Sancțiuni drastice pentru șoferii gorjeni. Vezi despre ce este vorba!
Peste o mie de sancțiuni au aplicat polițiștii gorjeni în ultima perioadă. Astfel, cu această ocazie, polițiștii rutieri au aplicat în total 1.061 de...
Dosarul Elvirei Șarapatin, la Parchetul General
Parchetul General va cerceta dosarul în care deputatul PSD Gorj, Elvira Șarapatin, este acuzat de părăsirea locului accidentului. Elvira Șarapatin a acroșat pe 12 iunie un pieton, plecând apoi de la locul accidentului. "A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, iar la data de 12 iunie a.c. dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru competentă soluționare", a transmis IPJ Gorj. Dosarul a ajuns la Parchetul General dată fiind calitatea de deputat a șoferiței implicate.
Elvirei Șarapatin i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe perioada cercetărilor.
Deputatul PSD de Gorj, Elvira Șarapatin, a acroșat vineri o persoană pe trecerea de pietoni. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani din Novaci, care nu a suferit leziuni grave. Problema este că parlamentarul n..
Depistat fără permis și cu mașina sustrasă
Politistii gorjeni au identificat în trafic, un tânăr, de 18 ani, din oraș Baia de Arama, în timp ce conducea un autoturism pe DJ...
Niciun caz nou de infectare în Gorj
Gorjul nu a raportat marți niciun caz nou de Covid-19, în timp de la nivel național au fost 250 de cazuri noi în 24 de ore. Județul Gorj rămâne cu 175 de persoane infectate de la începutul pandemiei, din care 119 sunt deja vindecate și externate.
Crește însă de la o zi la alta numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu. 320 de gorjeni au intrat în izolare în ultimele 24 de ore, numărul total fiind de 1.764. Au fost și două persoane care au intrat în carantină, soț și soție din Țînțăreni, care nu au respectat izolarea. Aceștia vor fi nevoiți să achite la final costurile carantinei.
La nivel național au fost înregistrate 250 de noi cazuri de îmbolnăvire în 24 de ore, dar și zece decese, toate ale unor persoane cu comorbidități.
La ATI, în acest moment, sunt internați 173 de pacienți.
Cu mașina în șanț
Accident marți în Târgu Jiu, pe fondul ploilor și al carosabilului umed. O femeie de 43 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Barajelor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.
"Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", a transmis IPJ Gorj.
Primar din Gorj, dat de ANI pe mâna procurorilor
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești cu privire la posibila încălcare de către Iulian Berlescu, primarul comunei Berlești, a dispozițiilor art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Potrivit ANI, primarul Berlescu a emis o dispoziție în data de 10 august 2016 pentru aprobarea Regulamentului privind sporul pentru condiții vătămătoare și acordarea sporului în cuantum de 15% din salariul de bază angajaților primăriei, în baza căreia și-a creat un avantaj de natură patrimonială, la care nu era îndreptățit, conform prevederilor legale.
„Având în vedere cele de mai sus, rezultă indicii privind săvârşirea infracţiunii de „folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane”, prevăzută de art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal”, arată ANI.
Medicii cer să nu mai fie internați pacienții Covid fără simptome
Alianţa Medicilor USMR cere Ministerului Sănătății să oprească internarea asimptomaticilor COVID-19 în spitale. ”USMR-Alianța Medicilor solicită Ministerului Sănătății să oprească internarea pacienților asimptomatici COVID-19 în spitale și secții unde sunt internați pacienții cu coronavirus, care prezintă simptome. Pacienții asimptomatici pot fi urmăriți la domiciliu, nu internați cu cei care au simptome! Aceștia pot fi monitorizați atent la domiciliu. Este anormal să internezi pacienții asimptomatici într-un mediu infectat”, arată Alianţa Medicilor USMR într-o solicitare postată pe Facebook.
România este singura țară unde asimptomaticii sunt internați în același loc cu pacienții care prezintă simptome. Alianța Medicilor precizează că un procent important din pacienții asimptomatici este reprezentat de cadre medicale. ”În nici o altă țară pacienții asimptomatici nu sunt internați în același loc cu cei care au simptome. Atragem atenția asupra faptului că în România, un procent importan..
Râu de gunoaie, după viitură
Imagini incredibile cu râul Olteț, transformat după viitură într-un râu de gunoaie. Primăria Balș din județul Olt a intervenit de urgență pentru deblocarea cursului de apă, care risca să inunde localitatea. Imaginile însă sunt absolut șocante.
