A vorbit despre perioada în care a fost infectat: Încărcătura psihică este mare
Infectarea cu noul coronavirus te poate afecta mai mult psihic, mai ales că acest virus se poate transmite și la alții. Prin același sentiment a trecut și șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.
Șeful salvamontiștilor de la Gorj a povestit clipele prin care a trecut după ce a aflat că este infectat cu noul coronavirus. Acesta spune că cel mai greu i-a fost din punct de vedere psihic.
”Mulțumesc lui Dumnezeu și medicilor care s-au ocupat de mine. Cred că am avut o formă ușoară, am trecut cu bine peste această perioadă. Eu nu prea am avut simptome. Nu mai am nicio problemă acum. Dacă peste boală am trecut ușor, încărcătura psihică este foarte mare. Te gândești tot timpul dacă ai infectat pe cineva sau nu. Te afectează mintal, gândidu-te că poți afecta pe cineva. Vorbeam la telefon tot timpul cu familia, cu prietenii”, a spus Sabin Cornoiu, la Radio Infinit.
Din fericire, niciun angajat al Salvamont Gorj nu a luat acest virus, a mai spus Cornoiu.
Sute de mijloace de transport verificate
270 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în ultimele 24 de ore, în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.
Au fost verificate 1.400 de persoane, 340 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate/ alte zone de interes, precum și 426 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.
"Pentru neregulile constatate au fost aplicate 89 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 37.750 lei, din care 33 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 56 pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative pentru protejarea populației în contextul Covid 19 și privind ordinea, liniștea publica și circulația rutiera.
Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse..

Un fost șef din poliție, candidat la primărie. „Vin patru ani fără bani”
A lucrat vreme de 27 de ani în poliție, iar acum este interesat de politică și vrea să candideze la primărie. Este vorba despre Florea Preda, fostul șef al Poliției Motru și unul dintre cei mai apreciați artiști ai Gorjului.
Florea Preda, sau Florin Preda-Dochinoiu, cum este cunoscut printre artiști, este candidatul USR pentru Primăria Motru.
A fost poliţist 27 de ani şi a îndeplinit diferite funcţii, de la ajutor şef de post, până la şef de poliţie. Acum este colonel în rezervă.
„Nu sunt de vânzare! Eu vin la primărie patru ani, fără bani! Salariul primarului va fi transformat într-un premiu de excelenţă, care va fi acordat, lună de lună, oricărei persoane care va face ceva pozitiv pentru oraşul meu. Salariul primarului poate fi şi al tău! Gândiţi-vă că salariul de primar va fi, timp de patru ani, donat lunar, pentru un concurs de proiecte, un concurs de proiecte pentru Motru! Gândiţi-vă la o premieră în România: «Salariul primarului dat cetăţeanului!»” , a spus candidatul USR, înt..
Un fost șef din poliție, candidat la primărie. „Vin patru ani fără bani”
A lucrat vreme de 27 de ani în poliție, iar acum este interesat de politică și vrea să candideze la primărie. Este vorba despre Florea Preda, fostul șef al Poliției Motru și unul dintre cei mai apreciați artiști ai Gorjului.
Florea Preda, sau Florin Preda-Dochinoiu, cum este cunoscut printre artiști, este candidatul USR pentru Primăria Motru.
A fost poliţist 27 de ani şi a îndeplinit diferite funcţii, de la ajutor şef de post, până la şef de poliţie. Acum este colonel în rezervă.
„Nu sunt de vânzare! Eu vin la primărie patru ani, fără bani! Salariul primarului va fi transformat într-un premiu de excelenţă, care va fi acordat, lună de lună, oricărei persoane care va face ceva pozitiv pentru oraşul meu. Salariul primarului poate fi şi al tău! Gândiţi-vă că salariul de primar va fi, timp de patru ani, donat lunar, pentru un concurs de proiecte, un concurs de proiecte pentru Motru! Gândiţi-vă la o premieră în România: «Salariul primarului dat cetăţeanului!»” , a spus candidatul USR, înt..
A vorbit despre perioada în care a fost infectat: Încărcătura psihică este mare
Infectarea cu noul coronavirus te poate afecta mai mult psihic, mai ales că acest virus se poate transmite și la alții. Prin același sentiment a trecut și șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.
Șeful salvamontiștilor de la Gorj a povestit clipele prin care a trecut după ce a aflat că este infectat cu noul coronavirus. Acesta spune că cel mai greu i-a fost din punct de vedere psihic.
”Mulțumesc lui Dumnezeu și medicilor care s-au ocupat de mine. Cred că am avut o formă ușoară, am trecut cu bine peste această perioadă. Eu nu prea am avut simptome. Nu mai am nicio problemă acum. Dacă peste boală am trecut ușor, încărcătura psihică este foarte mare. Te gândești tot timpul dacă ai infectat pe cineva sau nu. Te afectează mintal, gândidu-te că poți afecta pe cineva. Vorbeam la telefon tot timpul cu familia, cu prietenii”, a spus Sabin Cornoiu, la Radio Infinit.
