CSM Târgu Jiu pregăteşte strategia noului sezon
Echipa de handbal a CSM Târgu Jiu pregăteşte deja următorul sezon şi viitoarele achiziţii. Până se va relua pregătirea se vor finaliza şi negocierile cu jucătoarele pe care oficialii clubului le doresc dar nu este exclus să mai plece şi alte jucătoare după ce clubul s-a despărţit de Marina Dumanska.
CSM Târgu Jiu va avea şi obiective mai mari în noul sezon. Şi dacă în primul sezon s-a clasat pe locul trei în serie, acum echipa feminină de handbal trebuie să ţintească cel puţin locul doi.
Directorul Robert Bălăeț şi-ar mai dori încă patru achiziții în această vară pentru a completa lotul, mai ales că echipa a pierdut o jucătoare de bază, pe portărița Marina Dumanska.
Conducerea clubului se bazează totuşi pe nucleul de bază al echipei, care va fi păstrat, dar se vor mai face şi transferuri despre care nu se vorbeşte deocamdată. „Ocupându-mă de o viaţă de jucători şi de transferuri nu îmi place săp vorbesc înainte de a semna cu jucătorul sau înainte de a pleca cineva de la echipă. În m..
Polițiștii primesc mașini noi
Poliţia Română va fi dotată cu mai multe autovehicule Dacia Duster, Logan şi Dokker.
„Pentru Poliţia Română este esenţial să creştem gradul de dotare cu mijloace de mobilitate, până la cel mai îndepărtat post de poliţie din ţară, întrucât ştim foarte bine că reducerea timpilor de intervenţie operativă salvează vieţi. Dorinţa noastră este de a proteja angajaţii Ministerului Afacerilor Interne în timpul misiunilor şi de avea în dotare autovehicule noi şi performante produse în România, pentru toate intervenţiile noastre”, a declarat Ion Marcel Vela, ministrul afacerilor interne.
Toate autovehiculele care vor fi achiziționate sunt dotate cu sisteme acustice și vizuale, dar și alte dispozitive specifice muncii de poliție. Contractele de achiziție și furnizare vor fi încheiate pe 5 iunie, anunță MAI.
Mașinile prezentate ministrului de Interne cuprind și noile mașini Duster inscripționate cu noua grafică pe care Poliția ar urma să o folosească pe mașinile sale.
Grafica schimbă complet de..
În arest după ce a încălcat ordinul de protecție
Politistii girjeni au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat, de 61...
Brutărie din Gorj, închisă temporar de DSV
O brutărie din județul Gorj s-a ales cu suspendarea activității pe o perioadă de 30 de zile. Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor...
Bărbat din Gorj, cercetat după ce a prezentat permisul de conducere fals
Politistii gorjeni au depistat în trafic, un tânăr, de 27 de ani, din orașul Bumbești Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN...
Paravane anti-Covid în birourile de la CE Oltenia
Măsuri speciale la Complexul Energetic Oltenia pentru protecția salariaților care își desfășoară activitatea la birou.
Compania energetică are un buget de circa 150 de mii de lei pentru achiziționarea de „materiale anti-Covid-19”.
De pildă, în birourile CE Oltenia vor fi montate peste 230 de paravane de separație din plexiglas. Și asta după ce patru angajați TESA au fost confirmați deja cu noul coronavirus, iar zeci de șefi care au intrat în contact cu salariații infectați au fost izolați la domiciliu.
„Distanțarea socială între angajații ce își desfășoară activitatea în cadrul aceluiași birou este necesară pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus, dar și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă”, anunță compania.
Tot compania va mai achiziționa stâlpi flexibili din cauciuc pentru delimitare spații, benzi pentru marcare protecție și avertizare sau marcaj autoadeziv pentru pode..
Castelul Roșianu, pe lista CNI pentru finanțare, deși nu mai e al primăriei
Autoritățile locale din comuna gorjeană Turburea au aflat cu stupoare că le-ar putea fi aprobată finanțarea pentru reabilitarea unui obiectiv pe care nu-l mai au în administrare. Este vorba de Castelul Roșianu pentru care s-a cerut finanțare în 2013, dar care a fost predat Mitropoliei Olteniei în anul 2017. Obiectivul se regăsește în 2020 pe lista sinteză pentru finanțare prin Compania Națională de Investiții.
Primarul din comuna Turburea a încercat în urmă cu ani buni să obțină bani de la Guvern să reabiliteze Castelul Roșianu. Pentru că nu a primit nici un leu timp de patru ani, în 2017 a decis să-l predea Mitropoliei Olteniei.
Cei care au acum în administrare castelul au făcut un alt proiect pentru reabilitarea acestuia, mult mai amplu decât cel făcut de autoritățile locale în anul 2013. Primarul din Turburea a rămas uimit când și-a regăsit proiectul pe lista sinteză a ministrului Dezvoltării. ”Eu am depus proiect pentru reabilitarea lui pentru că la momentul acela voiam să-l fac...
