Tot mai mulți pacienți în spitalul Covid. “Se pare că Novaciul a devenit focar”
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus crește pe zi ce trece. Astfel, încă 7 gorjeni au fost confirmați cu acest virus, în ultimele 24 de ore, în județul Gorj.
Spitalul Covid din Târgu Cărbunești primește noi pacienți infectați cu noul coronavirus. În prezent sunt internate 30 de persoane, dintre care 6 se află la Terapie Intensivă. Cei mai mulți sunt din Novaci.
Șeful unității medicale de la Târgu Cărbunești, Constantin Târziu, spune că au fost date peste cap planurile privind primirea pacienților non-covid, începând cu data de 1 iulie. ”Situația este dată peste cap de numărul pacienților infectați, număr ce crește de la zi la zi. Au mai venit pacienți de la Târgu Jiu, Novaci și Rovinari. Se pare că Novaciul ar fi devenit un focar. Eu vorbesc de pacienții care vin de la Novaci, nu știu dacă sunt toți din aceeași localitate”, a spus Constantin Târziu, la Radio Infinit.
De asemenea, directorul spitalului din Rovinari a spus că numai în ultima săptămâna au venit 7 persoane ..
Luptătorul K1 care a înjurat polițiștii, scos din arest
Luptătorul K1, implicat în scandalul de la Stănești, scapă de arestul preventiv. Ionuț Eugen Chiagă a fost plasat în arest la domiciliu. Decizia Tribunalului Gorj este fără cale de atac.
Tânărul nu are voie să părăsească, până la sfârșitul lunii iulie, domiciliul din comuna Poşta Câlnău, judeţul Buzău.
Compartimentul Supraveghere Judiciară din cadrul IPJ Buzău a fost desemnat cu supravegherea inculpatului, inclusiv prin pătrunderea în imobilul unde bărbatul execută măsura, fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta, a mai decis joi, 2 iulie, Tribunalul Gorj.
Scandalul din comuna gorjeană Stănești a avut loc în urmă cu aproape trei săptămâni. Doi tineri de 23 și 28 de ani, din Buzău, au fost arestați după ce au înjurat și amenințat doi polițiști care interveniseră la un scandal în care erau implicați.
Potrivit presei locale, Ionuț Eugen Chiagă este cunoscut în Buzău drept luptător K1, legitimat la o asociație sportivă de pe lângă o firmă de protecți..
Patron: Am fost furat și luat în râs de poliție. update: Suspectul a fost...
Furtul din magazine este tot mai prezent în Municipiul Târgu Jiu. Zilele trecute, un cetățean a intrat într-un magazin de haine second-hand, însă nu a ieșit cu produsele plătite, ci furate. Pentru a nu fi observat de vânzătoare, bărbatul a luat câteva articole vestimentare și le-a băgat în pantaloni.
Hoții și-au făcut upgrade metodelor de furt în funcție de situație. Fie că ascund produsele în pantalon, în geacă, fie că folosesc altă metodă, astfel de persoane sunt tot mai inventive. Astfel, patronul unui magazinul de haine second-hand este revoltat pe faptul că oamenii legii nu fac nimic în acest sens. Ba mai mult, sunt luați în râs, mai spune gorjeanul.
”Nu mă gândeam să fim bătaia lor de joc. Nu contează valoarea, ci fapta în sine. Mi-au zis că trebuia să asigur bunurile. Păi ce sa asigur, pantalonii pe care i-a furat? Ba mai mult, în urmă cu câteva zile, mi-a fost furată și o bicicletă din fața magazinului. S-au dus și au ridicat înregistrările. M-au luat peste picior. Mi-au zis ..
Opt grădinițe din Gorj, redeschise pe timpul verii. LISTA!
Cinci grădinițe din Târgu Jiu vor fi redeschise pe timpul verii. Alte trei vor funcționa la Rovinari, Bumbești-Jiu și Bustuchin.
Inspectoratul Școlar Județean Gorj a făcut publică lista cu unitățile de învățământ preșcolar deschise pe timpul vacanței. Acestea vor funcționa în lunile iulie și august, după un anumit program.
Primele care s-au redeschis sunt cele de la Bustuchin și Bumbești-Jiu. De luni, 6 iulie, și până la sfârșitul lunii își vor redeschide porțile trei grădinițe din municipiul Târgu Jiu. Este vorba de Grădinița cu Program Prelungit nr.1, Grădinița cu Program Prelungit nr. 10 și Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor”.
