Bărbat agresiv din Baia de Fier, reținut de polițiști

0
65

La data de 10 iunie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci, în urma cercetărilor efectuate sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală, au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 34 de ani, din comuna Baia de Fier.

Acesta, la data de 23 mai a.c., aflându-se pe un teren ce-i aparține, de pe raza localității, ar fi avut un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, în timpul căruia ar fi exercitat acte de violență, prin folosirea unui obiect metalic și contondent, împotriva unui tânăr, de 27 de ani, din aceeași localitate,

La momentul respectiv, la fața locului a sosit un echipaj al ambulanței care a transportat persoana vătămată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma loviturii primite la nivelul feței, victima a suferit leziuni care necesită, pentru vindecare, 95-100 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, s-a stabilit faptul că, în aceleași împrejurări, din seara zilei de 23 mai a.c., cel în cauză, folosindu-se de același obiect metalic, ar mai fi exercitat acte de violență și asupra unui alt localnic, de 21 de ani, suferind leziuni care necesită pentru vindecare 16-20 zile de îngrijiri medicale.

Polițiștii îl vor prezenta astăzi pe reținut, parchetului competent, cu propuneri legale.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.