Au început pregătirile pentru „Revelionul muzicanţilor“ de la Târgu Jiu!

0
87

Au început pregătirile pentru cea mai mare petrecere de la începutul anului viitor! Este vorba de Revelionul Artiștilor și Muzicanților din Târgu Jiu care va avea loc pe data de 11 ianuarie 2019, la restaurantul de pe Insulița de pe Jiu. Evenimentul se află la cea de-a X-a ediție și este organizat de Gigi Vasile, Elisabeta Vasile și Aurel Colceag, cu sprijinul Niculinei Stoican. Pentru că de Revelion i-au bucurat pe alții, toții artiștii din Gorj, dar și din alte județe, vor sărbători, cu întârziere, trecerea în noul an. Organizatorii au pregătit numeroase surprize, dar și invitați speciali precum Lucian Colareza, participantul de la Vocea României care a cucerit-o pe Loredana Groza, Ancuța Rădău și Mirela Petrean.
Petrecerea se va desfăşura după acelaşi ceremonial ca de Revelion: cei prezenţi vor cânta „La mulţi ani“, se vor destupa sticle de şampanie şi se va tăia un tort imens.
Organizatorii promit că petrecerea va fi una de pomină, la fel ca și în anii trecuți. Artiştii se vor distra până în zori, petrecerea respectivă fiind singura din an la care vin pentru a se distra ei, nu pentru a-i distra pe alţii.



Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns