Băuturi răcoritoare pentru vară. Cum îţi poţi prepara acasă licori gustoase şi sănătoase

0
48

Mult așteptatele călduroase zile de vară au sosit, însă canicula nu e pe placul nimănui. Pentru o senzație imediată de răcorire, consumă aceste băuturi savuroase, care te ajută să rămâi hidratată!

Limonada, în topul preferințelor
Răcoritoare și ușor de pregătit, limonada este una dintre cele mai consumate băuturi pe timpul verii. Cea mai simplă variantă se prepară din apă plată sau minerală, lămâie și miere, însă îi poți îmbunătăți gustul, adăugând fructele tale preferate, frunze de mentă sau busuioc. Deoarece are un conținut ridicat de vitamina C, limonada îți întărește sistemul imunitar.

Café-frappé-ul, in locul clasicei cafele
Dacă iubești să-ți începi diminețile cu o ceașcă de cafea, însă temperatura din termometru nu te încurajează să bei ceva fierbine, poți încerca o variantă rece, cu gheață și cu lapte. Cu puțină imaginație, îi poți da un gust deosebit adăugând câteva picături de esență de rom și o cupă de înghețată.

Ceaiul rece – răcoritor și aromat
O băutură ideală pentru zilele toride este ceaiul rece. Îl poți prepara din plantele preferate, cel mai răcoritor fiind cel de mentă. După ce l-ai lăsat la infuzat, îl servești cu câteva cuburi de gheață și, dacă dorești, cu felii de lămâie. Ai grijă să nu prelungești timpul de infuzie recomandat pentru fiecare plantă în parte, căci ceaiul poate căpăta un gust amărui. Îl poți păstra la frigider maximum 2-3 zile de la preparare.

Granita, senzatie siciliană
Cunoscută și sub denumirea de sorbet, granița este o combinație interesantă între băutură și desert. Se prepară din apă, gheață și sirop de fructe, în topul preferințelor fiind cea de lămâie, de căpșuni și de mentă. Are un gust savuros și răcoros, însă, dacă suferi de diabet, este recomandat să o eviți, deoarece conține mult zahăr.

Bine de știut!
Băuturile acidulate din comerț trebuie evitate, pe cât posibil, sau consumate cu moderație, deoarece conțin o cantitate ridicată de zahăr.

Tabelul caloriilor
100 ml
Limonadă
Valoare energetică 21 kcal
Proteine 0,2 g
Carbohidrați 7,6 g
Café-frappé
Valoare energetică 118 kcal
Proteine 2,6 g
Carbohidrați 16 g
Ceai rece
Valoare energetică 3 kcal
Proteine 0 g
Carbohidrați 0,1 g
Granita
Valoare energetică 112 kcal
Proteine 0,7 g
Carbohidrați 25,3 g

sursa: clickpentrufemei.ro

Articolul original aici.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns