Bătaie masivă pe plajă în plină pandemie! Turiștii au aruncat cu pietre, umbrele și șezlonguri în forțele de ordine

0
77

Turiștii au început să arunce în oamenii legii cu pietre, umbrele sau șezlonguri, după ce aceștia au încercat să-i evacueze fiindcă plaja era prea aglomerată.

Lupta a început în momentul în care un salvamar a chemat Poliția fiindcă un grup de aproximativ 40 de tineri stăteau într-o zonă interzisă și nici nu păstrau distanțarea fizică. Tinerii au refuzat să plece și la scurt timp a început un scandal violent între aceștia și forțele de ordine.

„Dintr-o dată a început o luptă masivă și s-a creat un haos total. Umbrele de soare și șezlonguri au început să zboare, stâlpii de windsurfing au fost folosiți ca arme”, a povestit un manager de bar.

Polițiștii ajunși la fața locului au arestat mai multe persoane.

Sute de turiști prezenți pe plajă au urmărit șocați incidentul, iar unii dintre ei și-au scos telefoanele și au început să filmeze.

Orașul, închis pentru turiștii de o zi

„E ceva teribil. Pentru oamenii care vin aici cu intenții bune și vor să se bucure de o zi în Blankenberge, ceea ce s-a întâmplat a fost foarte urât. Mă gândesc la copii și la părinții lor”, a declarat primarul Daphné Dumery.

Primarul a decis duminică închiderea orașului Blankenberge pentru turiști, după incidentul de ieri. „Orașul nostru are nevoie de o pauză”.

Doar rezidenții, persoanele care au o a doua casă în Blankenberge și turiștii care și-au făcut rezervări pentru câteva zile mai pot vizita orașul. Celor care vor să meargă acolo doar pentru o zi le este interzis accesul.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.