Campioana olimpică Constantina Diță a petrecut Paștele acasă. Ce mesaj a transmis pe Facebook

0
32

Marea campioană olimpică a României, Constantina Diță, și-a petrecut sărbătorile pascale pe meleaguri natale. Aceasta s-a aflat în comuna Turburea, unde a mers în vizită la rude, iar ieri s-a aflat în Târgu Jiu. Constantina Diță a transmis și un mesaje pe pagina sa de Facebook: „Ce sentimente frumoase când te întorci în orașul în care te-ai format ca sportiv de performanță! ❤ Tg Jiu!“.

În prezent, Constantina Diță locuiește în Statele Unite ale Americii.

Evenimente sportive organizate cu sprijinul marii campioane

Marea sportivă a avut o întâlnire și cu autoritățile locale. Acesta a discutat cu primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, care a anunțat pe pagina sa de Facebook că vor fi organizate mai multe evenimente sportive cu sprijinul marii sportive: „Pregătim, împreună cu marea atletă, dar și cu Clubul Sportiv Municipal, o amplă serie de evenimente sportive ce se vor desfășura pe întreg parcursul anului viitor în municipiul nostru. Va fi o surpriză pentru târgujieni și nu numai, iar deocamdată pot să vă dau doar câteva detalii. Constantina Diță organizează de 5 ani un maraton care îi poartă numele la București. Vom avea și noi, aici, acest eveniment sportiv, organizat oficial, cu sportivi profesioniști, dar și alte competiții. Vom beneficia, totodată, de ajutorul și experiența a doi dintre cei mai cunoscuți și apreciați antrenori de atletism din țară, Viorica Dima și Ion Bură“.

Articolul Campioana olimpică Constantina Diță a petrecut Paștele acasă. Ce mesaj a transmis pe Facebook apare prima dată în Impact in Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.