Jianu: Oricât de mult ne-am dori o testare în masă, există proceduri

0
Primarul din Motru, Gigel Jianu, a comunicat într-o postare pe pagina de socializare că încă cinci persoane au fost testate, după ce șase au fost confirmate pozitiv pentru Covid-19. "Până în acest moment, la Spitalul Motru, au fost aduși 13 pacienți. Au fost testați 8, iar pentru ceilalți 5 așteptăm rezultatele. Din cei 8 pacienți testați, 6 au fost confirmați ca fiind infectați cu coronavirus și transportați la Tg. Cărbunești și Tg. Jiu, pentru tratament. Pentru ceilalți 2 pacienți (minori) testul este negativ și au fost izolați la domiciliul bunicilor", a scris Jianu. "Oricât de mult ne-am dori o testare în masă, există proceduri și reglementări în acest sens, Direcția de Sănătate Publică păstrând legătura cu laboratoarele și cu celelalte direcții", a explicat Jianu. La apariția primului caz de Covid-19 în localitate, la Motru nu mai era nicio persoană izolată la domiciliu. Acum sunt câteva sute. "Încă de la sfârșitul lunii februarie am avut persoane izolate la domiciliul; la încep..

Vicepreședinte FNME, ucis de coronavirus

0
Mugurel Huţuleac, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale Mine Energie, lider sindical la Mina Crucea din Suceava, a decedat, duminică, la vârsta de 54 de ani, din cauza coronavirusului. Cartel ALFA Suceava a transmis un mesaj de condoleanțe. ”Uniunea Sindicala Teritoriala -Filiala Suceava a C.N.S. ,,Cartel ALFA” a luat cunoştinţă de decesul domnului Mugurel Huţuleac. După mai multe zile de spitalizare, acesta a pierdut lupta. Mişcarea sindicală din cadrul filialei a pierdut pe unul dintre cei mai activi lideri de sindicat din judeţul Suceava. A fost în fruntea minerilor de la Mina Crucea mai mulţi ani, a luptat şi a obţinut multe drepturi pentru colegii săi, s-a baricadat în mină de mai multe ori cu colegii săi, dar a pierdut lupta cu viaţa. Domnul Mugurel Huţuleac a fost liderul Sindicatului Exploatare- Prepare Uraniu de la Mina Crucea – sindicat afiliat la Uniunea Sindicala Teritoriala -Filiala Suceava a C.N.S. „Cartel ALFA”. Sincere regrete! Condoleante familiei”, a transmis președ..

Medicii de familie din Gorj au primit câte 100 de măști

0
Fiecare medic de familie din Gorj a primit, zilele trecute, câte 100 de măști de protecție. Chiar dacă nu sunt multe, medicii se bucură că au ce se proteja. „Cinstit, ne-au mai întrebat. Am primit toți câte o cutie cu 100 de măști în urmă cu câteva zile. Sunt măști chirurgicale. Am înțeles că mai primim acum câte 10-12 de persoană. E mai mult decât nimic. Vreau să vă spun că eu cred că Dumnezeu iubește Gorjul. Avem puțini oameni infectați, două decese”, a explicat Mihai Moisescu, președintele Asociației Patronale a Medicilor de Familie din Gorj. Medicul Moisescu s-a declarat optimist și își pune speranțele în oamenii de știință care caută medicamentul pentru a vindeca oamenii de coronavirus. „Sunt, în continuare, optimist. Eu nu mă uit la câți infectați apar, mă uit la câte decese sunt. În ultimă instanță, asta este cel mai important. Suntem în fața unui virus, nu știm de unde vine și ce e cu el. Sunt 70 de mii de teorii. Să ne opunem, avem trei posibilități: prima, de a întrerupe tra..

