Au ieşit din casă, deşi se aflau în izolare! Ce explicație le-au oferit polițiștilor

0
19

Un bărbat de 42 de ani, din județul Hunedoara, care se afla sub măsura izolării la domiciliu, a plecat de acasă, marți. Acesta a fost găsit de polițiști în fața blocului în care locuia, declarând câ a ieșit afară „pentru a lua aer”. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan au verificat o persoană aflată în izolare, un bărbat de 42 de ani, din Vulcan, care, în momentul verificării respectării măsurii de izolare la domiciliu, nu se afla la adresa de izolare, fiind identificat în fața blocului. Acesta a declarat verbal că a părăsit adresa de izolare 《pentru a lua aer》”, se precizează într-un comunicat al IPJ Hunedoara. Tot marți, poliţiştii din Vulcan au verificat o altă persoană aflată în izolare. Tânărul de 19 ani, din Vulcan, aflat în evidența DSP Hunedoara, nu a fost identificat la adresa declarată. În urma verificărilor, acesta a fost găsit pe strada Parângului, din Vulcan, declarând că a părăsit domiciliul „pentru a se deplasa la un magazin, pentru cumpărături”. Ambele persoane au ajuns într-un centru de carantină instituţionalizată şi urmează să fie sancționate.

În județul Gorj, 38 de persoane sunt în carantină instituționalizată, iar 2210 se află în autoizolare la domiciliu. În județ au fost 151 de cazuri confirmate cu COVID-19. De la începutul pandemiei s-au prelevat 2772 de teste, din care 25 sunt în așteptare.

Tag-urifeaturedOriginal Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.