Apoi, de la 1 august, Grădinița cu Program Prelungit „Scufița Roșie” Târgu Jiu, Grădinița cu Program Prelungit „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Grădinița cu Program Prelungit Rovinari vor primi grupele de copii.
„Fiecare unitate de învățământ va fi deschisă pentru preșcolarii înscriși în anul școlar 2019-2020 în unitatea respectivă, ai c..
Patron: Am fost furat și luat în râs de poliție
Furtul din magazine este tot mai prezent în Municipiul Târgu Jiu. Zilele trecute, un cetățean a intrat într-un magazin de haine second-hand, însă nu a ieșit cu produsele plătite, ci furate. Pentru a nu fi observat de vânzătoare, bărbatul a luat câteva articole vestimentare și le-a băgat în pantaloni.
Hoții și-au făcut upgrade metodelor de furt în funcție de situație. Fie că ascund produsele în pantalon, în geacă, fie că folosesc altă metodă, astfel de persoane sunt tot mai inventive. Astfel, patronul unui magazinul de haine second-hand este revoltat pe faptul că oamenii legii nu fac nimic în acest sens. Ba mai mult, sunt luați în râs, mai spune gorjeanul.
”Nu mă gândeam să fim bătaia lor de joc. Nu contează valoarea, ci fapta în sine. Mi-au zis că trebuia să asigur bunurile. Păi ce sa asigur, pantalonii pe care i-a furat? Ba mai mult, în urmă cu câteva zile, mi-a fost furată și o bicicletă din fața magazinului. S-au dus și au ridicat înregistrările. M-au luat peste picior. Mi-au zis ..
Practica taximetrie ilegală. Află ce sancțiune a primit!
Transporta persoane ilegal. Este vorba despre un barbat de 52 de ani, Rovinari. Politistii l-au identificat pe ruta Rovinari – Bâlteni, fără a deține...
Putin poate rămâne președinte până în 2036
Rusia a adoptat o așa zisă reformă constituţională care-i permite lui Vladimir Putin să rămână la Kremlin până în 2036. Ruşii au validat cu 77.92% acest bloc de amendamente care, în afară de problema mandatelor preşedintelui în funcţie, introduc totodată principiile conservatoare ale acestuia în Constituţie.
Vladimir Putin le-a cerut marţi ruşilor să garanteze ”stabilitatea, securitatea şi prosperitatea” Rusiei, pe care se laudă că a scos-o din haosul postsovietic.
”A avut loc un referendum triumfal de încredere în preşedintele Putin”, a declarat un purtător de cuvţnt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în urma acestui vot care a durat o săptămână şi care s-a încheiat în mod oficial cu o victorie a taberei ”da” cu 77,92% din voturile exprimate.
Votul ”împotrivă” a fost de 21,27%, potrivit rezultatelor finale difuzate joi de Comisia Electorală. Prezenţa la vot a fost de aproximativ 65%.
Districtul autonom Neneţia, în Arctica, este singura regiune din Rusia în care tabăra ”nu” a obţinut o..
13 elevi din Gorj, admiși la liceele militare
Ministerul Educației a publicat rezultatele finale ale repartizării în liceele militare. Din cei 60 de absolvenți de clasa a VIII-a din Gorj care s-au înscris la colegiile militare, doar 13 au fost admiși.
Cea mai mare medie de admitere, 9,88, a fost a unui elev de la Școala Gimnazială nr. 1 din Motru. El a optat pentru Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba-Iulia. Tot aici va ajunge și un absolvent al Școlii Gimnaziale nr. 1 din Rovinari. Tânărul a fost admis cu media 9,35.
Restul elevilor din Gorj vor studia din toamnă la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova. Ei provin de la unități de învățământ din Târgu Jiu, Turceni, Tismana, Crușeț, Licurici, Săulești, Scoarța și Văgiulești.
Primul picat sub linie din Gorj este un absolvent al Școlii Gimnaziale „Sf. Nicolae” din Târgu Jiu, cu media 8,97.
În acest an, cea mai mică medie cu care s-a intrat la un colegiu militar a fost 9.00.