Spor de producție, cerut în instanță. Ce decid judecătorii!
Complexul Energetic Oltenia a fost dat în judecată de zeci de salariați pentru recuperarea sporului de producție. Acest drept a fost câștigat în urma grevei minerilor din iarna lui 2019 și înseamnă câteva sute de lei în plus la salariu.
Deși lucrează în producție, sunt și angajați care nu beneficiază de acest bonus salarial. Este vorba de șoferi, lăcătuși mecanici sau chiar ingineri, uitați atunci când s-a încheiat actul adițional la CCM care a dus la încetarea protestului din minerit.
Cum administrația CE Oltenia nu a remediat, așa cum a promis, problema, Sindicatul Energia Rovinari a deschis mai multe acțiuni în instanță, pentru membrii săi de sindicat. Unele au fost câștigate, iar altele pierdute definitiv.
Este și cazul unui conducător auto de la termocentrala din Rovinari. Bărbatul își desfășoară activitatea la Coloana Auto din cadrul Atelierului Utilaje Transport.
El a cerut, în instanță, să-i fie acordată suma brută de 500 lei, începând cu data de 1 martie 2019, spunând că a..
Grupuri energetice, oprite de sute de ori din lipsă de cărbune. Raport publicat în...
Corpul de Control al premierului și-a publicat marți, 2 iunie, raportul de activitate pe anul 2019. Pagini întregi sunt dedicate verificărilor care au avut loc la Complexul Energetic Oltenia. Este vorba de controlul făcut din dispoziția fostului premier Dăncilă, imediat după greva minerilor din ianuarie anul trecut. Mare parte din concluzii sunt deja cunoscute opiniei publice din Gorj. Un capitol distinct este dedicat problemelor cauzate de lipsa cărbunelui sau de calitatea proastă a acestuia, deși fostul manager Boza dădea permanent asigurări să stocurile de cărbune sunt suficiente.
În timpul grevei minerilor, pe site-ul Transelectrica a apărut pentru prima dată informația că un grup energetic a fost oprit din lipsă de cărbune. Dacă e să dăm crezare celor consemnate în raportul Corpului de control, asta s-a întâmplat de foarte multe ori. “Din datele furnizate de CEO SA, în perioada 2017 - ianuarie 2019, CEO SA a înregistrat un număr de 20 de indisponibilități programate și un număr d..
Primăriile și alte instituții, verificate cum au cheltuit banii în pandemie
Curtea de Conturi va lua la verificat toate instituțiile publice din Gorj. Astfel, toate primăriile, Direcția de Sănătate Publică, Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, dar și Inspectoratul Școlar vor fi luate la bani mărunți de către instituția care se ocupă cu verificarea cheltuirii banului public.
Mai multe instituții din Gorj stau cu frica-n sân după ce a fost anunțat un control al Curții de Conturi. Prefectul de Gorj, Cristinel Rujan, spune că acest control este unul tematic, concentrat pe verificarea cheltuirii banului public de către toate entitățile care au fost angrenate în gestionarea stării de urgență. Vor fi vizate și achizițiile publice.
”Controlul Curții de Conturi a României este unul tematic, concentrat pe verificarea legalității cheltuielii banului public de către toate entitățile care au fost angrenate pe perioada stării de urgență. Este un control tematic care vizează achizițiile publice în perioada stării de urgență”, a declarat prefectul de Gorj, Cristinel Ruja..
Purtatul măștilor nu mai e obligatoriu în Bulgaria
Din 15 iunie, în Bulgaria nu va mai fi obligatoriu portul măştii de protecţie ca măsură împotriva coronavirusului, a anunţat miercuri premierul Boiko Borisov, citat de dpa. Conform noilor reguli, vor înceta toate restricţiile legate de epidemie şi vor rămâne în vigoare doar măsurile sociale.
Starea de urgenţă din cauza epidemiei de COVID 19, declarată în 13 martie, a încetat în Bulgaria după mai puţin de două luni, fiind înlocuită de o "situaţie epidemică excepţională" timp de o lună, interval care se încheie în 14 iunie. De la 1 mai, măştile au rămas obligatorii doar în spaţiile publice închise, cum ar fi magazinele, bisericile, instituţiile şi mijloacele de transport public.
Bulgaria a fost mai puţin afectată de epidemie decât statele vest-europene şi a permis intrarea celor sosiţi din mai multe ţări membre ale Uniunii Europene, fără perioadă de carantină, începând de la 1 iunie. S-au redeschis restaurantele, muzeele, bibliotecile, cinematografele, sălile de sport şi mallurile, cu ..
Guvernul, obligat de parlament să dubleze alocațiile copiilor
Camera Deputaţilor a respins miercuri, cu 209 voturi Ordonanţa Guvernului Orban care amâna aplicarea dublării alocaţiilor copiilor până la 1 august. După respingerea în Parlament, proiectul merge la promulgare, la şeful statului, care o poate ataca la CCR sau o poate retrimite în Legislativ.
