Aurel Popescu: Am aflat din PRESĂ că se face SONDAJ

0
119

Liderul PSD Târgu-Jiu critică modul în care conducerea organizației județene încearcă să aleagă viitorul candidat pentru primărie în perspectiva alegerilor locale din 2020.

După Adrian Tudor și Mihai Prunariu, acum, și Aurel Popescu, acuză modul în care se desfășoară cel de-al doilea studiu sociologic. Liderul PSD Târgu-Jiu spune că nu știe nimic despre sondaj, nici măcar dacă a fost inclus. Aurel Popescu pare deranjat că liderii de la județ ai PSD nu au discutat cu șefii organizației municipale în momentul în care au decis să realizeze un sondaj de opinie privind desemnarea candidatului la primărie. Președintele PSD Târgu Jiu anunță că organizația pe care o conduce va face propriul sondaj pentru desemnarea unui candidat la primărie, însă după alegerile prezidențiale. „Nu am fost anunţat. Nu ştiu dacă fac parte din lista cu persoanele incluse în sondaj. Nu ştiu numărul de persoane din partid şi din afara partidului care este sondat. Sunt de acord cu colegii mei. Toate aceste lucruri trebuie discutate în cadrul organizaţiei municipale mai întâi şi după aceea în organizaţia judeţeană. Trebuia ca fiecare persoană care este inclusă în sondaj să-şi dea acceptul şi să fie anunţat în situaţia în care este demarat un sondaj de către un institut de sondare. Ba mai mult, sunt de acord cu colegul Adrian Tudor că această perioadă nu este una propice, ţinând cont că este vară, că foarte mulţi târgujienii sunt în concediu. Nu cred că un sondaj realizat, în această perioadă, o să fie elocvent. Conducerea judeţeană nu mi-a comunicat, în calitate de preşedinte al PSD Târgu-Jiu, faptul că se face un sondaj în municipiu. Despre acest lucru am aflat din presă. Nu este corect să fie realizat un sondaj fără ca organizaţia municipală să vină cu un punct de vedere privind viitoarele candidaturi. Luăm în calcul ca după alegerile prezidenţiale să demarăm şi noi, cei din organizaţia municipală, un sondaj. Acest lucru nu se impune în acest moment”, a conchis Aurel Popescu.




Articolul complet aici

Lasă un răspuns