CE Oltenia cumpără din nou măști de protecție
Complexul Energetic Oltenia continuă achizițiile de echipamente și materiale de protecție anti-Covid 19. Compania va cumpăra o nouă tranșă de măști chirurgicale. Comanda este de 53.000 de bucăți de măști faciale cu trei straturi de protecție, din material nețesut. Ele vor fi împărțite angajaților din termocentrale și carierele miniere.
Contractul va fi atribuit prin negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare, dată fiind situația epidemiologică din țară pentru care a fost declarată starea de alertă.
Ofertele se primesc până luni, 6 iulie, ora 13.00, iar prețul cel mai scăzut va fi luat în calcul la stabilirea câștigătorului.
Cel mai recent caz de Covid-19 de la Complexul Energetic Oltenia a fost la Cariera Peșteana.
Control la un prestigios colegiu din Târgu Jiu. Li se cer bani elevilor!
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat verificări la Colegiul Național “Spiru Haret”, după ce i s-a semnalat faptul că elevilor nu li se semnează fișa de lichidare dacă nu plătesc unele îmbunătățiri făcute la clasă.
Toate îmbunătățile ar trebui făcute din bani publici, sumele fiind cerute elevilor cu încălcarea legii. Potrivit sesizării, elevii au pus bani să cumpere scaune pentru catedre, care apoi au fost mutate în cancelarie.
“Pe tot parcursul anilor ne-au cerut bani și de-abia când au început sa pice cărămizile de pe liceu au făcut îmbunătățiri, iar toți banii pe absente și pe fondul școlii care se cereau in anii anteriori au intrat in buzunarele conducerii”, se arată în sesizare.
Primarul a reacționat pe pagina de socializare. “Am fost anunțat adineauri de o situație neplăcută apărută la Colegiul Național "Spiru Haret", legată de solicitarea unor sume de bani elevilor pentru unele îmbunătățiri din unitatea de învățământ. Îi asigur atât pe elevi, cât și pe părinți c..
Tânăr din Gorj, mort în urma unui accident de motocicletă
Un accident rutier s-a petrecut, marți noaptea, în comuna Stănești. Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din localitate s-a stins din viață....
Șapte cazuri noi de Covid în Gorj
Creștere importantă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus în județul Gorj, unde s-au înregistrat șapte cazuri noi în 24 de ore. În ultimele zile au fost persoane infectate în mai multe fabrici și instituții.
„Până în momentul de față, la nivelul județului Gorj au fost înregistrate 241 cazuri confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, 167 de persoane sunt vindecate și externate, iar 10 persoane au decedat. De la începutul pandemiei, la nivelul județului Gorj, s-au prelevat 4220 teste, din care 85 sunt în așteptare“, a transmis Direcția de Sănătate Publică Gorj.
Nouă persoane mai sunt în carantină la nivelul județului, iar numărul celor aflați în izolare era joi de 1.802.
La nivel național au fost 450 de noi cazuri de îmbolnăvire și 20 decese. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Se strânge cureaua la primăriile din Gorj. Bugetul este aproape terminat
Primarii din județul Gorj se confruntă în continuare cu problema lipsei banilor. Bugetul este pe terminate, iar cheltuielile sunt mari. De exemplu, la Primăria Scoarța, vistieria este aproape goală și primarul se teme pentru funcționarea instituției în bune condiții.
Se strânge cureaua din ce în ce mai mult la primăriile din Gorj. Banii sunt bine calculați, tocmai pentru a nu exista riscul să rămână fără salarii. Anumite investiții vor avea și ele de suferit.
Primarul localității Scoarța, Ion Stamatoiu, spune că are zeci de însoțitori pentru persoanele cu handicap și nu îi poate lăsa fără bani. Are nevoie de bani pentru funcționare. ”Dacă nu vom fi sprijiniți și nu vor fi acordate sume către bugetul local, am probleme cu salariile. Noi ținem de bani. O să ne trezim spre sfârșitul anului că nu o să mai avem bani de salarii. Nu vreau să ajung să tai din banii oamenilor. Toți au probleme. Avem și acești însoțitori ai persoanelor cu handicap. Sunt miliarde pe care noi trebuie să le dăm. ..