Tot mai multe conflicte de stradă, provocate de derbedei reveniți din străinătate – VIDEO

0
Nu doar românii care muncesc s-au întors din străinătate, ci și tot felul de derbedei certați cu legea, care provoacă acum scandal după scandal în plină pandemie. Poliţiştii au făcut uz de armă, duminică seara, pentru a aplana un conflict izbucnit între mai multe persoane în sectorul 5 din București, în cartierul Rahova. Potrivit Poliției Capitalei, conflictul a fost sesizat în jurul orei 20. 45, în sectorul 5. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție, echipe ale Serviciului Acțiuni Speciale și jandarmi. Mai multe persoane au fost imobilizate și urmează sunt duse la audieri. Poliția precizează că a fost folosit și armamentul din dotare, fără a fi înregistrate persoane rănite. Urmează să se stabilească în ce context s-a produs incidentul, precum și persoanele care au participat. Vor fi audiate 37 de persoane. Un conflict între mai multe persoane a avut loc, duminică seara, și pe strada Brădetului din Cartierul Mimiu de la periferia municipiului Ploieşti,..

Noi cazuri de coronavirus, în Gorj

0
De la ultima raportare, pe teritoriul județului Gorj, au fost confirmate pozitiv Covid 19 incă două cazuri. Este vorba despre două femei de 45...

Veste bună pentru suporteri, s-a mai reluat un campionat

0
Campionatul primei ligi din Turkmenistan s-a reluat duminică, 19 aprilie, după o pauză cauzată de pandemia de coronavirus. La jumătatea lunii martie, Turkmenistan, în ţara care susţine că nu are niciun caz COVID-19, a urmat tendinţa mondială şi şi-a suspendat campionatul. Federaţia a ţinut atunci cont de recomandările Ministerului Sănătăţii şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Meciurile din campionatul din Turkmenistan au revenit pe teren, a anunţat cotidianul sportiv L'Equipe, aşa cum oficialităţile de acolo au anunţat încă din 11 aprilie. Mai mult decât atât, accesul fanilor în tribune este permis la meciuri. În Turkmenistan, ţară cu circa 5,7 milioane de locuitori, campionatul a fost suspendat pe 20 martie, "pentru a nu pune în pericol sănătatea oamenilor". Acum, în ciuda recomandărilor Organizaţiei Mondiale ale Sănătăţii, care îndeamnă la prudenţă, federaţia de la Aşgabat a decis că se poate juca. Prima ligă a statului din Asia Centrală are în componență opt cluburi. Ele ..

Șofer și doi pasageri, la spital

0
Un accident rutier a avut loc duminică seara în Gorj, comuna Logresti - sat Frunza. "Din primele cercetări efectuate de politiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 41 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 B, din direcția Hurezani - Logresti, a pierdut controlul volanului, părăsind carosabilul și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate", transmite IPJ Gorj. Pentru descarcerarea conducătorului auto a intervenit o autospecială ISU Gorj. In urma impactului, șoferul și alți doi pasageri, de 22 și 27 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, respectiv comuna Logresti, au suferit leziuni și au fost transportati la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale. In urma verificărilor efectuate de politiști a reieșit faptul ca șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autoturisme neputând fi testat cu aparatul etilotest, din cauza leziunilor suferite. In cauza a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporala din culpa ș..

Tânăr cu mașina în stâlp, alt șofer în șanț

0
Un accident rutier a avut loc duminică la Bumbești Pițic, în județul Gorj. Un tânăr de 20 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 66, a pierdut controlul volanului într-o curbă, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate. Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, transmite IPJ Gorj. "Un echipaj din cadrul districtului Bengești intervine pentru îndepărtarea efectelor unui accident rutier produs pe DN 67, localitatea Poienari", a comunicat secția Drumuri Naționale Târgu Jiu. Tot duminică a avut loc un accident și la Albeni, în Gorj. În timp ce un bărbat de 38 de ani, din Albeni, conducea un autoturism pe raza localității, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de mers și a iesit in afara părții carosabile, răsturnându-se în șanț. În urma impactului șoferul a suferit leziuni care au făcut imposibilă te..

Tânăr cu mașina în stâlp

0
Un accident rutier a avut loc duminică la Bumbești Pițic, în județul Gorj. Un tânăr de 20 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 66, a pierdut controlul volanului într-o curbă, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate. Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, transmite IPJ Gorj. "Un echipaj din cadrul districtului Bengești intervine pentru îndepărtarea efectelor unui accident rutier produs pe DN 67, localitatea Poienari", a comunicat secția Drumuri Naționale Târgu Jiu.