Din fericire, niciun angajat al Salvamont Gorj nu a luat acest virus, a mai spus Cornoiu.
Zeci de copii din Gorj, izolați după un banchet
Zeci de copii din Gorj, care au fost acum o săptămână la un banchet în Brașov, sunt izolați la domiciliu. Unul dintre ei a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, astfel că toți ceilalți au fost izolați.
La petrecerea respectivă au fost și copii din alte județe, în total circa o sută. Pe filmări s-a văzut că au petrecut în spațiu închis, în ciuda interdicțiilor impuse de starea de alertă.
Din Gorj, 30 de copii care au terminat clasa a VIII-a ar fi în izolare, după ce colegul lor a fost testat pozitiv.
Afaceri în creștere pentru un investitor din Gorj. Investiție nouă!
Producătorul de sisteme de gips-carton, tencuieli și gleturi Etex Building Performance (Siniat România), parte a Grupului Etex, a înregistrat, în primul semestru al acestui an, o cifră de afaceri de 130 milioane de lei, în creștere cu 10% față de primele șase luni ale anului trecut, ca urmare a avansului vânzărilor din retail și a diversificării mixului de produse, în ciuda contextului economic dificil.
În România Etex operează două unități de producție de materiale de construcții sub brandul Siniat: fabrica de gips-carton de la Turceni și fabrica de ipsosuri, gleturi și tencuieli pe bază de ipsos de la Aghireșu.
„Deciziile pe care le-am luat imediat după declanșarea crizei cauzate de coronavirus, au contribuit la temperarea reculului pieței și creșterea vânzărilor pe segmentul de retail. Vom fi atenți la evoluția pieței, mai ales că vom avea de trecut peste o serie de provocări în perioada următoare. Suntem însă încrezători în potențialul de creștere al economiei românești și al pie..
Aparat RMN la spitalul din Rovinari
La Spitalul orășenesc “Sfântul Ștefan” din Rovinari va funcționa începând de luni cel mai performant aparat de imagistică medicală prin rezonanță magnetică (RMN) din Oltenia, transmite primarul Robert Filip.
"Aparatul face parte dintr-un lot mai mare de echipamente medicale de ultimă generație în valoare de aproximativ 2 milioane de euro fără TVA, achiziționate de Primăria orașului Rovinari prin POR 2014-2020. Din păcate, deocamdată, serviciile nu sunt decontabile de către CAS și asta pentru că toate contractele între Casele de Asigurări de Sănătate și spitale sunt încheiate la început de an, iar spitalul din Rovinari nu avea în dotare acest RMN la momentul încheierii precedentului contract", a mai precizat primarul.
Există însă posibilitatea ca până la finalul anului să fie încheiate acte adiționale pentru suplimentarea fondurilor, condiții în care serviciile de imagistică medicală să fie decontabile integral.
"Între timp, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, la inițiativa mea, ..
Sute de elefanți decedați din motive necunoscute
Ministerul Mediului din Botswana a anunţat, sâmbătă, că în cazul morţii a sute de elefanţi în ultimele luni cercetările continuă, însă pesticidele au fost excluse de pe lista posibilelor cauze, relatează DPA.
Au fost testate nouă pesticide şi substanţe agrochimice, fiind astfel excluse de pe lista posibilelor cauze.
Ministerul a precizat însă că este posibil ca elefanţii să fi murit din cauza unei toxine naturale.
Este necesar să se facă alte teste pe eşantioanele prelevate de la elefanţii care au murit, a precizat organizaţia Future for Elephants.
Autorităţile au găsit 281 de elefanţi morţi în zona Deltei Okavango, în ultima perioadă. Organizaţii de mediu au anunţat că ar fi vorba de aproximativ 350 de elefanţi morţi.
Fildeşii elefanţilor au rămas intacţi, ceea ce înseamnă că este exclusă varianta braconajului.
Botswana deţine o treime din populaţia, în scădere, de elefanţi a Africii.
Ce promite un primar înainte de începerea anului școlar
Dincolo de teama de coronavirus, mulți părinți se tem că elevii se vor întoarce în școlile cu aceleași lipsuri de până acum. Este prea devreme să știm unde se vor ține cursuri la școală și unde vor fi ținute lecțiile online, dar primarii dau asigurări că fac pregătiri să deschidă școlile din 14 septembrie pentru toți copiii.
La Scoarța, cea mai mare școală este în reabilitare. În ultimele luni, constructorii au profitat de vacanța forțată a elevilor și au lucrat la foc continuu. Așa se face că investiția va fi gata până când vor reveni copiii în bănci.
Școala din centrul comunei, unde învață în jur de 150 de copii, a ținut mulți ani prima pagina din cauza clădirii vechi, a acoperișului prin care ploua, dar și a toaletei care este tot în fundul curții, ca acum 50 de ani.
Primarul Ion Stamatoiu a promis că vechiul grup sanitar nu va mai fi folosit pentru că va fi construită o toaletă modernă, astfel încât copiii să nu mai fie nevoiți să iasă din școală până în fundul curții. Deși și a..