Reținut de polițiștii din Motru
Un bărbat de 33 de ani, din comuna gorjeană Bolboși, a fost reținut luni pentru 24 de ore de polițiștii din Motru, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințarea și tulburarea ordinii şi liniştii publice.
"Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul, că la data de 14 iunie a.c., bărbatul, aflându-se în incinta unei societăți comerciale din comuna Bolboși, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi ameninţat cu acte de violenţă şi agresat un tânăr, de 28 de ani, din comuna Dragotești", transmite IPJ Gorj.
În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale.
Soț și soție, duși în carantină
Un tânăr de 19 ani din Țînțăreni a sesizat luni poliția cu privire la faptul că este agresat de un bărbat din localitate. "La faţa locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că tânărul, în timp ce se afla pe un teren viran din comuna Țînțăreni, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost lovit de către un bărbat, de 47 de ani, din comuna Țînțăreni. Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", transmite IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul și soția acestuia, de 45 de ani, care a fost de față la conflict, figurau în autoizolare la domiciliu, nerespectând această măsură.
Aceștia au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, fiind introduși într-un centru de carantină.
Virgil Popescu: Programul de restructurare a ajuns la minister
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a vorbit luni în parlament despre problemele de la Complexul Energetic Oltenia. Acesta a dat asigurări că nu se va renunța complet la energia pe cărbune. Un astfel de anunț dramatic făcuse premierul Orban acum câteva săptămâni.
„Compania energetică Oltenia: vă înţeleg tuturor îngrijorarea. Este şi o îngrijorare a mea. Dar nu trebuie să confundăm miliarde de lei cu miliarde de euro. Cred că acei colegi ai noştri care vorbeau, vorbeau de 5 miliarde de lei. Chiar săptămâna trecută, joi, am avut o discuţie pe baza programului de restructurare care este adus la minister. L-am discutat cu conducerea companiei, l-am discutat cu Consiliul Concurenţei şi vă asigur că acel ajutor de 1,2 miliarde de euro de salvare se va transforma, aşa cum am promis, într-un ajutor de restructurare care va asigura supravieţuirea companiei energetice Oltenia şi o va face performantă. Şi nu prin închiderea totală a cărbunelui, ci prin trecerea pe gaz a unor elemente de produce..
Instabilitate meteo accentuată până joi
Întreaga ţară se află sub Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată până joi dimineaţa.
Potrivit atenţionării Cod galben emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 16 iunie, ora 10:00 - 18 iunie, ora 10:00 vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp.
Gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării, pe tot parcursul săptămânii.
Mugur Isărescu, colaborator al Securității
CNSAS a cerut în instanţă „constatarea calităţii de colaborator al Securităţii” pentru Mugur Isărescu, conform ziare.com. Dosarul a fost înregistrat, luni, la Curtea de Apel Bucureşti.
”Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane:-art. 3 lit. q (guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedinte, vicepreşedinte de bancă şi membrii consiliului de administraţie din sectorul bancar)-1 persoană”, se arată în comunicatul dat de instituţie după şedinţa de marţea trecută a Colegiului.
Conform ziare.com, persoana la care se face referire este guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Ziare.com a precizat că a încercat să obţină un punct de vedere de la Mugur Isărescu, dar deocamdată acesta nu a transmis niciun mesaj. Marţi, acţiunea vizându-l pe Mugur Isărescu figurează ca fiind înreg..
CE Oltenia va face angajări din CV-urile depuse în ultimul an
Complexul Energetic Oltenia își va acoperi lipsa acută de personal după pensionările masive care urmează selectând dintre cei care și-au depus cererile de angajare în ultimul an. O spune managerul companiei, Daniel Burlan, convins că nu vor fi probleme din cauza lipsei de personal pe care o reclamă tot mai des angajații și liderii de sindicat din minerit și energie.
Potrivit calculelor, până la finalul acestui an, vor fi cu 200 de angajați mai puțin în companie. „Conform bugetului de venituri și cheltuieli, vor fi mai puțini salariați cu 200 față de începutul anului, la finalul acestui an. Înseamnă 12.720 de salariați”, a spus Daniel Burlan, președintele Directoratului companiei, la Târgu Jiu TV.
Dacă vor fi totuși sute de mineri și energeticieni care vor cere să se pensioneze mai devreme, managerul companiei are un plan: să aleagă din rândul celor care au depus cereri de angajare în ultimul an, dacă aceștia nu și-au găsit un alt job între timp. „Dacă vor ieși la pensie 800 de oameni..
Telefon găsit pe o stradă din Târgu Jiu
Un bărbat de 43 de ani, din comuna gorjeană Bălești, s-a prezentat luni la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și a predat polițiștilor un telefon mobil pe care l-a găsit în zona centrală a municipiului Târgu Jiu.
