printr-o postare pe Instagram, Tom Hanks și-a anunț..
Persoane cu coronavirus, trimise în carantină la Gorj, Dolj și Olt
Cele cinci persoane care au intrat în România prin Arad și au fost diagnosticate cu coronavirus au fost trimise în carantină în județele de reședință.
Directorul Direcției de Sănătate Publică Arad a informat că cele 5 persoane confirmate a fi infectate cu COVID 19 nu se mai află în centrele de carantină din județul Arad, acestea fiind escortate de către poliție până la ieșire din județ spre județele de domiciliu pentru a fi introduse în carantină.
Două persoane au ajuns în Dolj, una în Gorj, una în Olt și una în Vrancea.
În Gorj sunt mai multe centre de carantină unde ieri și azi-noapte au fost aduse persoanele care au intrat în România.
Ample controale în trafic pentru prevenirea răspândirii pestei porcine
Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va demara, în perioada 30 martie – 18 aprilie 2020, o serie de controale în trafic pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul României, a anunţat, miercuri, ANSVSA.
În acest sens, la nivelul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor fi constituite echipe mixte care, în colaborare cu reprezentanţii inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, vor efectua controale oficiale pentru verificarea modului de respectare a cerinţelor legislaţiei Uniunii Europene aplicabile comerţului cu porcine vii. Acestea vor viza în special măsurile privind restricţionarea mişcărilor de porci, ca urmare a apariţiei şi evoluţiei unor focare de PPA.
“Controale oficiale vor avea un caracter nediscriminatoriu şi se vor desfăşura în trafic, în vederea verificării mijloacelor de transport a porcinelor vii. În timpul a..
Coronavirus, 12 martie, live text: Tom Hanks și Rita Wilson au gripa nouă
08.35: O femeie de 103 ani a ajuns în stare gravă la un spital din Wuhan, infectată cu noul coronavirus. Medicii au declarat-o vindecată în mai puțin de o săptămână, iar pacienta a fost externată. Este cea mai bătrână persoană care a scăpat cu viață în urma infectării cu noul virus.
08.30: Actorul Tom Hanks a anunţat că el și soția sa, Rita Wilson, au fost diagnosticați cu noul coronavirus, potrivit CNN. Printr-o postare pe Instagram, Tom Hanks și-a anunțat urmăritorii de pe rețeaua socială că se afla în Australia, alături de soția sa, în momentul în care au fost testați.
08.25: Președintele SUA Donald Trump a anunțat restricții de călătorie privind Europa, în încercarea de a combate răspândirea coronavirusului, scrie BBC. Într-un discurs televizat, el a spus că toate călătoriile din 26 de țări europene vor fi suspendate pentru următoarele 30 de zile.
05.45: Conform planului OMS pentru pregătirea pandemiei, după declararea acesteia, guvernele naționale trebuie să se asigure de „mobi..
Stați în case. Nu răspândiți boala!
Măsurile dure luate de autoritățile din România, care bagă în carantină toți românii care vin din zona roșie și în izolare la domiciliu pe cei care vin din zona galbenă, și-au dovedit utilitatea din prima zi. Doar miercuri seara au fost diagnosticați pozitiv șase oameni dintre cei intrați recent în țară. Și pe măsură ce vor fi gata alte teste, numărul va fi mai mare.
Vă dați seama ce ar fi însemnat ca acești șase oameni să fi fost lăsați să ajungă la familiile lor? În câteva zile ar fi contaminat zeci sau sute de persoane.
Carantina și izolarea la domiciliu, plus testarea din timp a persoanelor care au intrat în contact cu persoane diagnosticate, sunt măsurile care au făcut ca și alte țări să țină boala sub control. Este ceea ce Italia nu a făcut, iar acum este complet depășită de situație.
În Italia au fost raportate până miercuri 12.462 de cazuri și 827 de decese. Asta înseamnă o rată a deceselor de 6,6%, pe care nu o are nicio altă boală. În Coreea de Sud, rata deceselor a fost d..
Al doilea caz de coronavirus confirmat la Gorj
Pentru un barbat recent venit din strainatate, analizele au iesit pozitive. Gorjeanul a intrat in tara pe 10 martie prin vama Arad, fiind introdus...
Coronavirus, 12 martie, live text: Vom trece în scenariul 3. E o certitudine
05.35: Un bărbat din comuna vâlceană Laloşu, care a plecat de acasă, deşi era în izolare, a fost bătut de un vecin care l-a văzut pe stradă. Vâlceanul plecase la primărie să ia o adeverință.