Sprijin financiar pentru Prima Împădurire
Gorjenii care vor să obțină sprijin pentru prima împădurire o pot face începând cu această lună. Astfel, în perioada 3 august 2020 – 11 decembrie 2020, se depun cererile de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”.
Schema de ajutor de stat contribuie la domeniul de intervenție 5E – Promovarea conservării și a sechestrării carbonului în agricultură și silvicultură. Alocarea financiară pentru sesiunea 05/2020 este de 10.000.000 euro. Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respectiv Primei 1 și Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a angajamentului, este de 7 000 000 euro.
De asemenea, înainte de depunerea cererii de sprijin, solicitantul trebuie să parcurgă etapele de identificare a suprafețelor care urmează a fi împădurite în IPA Online, elaborarea proiectului tehnic de împăduri..

Șase decese Covid în Gorj
Șase decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus în 24 de ore au fost raportate sâmbătă în Gorj.
Este vorba despre: o femeie în vârstă de 52 de ani cu diabet zaharat tip 2, boală renală cronică stadiul final, bronhopneumopatie obstructivă cronică; o femeie în vârstă de 75 de ani cu hepatita virus C, cardiopatie ischemică cronică; un bărbat în vârstă de 46 de ani, obezitate grad 3 si citoliză hepatică; o femeie în vârstă de 52 de ani cu diabet zaharat tip 2 insulino dependent, hipertensiune arterială; o femeie în vârstă de 64 de ani cu ciroză hepatică toxic-metabolică, hipertensiune arterială grad 3, trombocitopenie; un bărbat în vârstă de 83 de ani, cu insuficiență renală cronică, tulburare organică de personalitate, HTA primară, fibrilație arterială.
De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 34 noi cazuri de îmbolnăvire, situația prezentându-se astfel: 26 rezultate pozitive de la laboratorul din sistemul public, 8 rezultate pozitive de la laboratoarele d..

Romanescu, veste rea pentru cei mai necăjiți târgujieni
Plata indemnizațiilor însoțitorilor persoanelor cu handicap din municipiul Târgu Jiu este în pericol. Vistieria primăriei este aproape goală, iar dacă guvernul nu alocă fonduri, plata acestor persoane se va suspenda, spune primarul Marcel Romanescu.
Edilul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că vor avea loc două rectificări bugetare în acestă lună, fiind solicitate 38 de milioane de lei. Banii sunt necesari pentru achitarea investițiilor făcute până în prezent. De asemenea, dacă nu vin bani de la guvern, din luna septembrie însoțitorii persoanelor cu handicap riscă să rămână fără indemnizație.
”Se anunță două rectificări. Noi am solicitat 38 de milioane de lei și vedem cu va fi repartizată această sumă de bani. Sunt probleme și vreau să cred că Guvernul României va lua act de acest lucru. Avem ceva probleme și la plata indemnizaților însoțitorilor persoanelor cu handicap. De luna viitoare, fără o rectificare de la bugetul de stat, riscăm să nu mai putem plăti aceste indem..
Merii din Stațiunea Pomicolă Târgu Jiu, doldora de fructe
Producție record de mere în Stațiunea Pomicolă din Târgu Jiu. Din păcate, fructele riscă să putrezească și în stațiune, dar și în livezile gorjenilor, pentru că oamenii nu au unde să le vândă. Dacă pe vremuri erau duse la export camioane întregi de mere din Gorj, acum oamenii nu au unde să-și ducă fructele și multe ajung hrană pentru porci ori sunt transformate în țuică.
Stațiunea Pomicolă din Târgu Jiu este înglodată în datorii și abia supraviețuiește. Cu toate acestea, pomii fructiferi sunt doldora de mere în acest an. Producția va fi una record. Directorul stațiunii estimează că va ajunge chiar și la 40 de tone pe hectar. “Producția este bună comparativ cu anul trecut, când a fost aproape zero. Au fost factorii meteorologici care au dus la compromiterea producției. În cadrul stațiunii, întrucât ne confruntăm cu greutăți financiare destul de mari, ne lipsesc sursele financiare pentru a avea o suprafață mult mai mare prin care să asigurăm necesarul de fructe la nivelul județului Gorj..
Câte focare de Covid sunt în Gorj?
Peste o mie de români se infectează zilnic cu noul coronavirus, iar șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Gorj, Raed Arafat, vorbea de 300 de focare la nivel național. Nicio autoritate competentă din Gorj nu a putut să ne spună vineri câte astfel de focare sunt în județ, deși aici ne confruntăm cu circa 40 de infectări în fiecare zi.
Am încercat să aflăm răspuns de la Instituția Prefectului, ISU și DSP, fără succes. Cu o săptămână în urmă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență transmitea că ar fi 15 focare în județ, dintre care 9 erau în evoluție.
”S-a raportat existența unui număr de 15 focare, dintre care 9 sunt în evoluție și necesită anchetă epidemiologică amănunțită. Astfel, Direcția de Sănătate Publică Gorj a propus instituirea obligativității măștii de protecție în zonele aglomerate”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, în urmă cu o săptămână, atunci când populația a fost informată că masca de protecție trebuie purtată și în aer liber, fiind ..