Bărbat cercetat pentru ultraj după ce i-a ameninţat cu un cuţit pe poliţişti

0
182

Un bărbat de 47 de ani este cercetat pentru ultraj după ce i-a ameninţat, sâmbătă, cu un cuţit, pe poliţiştii de siguranţă publică de la Secţia 10 Poliţie, care au fost obligaţi să folosească armamentul din dotare pentru a-l imobiliza, informează Poliţia Capitalei.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 09.30.

Potrivit sursei citate, aflaţi pe un bulevard din sectorul 3, poliţiştii au oprit pentru a legitima un bărbat "care consuma băuturi alcoolice şi se manifesta agresiv în spaţiul public". "Pentru imobilizare, poliţistii au folosit spray iritant lacrimogen şi, întrucât bărbatul a devenit mai agresiv şi i-a ameninţat cu un obiect tăietor-înţepător, au folosit armamentul din dotare, trăgând în plan vertical 3 focuri de avertisment, fără a rezulta victime sau pagube materiale.

Bărbatul a fost imobilizat, încătuşat şi condus la sediul Secţiei 10 Poliţie.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj", precizează Poliţia Capitalei.

AGERPRES/(AS – autor: Daniel Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)

Comentarii

Sursa articol: us24.ro

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.