Romanescu: Evitați deplasarea la Motru

0
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a făcut un apel către locuitorii municipiului să evite în următoarea perioadaă "deplasarea către municipiul Motru, dar și contactul direct cu rude sau prieteni din această zonă". La Motru au fost confirmate șase cazuri de infectare cu noul coronavirus, cele mai multe având legătură cu fabrica de tricotaje din localitate. "Având în vedere problemele cu care se confruntă localitatea respectivă, trebuie să luăm măsuri pentru protejarea celor apropiați. În acest moment, polițiștii și militarii implicați în acțiunea demarată pentru impunerea prevederilor ordonanțelor militare au organizat filtre pentru a menține siguranța tuturor", a transmis Romanescu. "Respectând cu strictețe regulile, vom scăpa mai repede din această situație dificilă", susține primarul din Târgu Jiu. De altfel, și primarul din Motru, Gigel Jianu, a făcut un apel la localnici să respecte distanțarea socială și măsurile instituite de autorități, în această perioadă de criză.

La furat, pentru masa de Paște

0
În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au reținut pentru 24 de ore și introduș în Centrul de Reținere...

Târg săptămânal deschis după Sărbătorile Pascale

0
Deși a fost închis de când a început starea de urgență, târgul săptămânal din comuna Logrești își va relua activitatea în prima vineri după Paște. Primarul a luat decizia să deschidă târgul doar cu produse agro-alimentare. Autoritățile din comuna Logrești ar fi dorit să deschidă mai devreme târgul săptămânal, dar au decis să mai amâne cu o săptămână. ”Motivul pentru care dorim să deschidem târgul nu sunt Paștele și de aceea am decis să amânăm după sărbători, ca să evităm eventuale probleme, mai ales că vin acum în comună multe persoane poate chiar și din străinătate. Nu vrem să avem probleme și ne temem de cei care vin din străinătate”, a precizat Ion Băluță, primarul din Logrești. Primarul din comuna Logrești explică și de ce vrea să redeschidă târgul, dar cu activitate restrânsă și mult mai organizată. ”O să deschidem târgul numai cu produse agro, adică furaje, cereale, semințe, fructe, legume și răsaduri. Am decis acest lucru pentru că este perioada când cetățenii pun în grădină ș..

Sute de infecții noi. Câte cazuri sunt în Gorj

0
Până astăzi, 19 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.746 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 328 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 256 de pacienți. Gorjul figurează cu 17 cazuri, față de 12 în ziua precedentă, fiind vorba de persoanele infectate de la Motru. Numărul de decese în țară a ajuns la 434. Iată ultimele cazuri: Deces 422 Bărbat, 67 ani din județul Suceava. Internat în Spitalul Câmpulung Moldovenesc în data de 03.04.2020, apoi transferat în Spitalul Județean de Urgență. Rezultat pozitiv pe data de 03.04.2020. Decedat pe data de 17.04.2020. Deces 423 Femeie, 72 ani din județul Suceava. Internata în Spitalul Campulung Moldovenesc în data de 05.04.2020 apoi transferata în Spitalul Județean de Urgență. Rezultat pozitiv pe data de 05.04.2020 Decedată pe data de 17.04.2020. Deces 424 Femeie,..

Ce repară CE Oltenia de 1 milion de lei

0
Complexul Energetic Oltenia pune la bătaie peste 900 de mii de lei pentru achiziționarea unor servicii de reparații. Este vorba de o licitație deschisă pentru reparația sau, după caz, înlocuirea subansamblelor a două locomotive aparținând ELCFU Motru. „Reparația accidentală este intervenția la locomotivele din dotarea beneficiarului (LDE 2100/1250 CP, LDH 1250 CP) la apariția accidentelor tehnice din timpul exploatării lor”, potrivit documentației. Contractul se va derula timp de un an. Ofertele pot fi depuse până la data de 18 mai. Criteriul de atribuire va fi prețul cel mai scăzut.

Coincidență nefericită. Copiii primei paciente din Motru sunt în Lombardia!

