Care este SOLUŢIA ca Târgu-Jiul să nu se mai INUNDE în urma ploilor torenţiale. Ce spune ŞEFUL APAREGIO

0
9

Managerul Aparegio a reacţionat după ce în urma ploii torenţiale de miercuri după- amiază, primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, a criticat din nou operatorul de apă şi canal pentru faptul că străzile din municipiu s-au inundat, ca şi primăvara trecută. Edilul a acuzat c-au fost prost făcute lucrările la rețeaua de canalizare, pentru reabilitarea căreia Aparegio a obținut, în trecut, 80 de milioane de euro, fonduri europene. Traian Pătraşcoiu spune că problema are o rezolvare, însă autorităţile locale nu ar dori să încheie un contract de service pentru ca Aparegio să curăţe canalizarea pluvială. „Problema poate fi soluţionată, dacă instalaţiile de transport al apei pluviale sunt întreţinute. Ca să întreţinem aceste instalaţii, trebuie făcut un contract de service, ori primăria nu doreşte să încheie acest contract cu un operator, cu noi ar fi normal să încheie acest contract. Şi astfel, toate gurile de scurgere sunt pline cu iarbă şi cu flori, în acest moment, pe Eroilor, pe Tudor Vladimirescu, pe Traian şi toată apa de pe aceste străzi, în loc să se ducă în gurile de scurgere, să meargă în canalizarea pluvială, se duce pe străzi şi ajunge în Bulevardul Brâncuşi, care nu poate să preia toată cantitatea de apă, pentru că nu aşa a fost proiectat. Şi se duce în Brâncuşi, în Piaţa Centrală şi în 14 Octombrie şi inundă gospodăriile locuitorilor din aceste zone, dar ăsta este rezultatul neîntreţinerii acestor reţele de canalizare de ani de zile. Am făcut mai multe adrese, am şi discutat cu dumnealui, dar nu vrea plătească apa de ploaie, aşa cum îi spune dumnelui acestei ape pluviale, pentru că spune că plăteşte destul serviciul pentru apa potabilă. Apa potabilă este un serviciu, apa uzată este un serviciu, iar apa de ploaie este un alt serviciu. Fiecare serviciu se duce pe conducta lui. Domnul primar arată cu degetul către Aparegio, că aşa s-a obişnuit să arate, că nu face Aparegio nimic. Aparegio face, dar contra cost, pentru că toate se fac cu utilaje, cu oameni, se fac sâmbăta, duminica, când oamenii trebuie plătiţi mai bine şi dat liber corespunzător. Sunt nişte eforturi care trebuie făcute contra cost. În loc să alocăm la Transloc 100 de miliarde în fiecare an pe nu ştiu ce subvenţii că transportăm elevi care nu sunt la şcoală şi pensionari care nu sunt pe stradă, ar putea să plătească şi apa pluvială cu o cotă parte, că nu face cât subvenţia de la Transloc. Ar trebui făcute investiţii noi în canalizarea pluvială, pentru că s-au făcut lucrări de amenajare a cursului Jiului şi nu s-a mai ţinut cont de aceste lucrări şi multe guri de scurgere în Jiu au fost opturate. Aparegio nu face investiţii prin fonduri europene decât pe apa potabilă şi pe apa uzată, unde este cofinanţator”, a conchis Traian Pătrăşcoiu.

Tag-uriaparegio featuredOriginal Article

Lasă un răspuns