Botez cu 100 de persoane, în Bumbești-Jiu, oprit de polițiști. Amenzi uriașe!

0
Polițiștii din Gorj au făcut noi verificări, sâmbătă noaptea, în localurile din județ. Așa au descoperit că într-un local din Bumbești-Jiu a fost organizat un botez la care au participat 100 de invitați, în spațiu închis. Într-un cartier din Târgu Jiu, la o terasă a avut loc o cununie la care nu s-a respectat nicio regulă de distanțare socială. Polițiștii au aplicat amenzi uriașe. În total, aproximativ 100 de localuri au fost verificate numai sâmbătă noaptea. Cele mai mari nereguli au fost depistate în Bumbești-Jiu, unde a avut loc un botez cu 100 de petrecăreți, în interior, deși regula este ca la astfel de evenimente să participe cel mult 20 de persoane. “Polițiști din cadrul IPJ Gorj s- au sesizat cu privire la faptul că la un restaurant ,din orasul Bumbesti-Jiu, este in desfasurare un eveniment (botez) in spatiu inchis, cu un numar de aproximativ 100 persoane, organizatorul evenimentului fiind un tânăr de 26 ani din localitate. In acest sens s-a actionat pentru prevenirea, combat..

Situație critică la spitalul din Târgu Cărbunești

0
Situația de la Spitalul Covid din Târgu Cărbunești se complică de la zi la zi. Sunt peste 100 de persoane internate în cadrul unității medicale, iar cadrele medicale abia mai fac față. ”Viața noastră din spital este din ce în ce mai grea”, transmite directorul spitalului, Constantin Târziu. Numărul mare de pacienți infectați cu noul coronavirus îi suprasolicitată pe medici. Este și cazul spitalului de la Târgu Cărbunești, unitate medicală destinată tratării pacienților purtători ai acestui virus. Managerul spitalului, Constantin Târziu, spune că numărul pacienților care au simptome este din ce în ce mai mare. ”Noi facem față din ce în ce mai greu. Eu sunt de gardă din această dimineață și până mâine. Foarte greu, iar pacienții vin la distanțe de timp, trebuie să stăm îmbrăcați în acele combinezoane. Nu vreau să spunem că suntem niște eroi, dar viața noastră din spital este din ce în ce mai grea, pe fiecare zi. Dacă la început a fost mai ușor, acum lucrurile se complică. Dacă atunci a..

„Decar” de la CNTV, admis la Manchester

0
Chiar și în pandemie, sunt tineri absolvenți de liceu din Gorj care au optat să studieze la o facultate în afara țării. Numai de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu sunt mai mulți tineri care au fost deja admiși la universități de prestigiu din Marea Britanie, Olanda sau Danemarca. Printre ei este Mihnea Popeangă, unul dintre absolvenții care au reușit să ia examenul de Bacalaureat cu zece pe linie. Mihnea Popeangă a absolvit, anul acesta, Colegiul Național Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu. De câteva luni, era decis că vrea să studieze în afara țării. Pandemia de coronavirus îi dă emoții, dar cea mai mare dorință a lui este să învețe în Marea Britanie, unde a și fost admis cu brio mai ales că a luat BAC-ul cu zece. „Am luat nota 10 la Bacalaureat, la toate cele trei materii. Urmează să studiez în Marea Britanie, la Universitatea din Manchester. Mi-am dorit o experiență nouă, care consider că mă va ajuta să mă dezvolt ca persoană, să văd o societate nouă, un sistem ..

Vrea în parlament, după încă un mandat la primărie

0
Primarul din comuna gorjeană Câlnic, Dumitru Vulpe, ia în calcul o candidatură la parlamentare. Cel care se află la cârma localității spune că se gândește la o schimbare, dar abia după ce va mai candida pentru încă un mandat de primar. Șeful localității spune că mai are de realizat lucruri bune pentru cetățenii săi, iar apoi se gândește la o schimbare: ”Consider că mai am multe investiții de făcut pentru comuna Câlnic, iar după aceea o să ma mai gândesc. Orice om își dorește și altceva, o schimbare. Nu am emoții pentru obținerea unui nou mandat la primărie”, a spus primarul din Câlnic, Dumitru Vulpe, la Radio Impact. Dumitru Vulpe se află la cel de-al treilea mandat de primar.