Este vorba de amânarea termenului de aplicare la legea PSD care prevedea dublarea alocațiilor copiilor de la 150 la 300 de lei. Decizia a fost luată de deputați cu 209 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă și 98 de abtineri.
PSD și PNL au făcut un advărat ping-pong de imagine cu tema majorării alocațiilor copiilor. În 2019 când PSD era la guvernare, PNL reușit să obțină susținerea parlamentarilor de la toate formațiunile politice și a trecut o lege care a dublat alocațiile copiilor de la 80 de lei la 150 lei. La vremea respectivă, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea îi acuza pe liberali de demagogie pentru că încarcă bugetul de stat și că nu există bani pentru această majorare.
Intrați în..
Ce au convenit sindicatele din CE Oltenia cu administrația
Comisia mixtă administrație-sindicate din Complexul Energetic Oltenia a decis miercuri ca pentru achiziționarea de cărbune de către salariați să se depună cereri începând cu 15 iunie până la 1 august 2020.
Termenul de ridicare a cărbunelui va fi în intervalul 1 iulie - 31 octombrie 2020, cu posibilitatea de prelungire, unde este cazul. Prețul pe tona de carbune va fi de 65,21 lei/to, plus dările către stat. Per total, cele 10 tone de cărbune la care are dreptul fiecare salariat vor ajunge undeva la 1276 lei.
Voucherele de vacanță vor avea valoarea salariului minim pe economie, adică 2230 lei/salariat. Se vor încărca pe bază de cerere către biroul de resort al fiecărei subunități-RU. Acestea vor fi achitate în lunile iulie, august, septembrie și octombrie, în funcție de programarea concediilor de odihnă.
În ceea ce privește ajutoarele pentru boli grave și incurabile, dosarele se vor depune cu cel puțin două zile înainte de a se întruni Comisia mixtă, transmite Sindicatul Mine Energie..
Gorj: Zeci de teste pentru coronavirus, in asteptare
În data de 2 iunie 2020 situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: – 37 persoane în carantină instituționalizată (nu au existat...
Transportul ilegal de lemne, de neoprit
Transportul ilegal de lemne, tot mai prezent in tara noastra. Astfel, cu ocazia controlului efectuat, polițiștii au identificat un bărbat, de 44 de ani,...
Controversata fotografie cu Orban, comentată de Romanescu: ”Trebuie să își facă curățenie!”
Controversata fotografie în care premierul României, Ludovic Orban apare alături de alți colegi din Guvern relaxându-se este tot mai discutată în spațiul public....
Creșă nouă în Rovinari
O creșă cu 30 de locuri va fi deschisă în toamnă la Rovinari, anunță primarul Robert Filip. Aceasta va veni în sprijinul părinților care au un loc de muncă și nu pot să se îngrijească de cei mici. "Fie că lucrează la una din fabricile deschise în orașul nostru în ultimi doi ani, la Complexul Energetic Oltenia sau oriunde altundeva, părinții pot fi siguri că își lasă copiii pe mâini sigure și în cele mai bune condiții", transmis primarul Filip.
Noua creșă a fost realizată cu fonduri de la bugetul local, iar costurile, doar în ceea ce privește compartimentarea, moderinzarea interioară sau exterioară, s-au ridicat la valoarea de 431.704 lei fără TVA.
A fost achiziționat mobilierul, pătuțuri, dulăpioare, măsuțe și scăunele pentru studiu, joacă și servirea mesei, iar grupurile sanitare au fost realizate în așa fel încât să poată fi utilizate de cei mici în cele mai mari condiții de siguranță.
Urmează să fie dotată bucătăria, să fie achiziționate televizoare, alte dispozitive electronice ..
Secția de Pediatrie, dotată cu 10 televizoare
Liderul PMP Gorj și candidatul formațiunii la Primăria Târgu Jiu au donat, marți, mai multe televizoare pentru Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Astfel, cele 10 televizoare merg către secția Pediatrie.
Saloanele secției Pediatrie din cadrul SJU Târgu Jiu au primit o donație din partea liderului PMP Gorj, Nicolae Davițoiu, dar și din partea candidatului pentru fotoliul de primar la Târgu Jiu, Marian Rotaru. Cei doi au achiziționat 10 televizoare. Davițoiu spune că a ales această secție pentru ca micuții bolnavi să se uite la un desen animat și așa vor scăpa de plictiseală.
”Am ales Pediatria din cadrul Spitalului de Urgență din Târgu Jiu, pentru că acolo sunt copii care se plictisesc și sunt internați cu anumite boli. Este bine ca micuții să se uite la un desen animat, astfel nu vor sta în permanență triști. Acesta este motivul pentru care am donat cele 10 televizoare. Să le facem copiilor viața mai frumoasă, mai ales atunci când sunt internați cu diferite afecțiuni”, a spus..