0
Copiii femeii de 58 de ani din Motru, prima din localitate diagnosticată cu Covid-19, sunt la muncă în Italia, chiar în Lombardia, cea mai afectată zonă. Ramona S., fiica femeii, a povestit pe pagina de socializare cât de greu le este ei și fratelui ei să își știe părinții în spital, pentru că între timp și tatăl ei a fost testat pozitiv. Ramona S. a relatat că, acum trei săptămâni, mama i-a povestit că unei colege de la fabrică i-a venit băiatul din străinătate, dar ea a continuat să vină la serviciu. Și-a convins mama să își ia două săptămâni de concediu, pentru a evita orice risc, mai ales că are unele patologii. Zis și făcut, mama Ramonei S. și-a luat concediu. Tânăra a spus și câtă grijă aveau părinții ei să dezinfecteze la fiecare revenire acasă. După două săptămâni, femeia a terminat concediul și s-a întors la fabrica de tricotaje la care lucrează și a constatat că sunt cam multe colege răcite. După câteva zile a avut și ea simptome și așa a ajuns la spital, unde vineri a fos..

Încă cinci cazuri de Covid-19 la Motru

0
Este focar de infecție la Motru, mai multe persoane fiind diagnosticate cu noul coronavirus SARS-CoV-2. După femeia de 58 de ani care lucrează la o fabrică de tricotaje din Motru au mai fost testate pozitiv și alte persoane care au avut contact cu aceasta. Este vorba de soțul femeii, portar la spital, dar și de o familie - soț și soție, precum și alte două persoane care lucrează în fabrică. Din familia de patru persoane care s-a prezentat la spital pentru că soțul și soția și-au pierdut gustul și mirosul, cei doi au fost testați pozitiv, iar copiii lor minori negativ. Aceștia vor sta cu bunicii până când părinții lor se vor face bine. De asemenea, pentru încă două persoane testele au fost pozitive. Pacienții pozitivi vor fi transferați la spitalul din Târgu Cărbunești, unde sunt tratați exclusiv pacienți cu Covid-19. După plecarea primului lot de șapte teste de la spitalul din Motru la Craiova, pentru analize, la unitatea medicală gorjeană s-au mai prezentat și alte persoane care l..

Natura își urmează cursul. Imagini superbe surprinse pe Jiu

0
Viața merge mai departe și în plină pandemie de coronavirus. O demonstrează și natura care își urmează cursul în jurul nostru, iar acum avem mai mult timp să descoperim și să apreciem acest lucru. O familie de lebede a fost surprinsă plutind pe luciul Jiului de un pescar din Târgu Jiu care a imortalizat momentul și l-a împărtășit apoi și cu prietenii săi din mediul virtual. „Natura își urmează cursul mai ales fara noi,oamenii...Familia de lebede din Târgu Jiu are șase bobocei fabricație 2020”, a fost mesajul lui Claudiu Fiu, cel care a surprins imaginile pe Jiu. Lebedele sunt o apariție obișnuită în această perioadă pe apele Jiului, însă, în aceste zile, nu mai pot fi admirate ca în anii trecuți. Pandemia de coronavirus ne-a schimbat total modul de viață și ne-a izolat, aceasta fiind singura metodă de a întrerupe lanțul îmbolnăvirilor și de a rămâne sănătoși acasă.

A ieșit din autoizolare și a primit, de Paște, o lună de arest

0
Un bărbat de 34 de ani, din Târgu Jiu, face sărbătorile de Paște după gratii. Ion S. a fost arestat, pentru 30 de zile, la solicitarea autorităților din Germania. De curând, el ieșise din autoizolare. Tânărul este bănuit de comiterea unor infracțiuni contra proprietății. Mai precis, el este acuzat că, împreună cu un complice, ar fi sustras mărfuri din mai multe depozite aparținând unor societăți comerciale din Germania. Cei doi s-au cunoscut la începutul anului 2019. Aveau firme de transport și ambii lucrau ca subantreprenori pentru două societăți importante de coletărie. Prin urmare, ei știau ce mărfuri urmau să fie depozitate, înainte de a fi distribuite, având informații și că un anumit depozit este plin de pachete la sfârșit de săptămână. Cum gorjeanul avea cheia de la complexul de depozite, el avea sarcina să caute pachetele valoroase, în vreme ce complicele său îl aștepta în mașină, în fața halei. Acesta se ocupa de valorificarea bunurilor. Prada era vândută, în principal, pri..