05.30: Ministrul Sănătății susţine că numărul cazurilor de îmbolnăvire va creşte, iar România va trece la următoarea fază. "Mai devreme sau mai târziu vom trece în scenariul trei. Este o certitudine. Suntem pregătiţi, avem resursa umană necesară, avem paturile de terapie intensivă, încă avem consumabile, ne luptăm cu orice înseamnă fenomen speculativ, de aceea am blocat exportul paralel”, a spus Costache.
Primul mare fotbalist diagnosticat cu coronavirus e de la Juventus Torino
Juventus a fost primul club din Italia care a luat măsuri drastice la echipa de tineret pentru a preveni epidemia de coronavirus, după ce un jucător sub 23 de ani a fost depistat pozitiv. Se pare că măsurile nu au ajutat foarte mult pentru că virusul a ajuns şi la prima echipă,acolo unde Daniele Rugani a fost şi el diagnosticat cu coronavirus.
Daniele Rugani, jucătorul de la Juventus Torino a fost diagnosticat cu coronavirus. Mai grav e faptul că în urmă cu trei zile a stat alături de Ronaldo și ceilalți colegi la meciul cu Inter Milano şi este posibil ca întreaga echipă să fie acum carantinată. Oficialii „Bătrânei Doamne” au dat un comunicat în care au dezvăluit că jucătorul a fost infectat cu coronavirus. Cu câteva săptămâni înainte Juventus anunţa introducerea în carantină a echipei de tineret unde, de asemenea, apăruse un caz de jucător depistat pozitiv în urma testelor.
Juventus a anunțat că se vor lua toate măsurile cerute de situația specială cu toți cei care au intrat în cont..
Cort militar amplasat lângă spitalul din Târgu Jiu
Circulația a fost deviată miercuri seara în zona spitalului din Târgu Jiu, cel unde se află Unitatea de Primiri Urgențe. Lângă spital va fi amplasat un cort în care medicii vor face triajul pacienților, pentru a reduce riscul ca infecțiile să ajungă în spital.
Revenim cu detalii.
De ce nu cred liderii sindicali în investițiile promise
Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, nu crede că sutele de milioane de euro promise pentru o tranziție justă de la energia pe cărbune la o energie curată vor schimba Gorjul. “Ca să îți vină o afacere în Gorj, trebuie să ai infrastructură. Gorjul nu are nimic”, a argumentat liderul sindical.
Pîrvulescu a reamintit că au mai fost promisiuni acum două decenii, când au fost disponibilizări masive în minerit. “În 1997, când a început programul de restructurare, se zicea că vor fi investiții în zonele miniere. S-au închis aproape 500 de mine. Ce s-a pus în loc? Zonele sunt acum pustii”, a adăugat Pîrvulescu.
Președintele FNME spune că, în lipsă de soluții, România a ajuns să importe energie poluantă: “Noi, la CEO, am stat și ne-am uitat, că nu am putut să vindem. În afară de costul de producție care este oricum peste Hidroelectrica și Nuclearelectrica, mai avem această taxă suplimentară din certificatele de CO2. Normal că a intrat energie din import. Credeți ..
Plasaţi în carantină la stadion, meci în pericol să nu se dispute
Meciul dintre Astra Giurgiu și Gaz Metan Mediaș, din etapa a treia a play-off-ului, ar putea fi în pericol să nu se dispute a informat Pro Sport. Mai mulți pasageri veniți cu un autocar din Italia, via Grecia, au fost plasați în carantină la stadionul pe care evoluează echipa locală Astra Giurgiu.
Aflat la granița cu Bulgaria, orașul Giurgiu are deja primele suspiciuni de persoane infectate, după ce, tot mai mulți români se întorc cu mașinile din Italia, pe ruta Grecia, pentru a evita astfel carantina. Nu mai puțin de 21 de români veniți din Italia, dar și șoferul autocarului cu care aceștia se deplasau, au fost plasați în carantină la Giurgiu, ca măsură preventivă împotriva coronaviruslui. Aceștia au fost plasați într-o sală de lângă tribuna a doua a stadionului „Marin Anastasovici” și vor sta sub observație timp de 14 zile.
Medicii formației Astra Giurgiu au luat deja primele măsuri pentru a preveni ce este mai rău. Întrucât Liga 1 încă se desfășoară, chiar și cu porțile închise, s..