Bugetul Primăriei Târgu Jiu, grav afectat

0
Situație nu tocmai bună la Primăria Târgu Jiu. Unitatea administrativ teritorială are o gaură în buget de aproximativ 10 milioane de lei. Motivul este legat de pandemia care a lovit România. Starea de urgență continuată cu cea de alertă a afectat mult activitatea firmelor din Târgu Jiu. Astfel, impozitul pe venit și pe salarii nu a mai ajuns în bugetul local, spune primarul Romanescu. ”Suntem, din punct de vedere bugetar, într-o situație extrem de dificilă. Așa cum vă spuneam, bugetul a fost afectat cu 100 de miliarde de le vechi. Să nu uităm că sunt aproape 4 luni de când am intrat în această pandemie, iar activitatea societăților comerciale a fost blocată și acolo au apărut mai probleme cu alimentarea bugetului de stat pe impozitul de venit și de salarii. S-au repartizat sume mici către autoritățile publice locale”, a spus primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, la Radio Infinit. Edilul are speranțe în Guvernul României că se vor aloca fondurile necesare în perioada următoare. ..

Film în aer liber, la Coloana Infinitului

0
Eveniment inedit în Târgu Jiu. Parcul Coloanei fără Sfârșit s-a transformat, sâmbătă seara, într-o sală imensă de cinema. A fost proiect un film în apropierea sculpturii lui Brâncuși spre bucuria multor tineri care abia așteptau un astfel de moment. Nu au fost uitate nici regulile de distanțare impuse de pandemie. Parcul care găzduiește Coloana Infinitului s-a umplut de tineri, sâmbătă seara. Peste 100 de persoane și-au cumpărat bilet la primul film în aer liber. Este inițiativa mai multor tineri din Târgu Jiu care au vrut să anime parcul, să ofere un moment unic participanților și le-a ieșit. „Este superb. Nu am mai ieșit de mult din casă. Doar serviciu și atât. M-am bucurat când am aflat despre eveniment. Aici este foarte frumos. Și Coloana Infinitului, și aceste fotolii multicolore, aer liber. Stăm la distanță. Avem și mască de protecție să ne știm în siguranță și abia așteptăm să înceapă filmul”, ne-a spus o tânără. „Nu am mai fost la un film de câteva luni, înainte să se închidă ..

Sute de kilograme de legume și fructe au fost confiscate

0
Polițiștii gorjeni au identificat un bărbat, de 66 de ani, din comuna Grozești, județul Mehedinți, care a oferea spre vânzare ambulantă, cantitatea de 316...

Au pătruns în locuința unei femei. Hoții au fost prinși

0
Politistii gorjeni au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr, de 25...

Acțiuni antiCovid. Sute de firme verificate și amendate!

0
Prefectul de Gorj a dispus acţiuni de verificare, cu efective mărite, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, cu privire la verificarea respectarii măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. La activităţile desfăşurate au participat poliţiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanţi ai ISU, ANPC, ANSVA, Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii. Astfel, au fost verificate în ultimele șapte zile 848 de societăți comerciale, fiind aplicate 321 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 181.072 lei. Dintre acestea, 108 sanctiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în contextul COVID 19, în valoare de 5.500 lei. "În decursul acțiunilor, a fost identificată o societate comerciala care nu respecta măsurile de diminuare a impactului riscurilor privind organizarea de activități în spațiul public, pentru care au fost instituite restricții..

Orban vrea „controale la sânge” în toată țara

0
Premierul României a solicitat prefecților și șefilor de instituții deconcentrate ca, în vedere asigurării respectării regulilor de protecție a sănătății oamenilor, să amplifice la maximum controalele. Prim-ministrul a cerut astfel controale în supermarketuri, în piețe, la metrou și în transportul feroviar, la terase, cluburi, restaurante și benzinării, precum și la locurile de joacă pentru copii. Alte zone luate în vizor sunt instituțiile publice - ANAF, Direcţiile de Impozite şi Taxe Locale, Registrul Comerţului, precum şi la cele ale companiilor care furnizează servicii şi trebuie să asigure respectarea regulilor pentru clienţii lor care vin să îşi plătească facturile. ”Vreau să transmit un mesaj simplu: fără menajamente, fără milă față de cei care încalcă legea și care încalcă regulile de protecție sanitară. Toate instituțiile cu atribuții de control trebuie să fie mobilizate în teren și să controleze la sânge peste tot unde trebuie respectate reguli, respectarea acestor reguli,..