Finala Cupei României se putea juca la Târgu Jiu
Finala Cupei României se dispută pe 22 iulie, cel mai probabil pe stadionul de la Ploiești, nu la Craiova cum se stabilise iniţial. La un moment dat s-a luat în discuţie şi stadionul din Târgu Jiu pentru a se juca aici finala, dar oficialii FRF au renunţat la idee.
Federația Română de Fotbal va anunța zilele viitoare numele arenei care va găzdui finala Cupei României. Din informațiile publicate de Pro Sport, arena „Ilie Oană” din Ploiești a fost aleasă deja să fie gazda evenimentului iar partida se va juca fără spectatori, pentru prima oară în istorie.
Se prefigurează, pentru ultimul act al întrecerii, care va avea loc pe 22 iulie, o finală Sepsi Sfântu Gheorghe-FCSB după ce grupările respective s-au impus clar, în prima manșă.
Oficialii FRF sunt în dialog cu autoritățile pentru a permite accesul spectatorilor la acest meci, măcar pentru a acoperi 20 la sută din capacitatea stadionului. Adică să fie în jur de 2.000 oameni prezenți la ultimul act la competiției KO din fotbalul române..
Își anunță candidatura la Primăria Târgu Jiu
Horațiu Guță își va anunța vineri candidatura pentru pentru Primăria Târgu Jiu, din partea Partidului Puterii Umaniste (social-liberal). Se va întâmpla la ora 11.00, la Poarta Sărutului.
"Alături de Horațiu Guță se vor afla Marian Popescu - liderul filialei Gorj a PPU (social-liberal), împreună cu deputatul umanist Andrei Gerea și Ion Toma, vicepreședinte PPU (social-liberal) și coordonator al zonei de Sud-Vest.
Horațiu Guță este un antreprenor născut în Târgu Jiu, care acum se întoarce acasă, în orașul pe care îl iubește. Proiectul lui Horațiu Guță pentru Târgu Jiu este un plan ambițios, în mai mulți pași, pentru a transforma orașul într-o adevărată metropolă europeană, cu accent pe relansarea industriei locale", transmite formațiunea într-un comunicat de presă.
Amendă pentru un medic veterinar
Un medic veterinar din comuna gorjeană Aninoasa a fost amendat pentru că nu are contract cu o firmă specializată în colectarea deșeurilor medicale. Garda de Mediu Gorj a mers la fața locului în urma unei sesizări. În apropierea cabinetului veterinar, au fost găsite deșeuri arse.
"Urmare a unei sesizări cu privire la gestionarea unor deșeuri provenite din activitatea veterinara, comisarii Gărzii de Mediu Gorj s-au deplasat in locația indicată, iar pentru neconformitățile constatate au aplicat o sancțiune contravenționala in valoare de 6000 lei, cabinetului medical veterinar", a transmis Garda de Mediu Gorj.
Prima avertizare de caniculă din acest an
Meteorologii au emis prima avertizare cod galben de caniculă din această vară, pentru sudul și estul țării. Joi și vineri temperaturile vor atinge 37 de grade.
Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.
Indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități pe arii restrânse și în restul zonelor de câmpie și podiș. În sud-estul teritoriului vremea se va menţine caniculară și la finalul săptămânii.
Bîrcă: Și profesorii își bat joc de școală!
Un nou examen fără niciun promovat! Nu a fost nicio surpriză pentru autoritățile din Turburea să vadă că, din nou, liceul din comuna gorjeană este pe lista rușinii. Primarul susține că vina este împărțită. Atât spre profesori, cât și spre copii și părinți. Îi arată cu degetul și pe dascăli și îi acuză că nu își dau interesul să schimbe această statistică.
Doar șase absolvenți s-au înscris să susțină examenul de Bacalaureat la Liceul Tehnologic din Turburea. Niciunul nu a promovat, iar rezultatele au fost din nou dezastruoase. În plus, niciunul dintre cei 18 elevi care au terminat clasa a XIII-a la seral nu s-a înscris să dea BAC-ul. „Nu avem promovați deoarece s-au înscris la examen șase elevi din promoțiile anterioare. Aceștia nu au obținut rezultatul așteptat pentru că ei s-au rupt de școală și sunt admiși la liceul nostru cu medii foarte mici și este destul de greu să ridici un copil de 1 sau 2 până la 6 în câțiva ani”, a declarat Maria Cojocaru, directorul Liceului Tehnologic din ..