"Îl invităm pe proprietarul telefonului să se prezinte la sediul poliției de lângă Primăria Municipiului Târgu Jiu, pentru a-și recupera bunul pierdut, cu un minim de dovezi care să arate că este, într-adevăr, deținătorul acestuia. Salutăm gestul cetățeanului și încurajăm și alte persoane să dea dovadă de empatie și spirit civic", a transmis IPJ Gorj.
Călin Georgescu: Renunțarea la energia pe cărbune înseamnă abandonarea suveranității naționale
Călin Georgescu, fost raportor al Organizației Națiunilor Unite, a vorbit despre Complexul Energetic Oltenia. Acesta spune că declarația premierului Orban cu privire la renunțarea la energia pe cărbune ține loc de abandonare a suveranității naționale. ”Pandemia coronavirus a fost o simulare”, a mai spus Georgescu.
Călin Georgescu trage un semnal de alarmă în privința Complexului Energetic Oltenia. Acesta dă vina pe guvernanți cu privire la situația creată la compania energetică, făcând referire și la importul de energie pe care România îl are. ”Vom fi la mâna altora”, spune acesta.
”Asta ține loc de abandonarea suveranității naționale pentru că, atâta timp cât nu mai esti independent energetic, ți-ai pierdut suveranitate. Mai mult decât atât, în perioada caracterizată de pandemia acestui virus, mii de mineri au fost în șomaj tehnic, dar cel mai important lucru pe care oamenii trebuie să-l cunoască este faptul că statul a ajuns să importe energie. Vreau să subliniez un lucru important..
Când se joacă derby-ul CFR Cluj – Universitatea Craiova
LPF a anunţat programul etapelor 4 şi 5 din play-off, respectiv 5 şi 6 din play-out. În etapa a patra Universitatea Craiova va evolua pe teren propriu, cu Astra Giurgiu pentru ca în etapa a cincea să se dispute derby-ul cu CFR Cluj, programat în deplasare.
LPF a anunţat programul etapelor 4 şi 5 din play-off, respectiv 5 şi 6 din play-out:
Etapa a 4-a din play-off:
Vineri, 19 iunie – ora 20.00: Universitatea Craiova – Astra Giurgiu.
Duminică, 21 iunie – ora 20.00: FCSB – Gaz Metan Mediaș.
Partida FC Botoșani – CFR Cluj va fi programată ulterior.
Etapa a 5-a din play-off:
Duminică, 28 iunie – ora 20.00: CFR Cluj – Universitatea Craiova.
Luni, 29 iunie – ora 20.00: Astra Giurgiu – FCSB.
Partida Gaz Metan Mediaș – FC Botoșani va fi programată ulterior
Etapa a 5-a din play-out:
Duminică, 21 iunie – ora 17.00: FC Voluntari – Poli Iași
Luni, 22 iunie – ora 17.00: Academica Clinceni – Chindia Târgoviște; ora 20.00: FC Viitorul – FC Hermannstadt.
Partida Dinamo – Sepsi va fi progr..
Derbiul CFR Cluj – Universitatea Craiova se joacă duminca
LPF a anunţat programul etapelor 4 şi 5 din play-off, respectiv 5 şi 6 din play-out. În etapa a patra Universitatea Craiova va evolua pe teren propriu, cu Astra Giurgiu pentru ca în etapa a cincea să se dispute derby-ul cu CFR Cluj, programat în deplasare.
LPF a anunţat programul etapelor 4 şi 5 din play-off, respectiv 5 şi 6 din play-out:
Etapa a 4-a din play-off:
Vineri, 19 iunie – ora 20.00: Universitatea Craiova – Astra Giurgiu.
Duminică, 21 iunie – ora 20.00: FCSB – Gaz Metan Mediaș.
Partida FC Botoșani – CFR Cluj va fi programată ulterior.
Etapa a 5-a din play-off:
Duminică, 28 iunie – ora 20.00: CFR Cluj – Universitatea Craiova.
Luni, 29 iunie – ora 20.00: Astra Giurgiu – FCSB.
Partida Gaz Metan Mediaș – FC Botoșani va fi programată ulterior
Etapa a 5-a din play-out:
Duminică, 21 iunie – ora 17.00: FC Voluntari – Poli Iași
Luni, 22 iunie – ora 17.00: Academica Clinceni – Chindia Târgoviște; ora 20.00: FC Viitorul – FC Hermannstadt.
Partida Dinamo – Sepsi va fi prog..