Orban vrea „controale la sânge” în toată țara

0
Premierul României a solicitat prefecților și șefilor de instituții deconcentrate ca, în vedere asigurării respectării regulilor de protecție a sănătății oamenilor, să amplifice la maximum controalele. Prim-ministrul a cerut astfel controale în supermarketuri, în piețe, la metrou și în transportul feroviar, la terase, cluburi, restaurante și benzinării, precum și la locurile de joacă pentru copii. Alte zone luate în vizor sunt instituțiile publice - ANAF, Direcţiile de Impozite şi Taxe Locale, Registrul Comerţului, precum şi la cele ale companiilor care furnizează servicii şi trebuie să asigure respectarea regulilor pentru clienţii lor care vin să îşi plătească facturile. ”Vreau să transmit un mesaj simplu: fără menajamente, fără milă față de cei care încalcă legea și care încalcă regulile de protecție sanitară. Toate instituțiile cu atribuții de control trebuie să fie mobilizate în teren și să controleze la sânge peste tot unde trebuie respectate reguli, respectarea acestor reguli,..

Soția unui salariat din Prefectura Gorj, infectată. Panică la MAI

0
Soția unui salariat cu funcție de conducere din Prefectura Gorj a fost depistată pozitiv la testul pentru noul coronavirus. Femeia de 47 de ani lucrează la Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Gorj. Este foarte probabil ca și salariatul prefecturii să fie pozitiv, pentru că acesta și-a pierdut gustul și mirosul. Este deja panică la Ministerul Afacerilor Interne, care a trimis săptămâna trecută corpul de control în verificări la Pefectura Gorj, ceea ce a și determinat demisia prefectului Rujan. Este foarte probabil ca salariații MAI trimiși în control, patru la număr, să intre în izolare sau chiar să fie infectați, pentru că au intrat în contact direct cu angajatul suspectat acum de Covid-19. Până în momentul de față, 405 persoane din județul Gorj au fost confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, 202 persoane sunt vindecate și externate, iar 12 persoane au decedat. În ultimele 24 de ore au fost treizeci de noi infectări.

Un nou record de îmbolnăviri în România

0
698 noi cazuri de îmbolnăvire cu Covid 19 au fost raportate sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică, fiind un nou record pentru România de infectări în 24 de ore. Gorjul figurează în raportare cu 405 cazuri de la începutul pandemiei, ceea ce înseamnă treizeci de cazuri noi în 24 de ore. Într-o singură zi au fost înregistrate 24 decese (16 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Dolj, Galați, Maramureș, București, Olt, Prahova și Sibiu. 23 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități. La ATI, în acest moment, sunt internați 239 de pacienți. Revenim cu detalii.

Jurist și director, arestați la Mehedinți

0
Juristul Prefecturii Mehedinți și un director de la Cadastru din Primăria Drobeta Turnu Severin au fost arestați pentru 30 de zile. Cei doi au fost prinși în flagrant în timp de luau mită 30.000 de euro. Măsura preventivă a fost luată de Tribunalul Dolj la cererea Direcției Naționale Anticorupție. Constantin Vintilă, șeful Serviciului Juridic din Prefectura Mehedinți și membru al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, împreună cu directorul executiv al Direcției Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin, Cătălin Iancu Preduț, au fost prinși, de către procurorii anticorupție, în flagrant în timp ce luau mită, potrivit unui comunicat al DNA. Cei doi au fost prinși ieri luând mită 30.000 de euro de la moștenitoarea unui teren de 5.000 de metri pătrați în intravilan, în Drobeta Turnu Severin. Aceștia i-ar fi cerut femeii o bucată de 1.000 de metri pătrați din terenul revendicat, însă până la urmă au primit ieri 30...

Ecologizare pe malul Jiului

0
O acțiune de ecologziare a avut loc sâmbătă la barajul de la Vădeni, aceasta fiind organizată de către Instituția Prefectului Gorj, alături de Consiliul Județean, prin Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și Activităților de Salubrizare Gorj, Inspectoratul de Situații de Urgență, Salvamont Gorj, Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj și Hidroelectrica. Au fost strânși aproximativ 1000 de saci de peturi. Deșeurile au fost aduse în cea mai mare parte de viitura de acum două săptămâni. La acțiune au participat și președintele CJ Gorj - Cosmin Popescu și prefectul Cristinel Rujan, dar și zeci de voluntari.

Director spital Covid: Unii au impresia că au venit la tratament balnear

0
Pacienții internați la spitalul din Târgu Cărbunești au pretenții tot mai mari. Cafea, ceai, sucuri și altele, acestea sunt doleanțele celor internați, spune managerul unității medicale, Constantin Târziu. Își doresc condiții ca la ei acasă, iar pe cei din conducerea spitalului îi miră asta. Este vorba despre persoanele care ajung în spitalul Covid din Târgu Cărbunești. ”Unii au impresia că au venit la tratamente balneare, nu la tratament pentru Covid”, spune managerul spitalului. ”Diversitatea pacienților care vin la spitalul din Cărbunești, să mă ierte dacă voi deranja pe cineva, este total diferită. Sunt pacienți care consideră că ar fi venit la tratament balnear, nu la tratamentul pentru o boală. Au numai doleanțe, dorințe. Cer cafea, ceai, noi nu putem să asigurăm totul, suntem spital, totuși. Eu asigur apă minerală, le-am dat Coca-Cola fără zahăr, cafea în fiecare dimineață, le cumpărăm și alte lucruri. Își doresc cam tot ce au ei acasă”, a spus Constantin Târziu, la Targu Jiu ..

Cristian Lupuţ nu va mai antrena la Târgu Jiu

0
ACS Viitorul Târgu Jiu a rămas fără antrenor după ce contractul cu Cristian Lupuț a expirat şi nu va fi prelungit. Antrenorul orădean a preluat Viitorul sezonul trecut când fosta echipă Energeticianul a preluat locul din Liga 2 al Luceafărului Oradea. ACS Viitorul Târgu Jiu a rămas fără antrenor a informat vineri Liga2.ro. Antrenorul Cristian Lupuț și conducerea clubului nu au mai ajuns la un acord, în vederea prelungirii contractului, deși între cele două părți exista o înțelegere verbală. Din cauza pandemiei și a problemelor financiare, clubul va avea o altă strategie pentru stagiunea următoare, iar bugetul va fi regândit,a mai informat sursa citată. După despărțirea de Cristian Lupuț, Viitorul Târgu Jiu trebuie să își caute un nou antrenor până la reluarea activității. Până în acest moment, echipa nu s-a reunit și nu a început antrenamentele. ”Nu s-a mai prelungit contractul cu domnul Lupuț. Bugetul a avut de suferit din cauza pandemiei și a fost regândită strategia clubului. A fo..

Scandalagiii din Stănești scapă și de arestul la domiciliu

0
Cei doi tineri din Buzău, care au provocat în urmă cu o lună un scandal-monstru în comuna gorjeană Stănești și au amenințat polițiștii în plină stradă, au primit o nouă decizie favorabilă din partea instanței. Cei doi bărbați, de 22 și 28 ani, au scăpat și de arestul la domiciliu și vor fi anchetați în libertate. Asta dacă sentința Judecătoriei Târgu Jiu va rămâne definitivă. O măsură similară s-a luat și în cazul bărbatului din Stănești, Ion Andrițoiu, care a tăiat cu cleștele cătușele unuia dintre agresori. „...înlocuieşte măsura arestului la domiciliu, sub puterea căreia se află inculpații Chiagă Ionuț-Eugen, Radu Cosmin-Alexandru și Andrițoiu Ion, cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile calculată, începând cu data rămânerii definitive a prezentei, urmând a se proceda la verificarea măsurii preventive în procedura de cameră preliminară în termenul de 60 de zile”, este sentința pe scurt a instanței gorjene. În plus, cei trei inculpați nu au voie să deţină, ..